Brexitul, vizita presedintelui Hollande in Romania si proiectele de refondare sau relansare a integrarii europene au readus pe agenda discutia privind integrarea europeana in domeniul politicilor de securitate si aparare. Pozitia Romaniei pe acest subiect este una importanta atat pentru pozitionarea Romaniei in UE, cat si pentru mentinerea Europei Centrale in inima procesului de luare a deciziilor in UE. Or influenta Europei Centrale in UE, si asa modesta, este amenintata de deriva populist-eurosceptica a mai multor noi state membre state care fragilizeaza UE in cel mai prost moment posibil, si duce la marginalizarea si mai mare a regiunii in UE.
Romania deja si-a anuntat sprijinul pentru proiectul franco-german de aprofundare a integrarii europene in domeniul securitatii. Insa ca drumul de la declaratii de intentii pana la realitate e lung, si discutiile privind implementarea acestei decizii la nivel European vor continua inca mult timp.
In aceste dezbateri este esential sa realizam ca datele problemei s-au schimbat. Anterior, timp de zeci de ani, SUA si fortele pro-atlantice din Europa au privit cu scepticism initiativele de integrare europeana in domeniul securitatii. Traditional, acest scepticism se baza pe teama diluarii NATO si a influentei americane in Europa. Ultima faza de acutizare a acestor temeri a avut loc in timpul interventiei din Irak in 2003 cand Franta si Germania s-au opus interventiei administratiei Bush (sprijinita de Marea Britanie, Italia, Spania, Romania si alte state central europene) contra lui Saddam Hussein. De atunci calculele securitare s-au schimbat atat in UE cat si in SUA.
Astazi principal temere a SUA nu mai este o Europa puternica care vrea sa iasa de sub tutela americana, ci o Europa slaba si irelevanta din punct de vedere al securitatii. Or, pentru SUA si statele europene riscul principal nu mai este ca Europa apararii va fi prea puternica, ci ca ea nu va exista. Iar majoritatea statelor europene, cu mici exceptii, inca se afla in regim autopilot spre starea de irelevanta crescanda in materie de securitate. In 2015, deja dupa razboiul din Ucraina, 6 state NATO au continuat sa-si reduca cheltuielile de aparare, inclusiv Marea Britanie, SUA si Bulgaria. Tinand cont de acestea construirea unei politici commune de aparare europene nu mai este la fel de problematica pentru SUA ca anterior. Evident, exista voci la Washington care raman sceptice fata de aceste idei, si exista voci la Paris care spera ca ‘Europa apaparii’ va avea veleitati anti-americane, dar aceste voci nu mai sunt la fel de dominante ca acum un deceniu. Astazi, dominanta este teama ca bugetele de aparare inca in libera cadere, cuplate cu o opinie publica din ce in ce mai introvert-pacifista duc aproape inevitabil la pensionare autoimpusa a Europei ca jucator in tot ce tine de securitatea regionala, si evident globala.
Viitoarea evolutie a intereselor SUA tot nu ofera Europei niste garantii de securitate perpetue. Integrarea europeana in materie de aparare ar permite Europei sa fie ceva mai pregatita in fata unor scenarii in care SUA nu ar dori, sau nu ar putea sa joace un rol activ in securitatea europeana. Care este planul B al Europei daca un eventual presedinte ca Donald Trump nu ar dori sa respecte Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic in cazul in care statele baltice, bunoara, s-ar trezi amenintate de Rusia? Peste doua luni, sau peste zece ani, SUA se pot trezi cu un astfel de presedinte, si Europa nu are un Plan B.
Insa un presedinte cu veleitati de Trump nu este singurul pericol. Geopolitica globala impune si ea noi constrangeri asupra rolului potential al SUA in Europa. SUA nu mai percepe Rusia ca principal amenintare la adresa securitatii sale, si nici Europa ca principalul camp de batalie pentru influenta globala. Acest loc revine Chinei si regiunii pacifice. Acolo sunt prioritatile de securitate pe termen mediu si lung ale SUA, iar problemele Europei, inclusiv cu Rusia, sunt percepute ca niste devieri si distractii de la adevaratele mize strategice pentru SUA. Iar acum sa ne imaginam urmatorul scenario. In 10 sau 20 de ani SUA si China trebuie sa faca fata unor tensiuni militare majore in jurul Taiwanului sau al Marii Chinei de Sud. Iar in timp ce toata atentia si energia de proiectie a fortei militare americane se concentreaza in Pacific, se declanseaza si tensiuni militare intre Rusia si un stat central european. In ce masura vor dori, sau vor putea SUA sa se angajeze in plina forta in Europa avand simultan o situatie de tensiuni majore cu China? Pe cine vor putea miza statele central europene? Care este planul lor B pentru a contracara aceste riscuri in conditiile in care politica globala al SUA devine din ce in ce mai concentrata pe China, si Washingtonul cu siguranta nu-si va dori tensiuni pe poate fronturile geopolitice?
Raspunul este simplu. Acest Plan B pentru statele ca Romania se numeste politica europeana de aparare. Acelasi lucru se refera si la conceptul ‘autonomiei strategice’ europene in materie de aparare, care presupune ca Europa trebui sa detina intreg spectrul de arme si echipament militar pentru a conduce operatiuni militare complexe fara a depinde de acces la capacitatile americane.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
