Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

ANALIZA Bacalaureatul, invatamantul superior si piata muncii

de Gelu Sabau     Contributors.ro
Vineri, 22 iulie 2016, 15:44 Actualitate | Opinii

Gelu Sabau
Foto: Medievalia.ro

Săptămâna trecută au fost făcute publice rezultatele definitive ale examenului de BAC, iar acum tinerii absolvenți se află în febra înscrierilor la Universități. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 68% dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat au reușit să îl și treacă, cifră care ne situează în tendința de „stabilizare” a acestui rezultat, după „crash-ul” suferit în 2011, când a fost introdusă supravegherea cu camera video a examenului și când rata de promovabilitate a fost de doar 45%. În cifre absolute, 88.000 de elevi au luat bacalaureatul din cei 137.000 de elevi înscriși. Raportat la numărul total al elevilor înscriși în clasele terminale, în anul școlar 2015-2016, care a fost de aproximativ 172.000, rata reală de promovabilitate pentru examenul de Bacalaureat este de aproximativ 50%. Mai multe detalii, aici.

Acestea sunt cifre și statistici seci, care la o primă vedere nu ne spun prea multe. De aceea ele au nevoie de interpretare. Iar pentru a o face, ar trebui să discutăm despre rolul educației în societatea actuală. Am auzit de infinite ori repetat faptul că în România educația și sănătatea trebuie să fie priorități naționale, lucru care, evident, nu a fost niciodată pus în practică. Dar atunci de unde această idee a „priorității naționale” repetată de politicieni, lideri de opinie, sindicaliști etc.? Ideea este preluată, tot într-o manieră mimetică, din afară, unde „societatea bazată pe cunoaștere” și „dezvoltarea durabilă” sunt concepte strategice care vor să ducă Europa mai departe. Iar, din acest punct de vedere, strategia Europa 2020, la care și România a aderat, este relevantă. Ea prevede 3 lucruri esențiale legate de educație și cercetare în Europa:

1) până în 2020, 3% din PIB-ul statelor UE să fie alocat pentru cercetarea științifică;

2) abandonul școlar să fie redus sub cota de 10%;

3) 40% din populația cu vârsta între 30 și 34 de ani să aibă studii superioare.

Deocamdată România, unde cercetarea primește 0,5% din PIB, rata abandonului școlar este de aproximativ 20% și procentul populației cu studii superioare este în jur de 22% (pentru categoria respectivă de vârstă) este departe de acești indicatori. Însă, dacă aceste ținte vor fi luate în serios, o ameliorare a situației este cu siguranță posibilă până în 2020.

Până în momentul de față, legat de educație, am auzit cel mai frecvent repetându-se că în România nu mai există meseriași, pentru că școlile profesionale au fost desființate, că învățământul românesc a suferit o degradare generală și că universitățile din România sunt simple „fabrici de diplome” (acest discurs a fost exploziv de-a dreptul în perioada mandatului lui Funeriu). Desigur că afirmațiile de mai sus sunt parțial adevărate, însă un astfel de discurs nu rezolvă mare lucru, pentru că, perspectiva din care se raportează la problematica educației este în parte eronată și, implicit, nu poate găsi soluțiile potrivite. Întâmplător, am citit recent un articol în care perspectiva proiectată asupra educației era diferită și mult mai potrivită, din punctul meu de vedere. Iată pe scurt câteva din ideile prezentate în articol:

  • România este țara cu cel mai scăzut număr de persoane din populația activă (până la 54 de ani) care au absolvit studii superioare: 18% față de 31% media UE.
  • În medie, în Europa, un absolvent cu studii superioare câștigă cu 50% mai mult față de un absolvent de studii medii. Deci studiile superioare sunt, finalmente, benefice atât pentru cei care le absolvă, cât și pentru societate per ansamblu (venituri, inovație, PIB etc. mai mari).
  • În România, 18% din angajați au studii superioare, 57% au terminat liceul sau o școală profesională, iar 17% au terminat doar 8 clase. După cum putem observa, procentul angajaților cu studii superioare este foarte apropiat de cel al muncitorilor necalificați!
  • Contrar opiniei dominante, absolvenții de școli profesionale își găsesc mai greu de lucru, comparativ cu cei care au făcut o facultate: 7,5% dintre cei care au făcut o școală profesională sunt șomeri, comparativ cu 6,5% șomeri cu studii superioare.

După cum putem observa, concluzia care se degajă din articol ne spune că studiile superioare sunt, în general, mai avantajoase pentru societate. Din acest punct de vedere România stă destul de prost comparativ cu restul țărilor europene unde există un procent semnificativ mai mare de angajați cu studii superioare (până și Bulgaria stă mult mai bine la acest capitol!). În schimb, în perioada ultimilor ani, discursul public de la noi (ca să nu mai vorbim de politicile publice!) nu a fost deloc orientat spre creșterea numărului de absolvenți cu studii superioare, ba dimpotrivă, a transformat în conștiința publică universitățile românești în simple „fabrici de diplome”! De unde vine o asemenea neconcordanță între senzația unei inflații de studii superioare și existența, în mod real, a unei situații destul de precare a României, dacă privim lucrurile din punct de vedere comparativ? A fost problema „inflației de studenți” corect identificată sau riscăm să ne aflăm aici pe o pistă falsă?

În primul rând, cred că problema reală a României post-decembriste constă într-o discrepanță frapantă între piața muncii și evoluția sistemului de învățământ superior. Despre acest lucru se vorbește destul de rar, însă el a fost clar subliniat în raportul recent al Curții de Conturi a României, referitor la performanța sistemului de învățământ superior. Iată un grafic din acest raport care ne prezintă evoluția numărului de studenți în România după 1989:

După cum putem observa din graficul de mai sus, în România numărul de studenți a crescut într-un ritm accelerat până în 2007, când s-a ajuns la un număr de peste 900.000 de studenți înmatriculați, după care a scăzut într-un ritm la fel de rapid, ajungându-se în anul 2013 la o cifră de 433.000 de studenți, o înjumătățire practic a efectivelor în doar 5 ani! Evident că o astfel de evoluție este nemaiîtâlnită în alte țări europene! Însă, situația devine aproape suprarealistă, în momentul în care comparăm evoluția numărului de studenți cu evoluția PIB-ului și cu evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în toată această perioadă. Iată datele:

Se poate lesne observa că ascensiunea bruscă a numărului de studenți nu are absolut nici o legătură cu evoluția PIB-ului și nici cu evoluția ratei de ocupare a forței de muncă. Ba, dimpotrivă! În timp ce numărul studenților crește de peste 4 ori din 1990 până în 2007, PIB-ul crește cu puțin peste 25%, iar rata de ocupare a forței de muncă scade, de la 82% în 1990, la 63% în 2007! Așadar, nu numai că nu există o corelație pozitivă, între studii și rata de ocupare, ci raportul este de fapt invers proporțional! Iar situația nu se schimbă nici după criza economică din 2010, având în vedere că, dacă în 2009 rata de activitate a populației cu studii superioare era de 90%, în 2013 această rată a scăzut la 87% (iar cea generală ajunge la 60%). Categoria cea mai vulnerabilă din acest punct de vedere au fost tinerii de până în 25 de ani cu studii superioare, a căror rată de activitate a scăzut de la 78% în 2009, la doar 56% în 2013! Este evident că tinerii au fost cei mai vulnerabili în fața crizei economice, după cum este la fel de evident, din cele câteva date prezentate mai sus, că în România nu a existat în toată această perioadă absolut nici o corelație între evoluția numărului...




Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro












775 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică