Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Nu mă mai mir de nimic

de Gabriel Liiceanu     Contributors.ro
Sâmbătă, 24 septembrie 2016, 16:10 Actualitate | Opinii

Gabriel Liiceanu
Foto: Arhiva personala

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor strigătoare la cer – grotești, obscene sau abjecte pur și simplu – mă ia mereu prin surprindere. Și, de fiecare dată, mă întreb dacă mai există o asemenea țară pe lume.
De pildă, poți la o adică să-ți imaginezi un procuror care fură. Dar nu și o țară în care procurorul care fură poate ajunge prim-ministru. La limită poți să-ți imaginezi că fruntașul unui partid pregătește o campanie electorală furând voturi și punând și morții să voteze. (Nu cred să existe furt mai „radical” într-o democrație.) Dar că după o asemenea nemernicie omul rămâne în fruntea partidului, ba se mai și aferează să facă politica țării cu o condamnare penală în buzunar, este tare greu de imaginat. Iarăși, e tare greu să-ți imaginezi că cei mai de seamă borfași dintr-o țară (crema cremelor borfașilor țării, cei mai mulți dintre ei agramați), odată ajunși la închisoare, își scad din pedeapsă scriind „lucrări științifice”. Cum să-ți imaginezi apoi că într-o țară doctoratele ajung „o modă” și că avem zeci de mii de „doctori” cu lucrări plagiate conduse de profesori plagiatori? Dar că există o țară în care un întreg municipiu își alege primar un pușcăriaș și că acesta cere să iasă „pentru două ore” din celulă (cu cătușe la mâini și încadrat de polițiști) cât să depună jurământul în catedrala orașului? Cum să-ți imaginezi că, după o „revoluție anti-comunistă”, foștii securiști ai lui Ceaușescu au pensii între 1000 și 3000 de euro, în vreme ce nenorociții pe care-i hărțuiau își trag zilele cu o sută-două pe lună? Cum să-ți imaginezi că „se dau în folosință” bucăți de autostradă care nu duc nicăieri? Că se fac terenuri de fotbal în pantă? Că politicienii sunt convinși că meseria lor e mai grea și mai riscantă decât cea a unui soldat în Afganistan? Că există canale de televiziune prin care părinții sunt îndemnați să nu-și vaccineze copiii („căci vaccinul conține mercur și naște autism”)? Sau că un cancer in situ e bine să-l lași în pace, că știe el, corpul, cum să se apere?
Dar câte lucruri de neimaginat nu se întâmplă în țara noastră? Avem senatori care se ung între ei cu mir ca să nu fie luați de DNA. Avem un „prinț” care fură mii de hectare de pădure. Avem un căpitan avansat direct general-maior, fost ospătar, cu mari dificultăți de exprimare, dar care, afișând un CV care-l întrece pe cel al generalului de Gaulle, își dedică viața „interesului național”. Avem jurnaliști care practică nestingheriți terorismul intelectual și organizează linșaje publice sub privirea îngăduitoare a instanței menite să supravegheze deontologia mass-media. Avem firme care vând spitalelor apă chioară pe post de dezinfectant. Avem oameni fără nici o pricepere dovedită, dar reciclați în Parlament ca șmenari, cocalari și borfași. Avem, în plină Europă, 51% din populația României analfabetă funcțional. Avem monumente de patrimoniu lăsate în paragină sau puse la pământ. Avem păduri seculare pe care, grație mafiei lemnului, nu le mai avem.
Avem așadar parte de cele mai inimaginabile lucruri din lume. Mereu și mereu altele. Nici nu prididim să ne mirăm îndeajuns de unele, că altele vin și le iau locul. Sunt atât de multe, că unele trec aproape neobservate. Ca de-o pildă acesta.

Administrația Prezidențială  și-a propus să facă „un proiect de țară” care să arate „unde vrem să își găsească România locul în UE”. (Vezi Doamne, pe fundalul celor amintite, e greu de aflat ce-i lipsește și ce-i trebuie României.) Și, în vederea realizării proiectului, s-a alcătuit o comisie (cum altfel?) alcătuită din cei presupuși a fi calificați pentru această sarcină măreață. În centrul proiectului, după cum a anunțat recent Președintele țării, se află „România educată”: „România educată e calea spre viitorul României. Fără o generație educată nu se poate construi viitorul”, a spus el.
Deși ar fi câte ceva de spus despre fiecare dintre cei nominalizați, mă opresc asupra unuia dintre cei zece „membri independenți” (în total sunt 23) care se află în „Comisia privind Proiectul de țară”: Ioan Aurel Pop. Oficial, dl Pop este profesor, rector și academician. Dar în memoria colectivă el este altceva.
Victor Ponta, asta știe toată România, a furat. A-ți însuși în câteva zile prin copy paste rezultatele muncii de câțiva ani de zile ale altuia și a profita de ele se numește furt. În 2012, Ioan Aurel Pop era membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. Dar dl Pop s-a delimitat de verdictul colegilor săi, deși furtul nu cerea o deliberare (un copil de 10 ani îl putea depista), ci doar o simplă constatare. Mai mult, el a socotit ca „absolut necesară” reorganizarea Consiliului făcută de către ministrul de atunci al Educației, un acolit al lui Ponta (Liviu Pop), în urma căreia verdictul de plagiat a fost anulat. Procedând astfel, Ioan Aurel Pop a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a șters urmele. Un profesor, un rector, un academician care cauționează furtul de titlu doctoral se descalifică pentru funcția de intelectual, de profesor, de rector, de academician. Devine apărător al hoților și subminator al valorilor spirituale. Culmea ironiei este că, în 2016, după ce a fost ales (la propunerea Academiei!) președinte al CNATDCU, cauționatorul furtului de titlu doctoral a declarat:


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro














1848 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version