În momentul în care viitorul liberalismului românesc renăscut implică apelul la energiile mediatice şi morale ale lui Denise Rifai şi Simona Gherghe, politica româneasca intră în vârsta grotescă a obscenităţii mediatice. Vidată de orice reper intelectual,insensibilă la latura doctrinară, această politică ( asumată, simbolic, de partidul destinat să reziste asaltului PSD) mizează pe strălucirea kitsch a studioului de televiziune şi mobilizează un vast potenţial de agresivitate populistă.Consacrarea imposturii în România de astăzi ţine de normalitatea cotidiană.
Televiziunea de ştiri este unica realitate la care au acces atâţia dintre compatrioţii noştri. Tenacitatea cu care s-a modelat, peste ani, discursul Antenei 3 nu este o întâmplare, ci rezultatul premeditării ideologice. Acolo unde populismul etnocratic clasic ( “România Mare”) sau cel suburban – senzaţionalist ( Dan Diaconescu ) au eşuat, televiziune de ştiri a invins, având în proprietatea ei un public captiv ce întrevede în delirul demagogic de fiecare seară autentica citire a lumii în care se află. Jurnalismul televizat este, în măsură copleşitoare astăzi, un act de mercenariat imund, o demonstraţie constantă de încălcare a regulilor elementare de deontologie. Pasivitatea ( deliberată) a CNA legitimează această pervertire.
Fiecare seară aduce cu sine depăşirea unui prag al insuportabilului. De la “ Antena 3” la “ Realitatea TV”, “ România TV “ sau “ B1”, decorul este acelaşi. Spaţiul care se constituie este al insinuărilor şi al insultei. Moderatorii sunt preoţiii acestei noi religii a ratingului: ei sunt chemaţi să incite, să stârnească, să valideze agenda pe care patronii lor o iniţiază. Transparenţa complicităţilor este evidentă, de vreme ce acelaşi mesaj circulă de la un organ de televiziune la altul.Operaţiunile sunt, inevitabil, coordonate. Ţintele lor sunt aceleaşi.
Între această indecenţă televizată şi politica curentă, relaţia este simbiotică. Voturile în cazul lui Gabriel Oprea sau CNATDCU ar fi fost de neimaginat fără acest baraj mediatic redutabil. Suveranitatea parlamentului, apărată de avocaţii privilegiilor, este pandantul suveranităţii televiziunii de ştiri. Ambele sunt ipostazele- limită ale unei patologii contemporane.
Reţeaua subterană pe care atâtea investigaţii anti-corupţie au expus-o este intactă. Solidaritatea dintre mediul de afaceri, stat şi politicieni este cheia de boltă a acestui sistem destinat să consolideze marasmul subdezvoltării. Exerciţiul retoric nu este niciodată gratuit. El se traduce în influenţa cumparată şi în potenţialul de santaj. Formula agresivă a lui Dan Diaconescu este rafinată, acum. Televiziunea de ştiri nu mai este un partid. Ea se răspândeşte în toate partidele. Consensul naţional se realizează în prime- time.
Apoteoza televiziunii de ştiri este efectul, natural, al eşecului constituirii unui autentic spaţiu public şi al fragilităţii cetăţeniei. Limbuţia demagogică a triumfat acolo unde au eşuat proiectele şi viziunea. Cenuşiul indistinct este mediul care pare să facă victoria PSD în decembrie aproape inevitabilă. Electoratul mobilizat la urne este unul a cărui educaţie intelectuală se produce în acest mediu insalubru al insinuării cotidiene. Dispariţia ( aproape completă) a presei scrise este parte din această ecuaţie. Internetul este alternativa la acest control sufocant.Raza lui de acţiune este limitată, iar capacitatea lui de penetrare nu poate fi supraestimată.
