Taman când mă pregăteam să mă ocup de cu totul alte subiecte, sunt forţat de evenimente să scriu despre una dintre cele mai negre zile din istoria învăţământului românesc. Este ziua în care Parlamentul României a trecut cu 90 de lovituri de târnăcop, reprezentând fiecare câte un senator care a votat împotriva solicitării de re-examinare a legii, peste solicitarea Preşedintelui României, administrându-i Preşedintelui o înfrângere similară cu cea a unui student cu barbă prins prin Piaţa Universităţii – trist în condițiile în care educația este prioritară în general, iar subiectul a fost declarat prioritar pentru mandatul său. Nu se mai poate face nimic (eu nu cred în șansele trimiterii la Curtea Constituțională – minerii din parlament au abilități de tehnică legislativă) . Distinşii reprezentanţi ai poporului nu au aşteptat nici măcar să treacă alegerile, hotărând în numele zisului popor să bramburească, pentru a câta oară, mecanismul juridic al plagiatelor, în special cele la nivel de doctorat. Prin reprezentanţii săi aleşi în Parlament, România ca ţară insistă că doctoratul cu ştampilă să valoreze mai puţin decât o ceapă degerată, prin subminarea sistematică, la nivel de lege, a filtrelor existente, aşa cum funcţionează ele în prezent – destul de lent. România se întoarce în anii ’90.
Înainte de a vorbi despre votul în sine, sunt obligat să fac o scurtă trecere în revistă a eforturilor anterioare de demolare juridică a oricăror proceduri referitoare la judecarea unor plagiate evidente. Rog toţi cititorii să îmi vină în ajutor pentru completarea unor episoade omise sau pentru precizarea celor scrise aici, întrucât din lipsă de timp nu pot săpa aşa cum se cuvine pentru fiecare eveniment.
Prima a fost numirea dlui Ioan Mang, plagiator dovedit de subsemnatul împreună cu Cosmina Dorobanţu şi Ştefan Vlaston în funcţia de Ministru al Educaţiei. Plagiatorul se apară la vremea respectivă că e supus atacurilor politice – atacurile veneau din Israel şi Taiwan, de pildă, de la doi profesori universitari care îşi descopereau operele ştiinţifice copiate cu tot cu greşelile unor versiuni primare. Dl Mang probabil va redeveni parlamentar, era şi expert într-o comisie a ministerului chiar după demonstrarea plagiatului. Al doilea eveniment a fost, cu un ministru interimar PSD, dl Pop, care a ras într-o după-amiază o comisie care urma să se ocupe de o decizie asupra plagiatului dlui Ponta (plagiatul a fost certificat ulterior, la fel plagiatul dlui Gabriel Oprea, Florentin Pandele, etc.) . Să reţinem, după ministru al Educaţiei plagiator un alt ministru care îşi bagă picioarele, la propriu, într-o instituţie care ar trebui să fie independentă, întrerupând în “cavalcade îngrozitoare” chiar şedinţa în desfăşurare. Al treilea efort a fost un verdict de ne-plagiat pentru Victor Ponta, premier, semnat de președintele Consiliului Naţional de Etică Paul Dobrescu, fost rector SNSPA (instituţie de la care s-a preluat şi apoi s-a predat răspunderea plagiatelor, pentru că, plimbată de la Ana la Caiafa în varianta legislativă, să se piardă de tot urma ticăloşiei). Referatul de propunere a fost semnat de dl Mateuț, fostul avocat al dlui Adrian Năstase în dosarul pierdut Trofeul Calităţii, revenit pe post de profesor universitar expert independent în cazul plagiatului lui Ponta (citat principal “lucrarea este cu adevărat ştiinţifică”).
Al patrulea efort a fost o Ordonanţă de Urgenţă trecută între Crăciun şi Anul Nou prin care puteai să renunţi la doctorat printr-o simplă cerere, purtătorul de cuvânt de la acea vreme al Guvernului Ponta nefiind în stare să numească un alt potenţial beneficiar al legii în afara premierului care o semnase. Să reţinem, deci – după ministru plagiator, după demolarea unei instituţii, după numirea unui independent care e avocatul în penal al fostului profesor universitar Adrian Năstase, avem şi o lege cu un unic beneficiar, semnatarul principal. Ca tacâmul să fie complet, dl fost premier a şi anunţat public că va depune cerere de renunţare, cerere care apoi nu s-a materializat, cazul e în instanţă. Al cincilea efort, într-o manieră mafiotă, a fost ameninţarea fizică şi cu plângeri penale a academicianului Viorel Barbu.
Înainte însă de a se lămuri ultimele cazuri de plagiat, a mai fost o tragere de timp în vremea fostului ministru Curaj, printr-un mecanism juridic pe care nu îl stăpânesc în totalitate. Evitarea emiterii unui ordin de ministru cerut de legea educaţiei, evitarea lui, prelungirea numirii efective a unui nou consiliu a prelungit vidul legislativ dând posibilitatea tuturor plagiatorilor de marcă să scape nealtoiţi, până la venirea acum trei luni a ministrului Mircea Dumitru.
De menţionat en passant tentativele mârşave de a-i pune bolovani în desagă şi acestui nou ministru, prima dată prin penibilul atac la calitatea de traducător din Wittgenstein (printre atacatorii de marcă plagiatorul dovedit Victor Ponta), ultima prin lansarea simultană în Evenimentul Zilei şi în Adevărul a unor informaţii din interiorul CNSAS, momentan ne-elucidate oficial de instituţia în cauză. De menţionat de asemenea componența unor comisii de specialitate din cadrul CNATDCU care au venit cu rapoarte subţiri întru spălarea unor potentaţi ai zilei, rapoarte respinse de plenul organismului respectiv.
După toată această desfăşurare de forţe – Guvern care legiferează pentru o singură persoană, ministru interimar al educaţiei care demolează componența unei instituţii nominal independente din subordine, era “normal” să existe şi o faptă de vitejie a Parlamentului. În primul rând, Parlamentul se opune publicării pe o platformă transparentă a tuturor doctoratelor scrise în România – aş vrea cu ardoare să fie intervievaţi fiecare dintre cei 90 să explice de ce nu e bine cu transparența. În al doilea rând, decizia privind doctoratul se mută către universitate, CNATDCU rămânând doar o instanţă de apel. Rufele se vor spăla în famile, nu în public – uneori chiar la propriu, nu e metaforă, că lumea universitară e plină de clanuri uneori întinse pe trei generaţii documentate de presă, deci această chiloțăreală cu doctorate plagiate din tată în fiu va continua neabătuta. Apoi, mutarea responsabilităţilor de la o instituţie la alta (să ne amintim, deja avem pasarea de la Comisia Naţională de Etică către CNATDCU şi lungile pregătiri pentru CNATDCU versiunea a doua) va bulversa un sistem care abia devenise funcţional, oprind în curs toate deciziile privind plagiatele, întorcându-le la universităţile mamă întru neceremonioasa îngropare. Cine nu crede să citească rapoartele Coaliţiei pentru Universităţi Curate cu privire la funcţionalitatea Comisiilor de Etică de la nivelul universităţilor (foarte multe instituţii nu au putut produce nici măcar un document de lucru din existenţa acestor organisme interne – sesizări, autosesizări, minute ale întâlnirilor, etc.).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
