Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Scara fermecata a lui Traian Basescu

de Gabriel Liiceanu     Contributors.ro
Sâmbătă, 1 octombrie 2016, 13:38 Actualitate | Opinii

Gabriel Liiceanu
Foto: Arhiva personala

L-am auzit cândva pe domnul Băsescu – era în vremea primului său mandat ca președinte al României – spunând: „M-am schimbat cu fiecare treaptă pe care am urcat-o pe scara puterii. Gradul meu de răspundere este acum altul decât cel pe care-l aveam înainte de a deveni președinte al țării”. Și l-am crezut. Dar nu „pe cuvânt”, ci în virtutea unor gesturi pe care le-a făcut ca om de stat.

Când alegi un om politic sau când îl susții în mod public, nu înseamnă nici că te căsătorești cu el, nici că îți devine „prieten”. Neajunsul alegerilor moderne ține de faptul că în societățile cifrelor mari nu știm în mâinile cui ne punem soarta. Nimeni nu-i cunoaște cu-adevărat pe candidați. Toți apar la rampă purtând fardul gros al promisiunilor și al bunelor intenții. Nimeni nu-ți garantează că nu vei deveni, odată ajuns la cârmă cel pe care l-ai ales, victima cabotinismului lui. Oricum vei alege o mască. Și vei afla prea târziu că te-ai înșelat. Iar clar-văzători în pâcla politicului nu cred să existe. De aceea, alegerea ta nu este necondiționată. Optând pentru un candidat sau altul, înseamnă doar că ai investit în cineva o speranță. Ai mizat pe faptul că valorile tale politice vor fi slujite de el. Sprijinul i-l dai pentru tine și firesc e să fii pregătit oricând să-l amendezi pentru derapajele lui.
Creditul pe care i l-am dat președintelui Traian Băsescu pentru cele două mandate ale sale nu-l regret nici astăzi. Angajând România pe o traiectorie occidentală și activând primul, după 15 ani de corupție bine instalată, justiția țării, el m-a slujit. S-a înconjurat cu consilieri de prima mână și de la numirile pe care le-a făcut în punctele-cheie ale justiției (Macovei, Morar, Kövesi) a început totul. A reparat cât se putea repara din dezastrul pe care l-au lăsat în urmă, mafiotizând sălbatic țara, președinția lui Ion Iliescu și guvernarea lui Adrian Năstase.

Dar ce s-a întâmplat apoi, după ce Traian Băsescu a coborât treptele puterii, ține de misterioasele abisuri ale firii omenești. E drept, în toți acești ani din urmă, puși sub teascul vremurilor, nu puțini oameni din jurul meu m-au stupefiat prin nebănuitele lor schimbări la față. Dar nici unul atât de mult ca fostul președinte al țării. Căci scara pe care Traian Băsescu a urcat, pentru a o coborî apoi pe cealaltă parte, pare desprinsă astăzi dintr-un basm populat de obiecte fermecate: ea i-a retras la coborâre tot ce-i dăduse la urcare. Odată ajuns jos, la picioarele scării, Traian Băsescu a redevenit ceea ce pesemne fusese înainte de a începe urcușul: un contorsionist. Dar nu unul de rând. Pierzând pârghiile puterii, care-i dăduseră alura omului de stat, Traian Băsescu a reîmbrăcat uniforma politicianului care se lasă străbătut de frisonul luptei deîndată ce simte mirosul mocirlei. Sau poate nu se gândise niciodată că justiția pe care o activase se va întoarce cândva asupra celor din jurul lui? Cert e că, asemeni acelui personaj din mitologia greacă, a început să-și devoreze copiii. Oricum, pare că „cineva” care stătea la pândă în el i-a tras soclul de sub picioare și că, dintr-odată, magia s-a destrămat. Băsescu a devenit anti-Băsescu. Viața lui care căpătase contur ca întreg, care se strânsese ca într-un vârf de lance în punctul de culminație al destinului lui, s-a fărâmițat în mii de cioburi, dispărând definitiv din câmpul privirii noastre.
Foarte puțini oameni își pot trăi viața ca întreg. Cei mai mulți ne-o croim din peticele pe care existența ni le scoate în cale. O îngropăm în compromisuri, fără să ne pese în ce arhitectură va încremeni silueta ei finală. Dar până unde poate merge compromisul într-o viață, fie ea și una de politician?

Cel care în noiembrie 2006 citise în Parlament discursul de condamnare al comunismului fără să se lase intimidat de huiduielile huliganilor lui Vadim Tudor, cel care trecuse prin două destituiri înfruntând singur chipurile schimonosite de ură ale celor 322 de parlamentari, cel care declarase că între fratele lui și justiție alege justiția  poate fi regăsit astăzi alături de cele mai sinistre figuri din peisajul nostru politic, contestând cot la cot cu ei DNA-ul și deplângând distrugerea de către justiție a „marilor oameni de afaceri români”. Adică,  nici mai mult nici mai puțin, decât pe cea a ofițerilor sub acoperire din vremea lui Ceaușescu. Același om care vorbea cândva de „slugile plătite de la televiziunile mogulilor” (pe care acum le frecventează) îi numește astăzi pe ziariștii care, mânați de un crez, l-au sprijinit în clipele grele ale mandatelor lui, „lingăi de bună voie”. Pe scurt, îl vedem aproape seară de seară făcând zob cu fiecare apariție în public toate valorile care păreau că, slujindu-le, l-au transfigurat.


În schimb, în ce mă privește, cred că a venit acum momentul să ies din tăcerea stupefiată în care m-a aruncat de-o vreme metamorfoza celui ce a urcat glorios și a coborât indecent scara puterii și căruia, vreme de zece ani, i-am acordat încrederea mea. Ar fi incorect față de mine însumi să nu o fac și, cred, într-un sens anume, și față de el.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













12175 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică