Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Eliberarea Mosulului. Un bun final pentru presedintia Obama? Va fi Turcia lasata in afara coalitiei? Inceputul formarii unui stat kurd?

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 18 octombrie 2016, 13:04 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • Pe 12 septembrie 2014, anticipam în articolul „Yes We Can! Distrugerea Statului Islamic: pariul final al administraţiei Obama”[1], că, după două mandate submediocre în politica externă dar cu o cotă înaltă de susţinere internă, şeful executivului american va alege tema victoriei asupra Statului Islamic în Irak (locul de unde a pornit, de fapt, expansiunea organizaţiei ISIS în Levant) ca încununare a preşedinţiei sale şi ca moment apoteotic pentru ieşirea sa din scenă;
  • Lansarea ofensivei finale, foarte probabil decisive, asupra Mosulului, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor din 8 noiembrie şi cu trei luni înaintea părăsirii efective a Casei Albe, pe 20 ianuarie 2017, ca să nu mai vorbim şi de ofensiva puternică ruso-siriană asupra Alepului, reprezintă aşadar un demers politic, strategic, militar şi simbolic bine ales, pe care Statele Unite, aflate din toate punctele de vedere în spatele atacului forţelor irakiene, nu au practic voie să îl rateze;
  • Mosulul este al doilea oraş ca mărime al Irakului, având încă proximativ 1,2 milioane de locuitori (în pofida războiului), situat în nordul ţării, un punct deosebit de sensibil ca semnificaţie simbolică şi istorică (aflat timp de secole sub dominaţia Imperiului Otoman), dar şi ca poziţie geopolitică actuală şi resurse pentru Statul Islamic. Este un centru cucerit de organizaţia fundamentalistă în vara lui 2014, după un atac rapid şi bine organizat, care a surprins trupele ineficiente şi demoralizate ale guvernului irakian;
  • Eliberarea Mosulului ar avea multiple semnificaţii strategice în Orientul Mijlociu, dincolo de cele politice, electorale şi simbolice ale acompanierii finalului de mandat al lui Barack Obama (se oferă şi un sprijin indirect pentru candidatura lui Hillary Clinton, prin reducerea la tăcere a lui Donald Trump pe această temă), printre care: distrugerea proiectului Califatului sunnit în Irak şi Siria, proclamat în 2014 de liderul religios şi militar Abu Bakr al-Baghdadi şi redus acum de la 40% la 10% din teritoriul celor două state, profilarea substanţială a kurzilor ca marii învingători în regiune, cu susţinere occidentală şi legitime pretenţii la autodeterminare, pe fondul crizei prelungite de statalitate a Irakului, întărirea şiiţilor, scăderea influenţei Turciei în zonă (exclusă, se pare, din coaliţia care eliberează Mosulul, spre nemulţumirea vehementă a lui Erdogan), creşterea influenţei Iranului şi iritarea Arabiei Saudite, împreună cu declanşarea unei noi mari tensiuni regionale, legată de începutul previzibil al discuţiilor privind formarea unui stat kurd în sudul Turciei.

*

Eliberarea Mosulului de către o coaliţie pro-irakiană având în spate susţinerea politică şi militară masivă a Statelor Unite[2] vine în mod evident să contrabalanseze previzibila victorie a Rusiei la Alep. Chiar dacă, potrivit mediilor ruse, liderul Statului Islamic ar fi fugit din Mosul cu câteva ore înaintea atacului[3], ofensiva începută luni, 17 octombrie, va continua cel puţin câteva săptămâni sau chiar luni, după cum anunţă precaut Statele Unite şi coaliţia internaţională. Oraşul Raqqa din Siria va rămâne un timp „capitala” Statului Islamic, până la noi evoluţii militare. Guvernul şiit de la Bagdad este împins practic în faţă şi îndemnat la o acţiune decisivă, purtată în mare parte de luptătorii kurzi peshmerga cu armament american, iar Turcia nu a fost invitată să participe la eliberarea Mosulului, ceea ce anunţă deja viitoarele tensiuni post-ISIS din regiune.

Dacă va rămâne pe dinafară, nefiind acceptat în coaliţie de premierul irakian (şiit) Haidar al-Abadi, cu care are o relaţie tot mai proastă, preşedintele turc Erdogan ameninţă cu un Plan B[4] de a fi prezent cu trupe la Mosul, şi, „dacă nu iese nici Planul B, atunci cu un Plan C”. Asta vrea să însemne limpede pentru toată lumea că, pentru Turcia, Mosulul este esenţial (nu numai din perspectivă istorică, fiind secole la rând parte a Imperiului Otoman) dar mai ales pentru că se conturează tot mai pregnant scenariul unui Nord al Irakului eliberat de Statul Islamic, dar controlat de kurzi, ceea ce reprezintă în fapt coşmarul regimului de la Ankara.

Ecuaţia politică regională se complică şi mai mult dacă luăm în considerare recenta apropiere Rusia-Turcia, în pofida divergenţelor care separă interesele celor două puteri în Siria. La rândul lor, printr-o mişcare energică, se pare temeinic pregătită, Statele Unite încearcă să recupereze în Irak ceea ce au pierdut în Siria. Competiţia pentru putere şi influenţă strategică în Siria şi Irak se intensifică, pe măsură ce devine clar că ne apropiem de tranziţia spre o nouă ordine politică a Orientului Mijlociu. Nu puţini sunt liderii politici din întreaga lume care constată o deteriorare a relaţiilor Statele Unite-Rusia „chiar mai gravă şi mai periculoasă decât cea din Războiul Rece”, după cum sugerau recent fostul preşedinte sovietic Gorbaciov, ministrul de externe german Steinmeier şi un fost şef al serviciilor britanice de intelligence. Ca opinie personală, aş înclina să spun că această tensiune se va reduce mult odată cu instalarea noului preşedinte la Casa Albă, pe 20 ianuarie 2017, campania prezidenţială şi vidul temporar de putere alimentând speranţele şi graba Rusiei de a obţine poziţii pe termen lung în Siria.

Distanţarea politică Turcia-Statele Unite, după tentativa de lovitură de stat de la Ankara şi Istanbul, din vară, pusă de regimul Erdogan pe seama mişcării gülleniste şi a „adăpostirii” liderului acestei mişcări opozante în Statele Unite, precum şi distanţarea Turcia-Uniunea Europeană, motivată de Erdogan prin refuzul desfiinţării vizelor pentru cetăţenii turci, amplifică ostilizarea Turciei şi comportamentul nervos al liderului de la Ankara, speriat de pierderea influenţei pe plan regional. Chiar dacă mai estompat, acelaşi sentiment de ieşire din graţiile Statelor Unite şi de pierdere a beneficiilor de aliat strategic major, respectiv a influenţei în Orientul Mijlociu, îl are şi Arabia Saudită, care nu întâmplător începe să îşi consolideze colaborarea cu Turcia, cel puţin pe chestiunea siriană, dar curând, probabil, şi pe tema Irakului. Mai rezervat şi mai precaut în declaraţii, Iranul pare să aibă de câştigat pe toate planurile, atât prin apropierea discretă de Uniunea Europeană, cât şi prin evoluţiile din Orientul Mijlociu, centrate pe victoriile de etapă ale şiiţilor.

În câţiva ani, vom vedea un alt Levant, o altă ordine politică în Orientul Mijlociu, aflată acum în chinurile facerii. ISIS a intuit corect slăbiciunea şi caracterul caduc al ordinii Sykes-Picot din 1916 dar nu avea cum să câştige bătălia pentru putere şi nu avea cum să fie acceptat pe plan internaţional, fiind respins finalmente, deopotrivă de Statele Unite (deşi au fost acuzaţii de notorietate[5] privind rolul iniţial indirect al Washingtonului la apariţia ISIS), cât şi de Rusia.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
2501 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri