În 2016, la patru ani de la decizia Comisiei de Etică a Universității din București (CEUB) asupra tezei de doctorat semnată de Victor Ponta (VP), reapar în spațiul public clișee de (auto)apărare împotriva acuzației de plagiat. Pentru cei care mai pot fi amăgiți de astfel de ideologii ale autoapărării fraudei intelectuale ar fi util să fie văzut sau revăzut și raportul CEUB “Procedee și tipuri de plagierea în teza de doctorat a lui Victor Ponta” (disponibil pe siteul UB). Cele câteva pagini pe care le pun acum în circulație au constituit un prim draft al raportului respectiv. Nici VP, semnatarul tezei în discuție, nici coordonatorul său de doctorat sau vreun alt membru al comisiei care a participat la susținere tezei în discuție nu au raspuns niciodată, punctual, la argumenele prin care CEUB și-a fundamentat decizia. Este , dealtfel, o caracteristică valabilă și pentru alte cazuri similare (Petre Tobă, Gabriel Oprea, Olguța Vasilescu etc.). Desigur, juridic, principalul responsabil de plagiat este doctorandul. Moral și intelectual, însă, conducătorul de doctorat este obligat să se raporteze deschis, public, la o acuzație de plagiat adusă pentru o teză pe care a coordonat-o. Este sigur, însă, că nu va putea spune că este profesor coordonator de doctorate dar nu a știut că citarile sunt necesare și se fac cu ghilimele, subsoluri și referințe bibliografice.
Principalele procedee de plagiat în teza de doctorat semnată de VP sunt clar identitficate prin analiză: a) preluarea copy-paste , fără citare, a unor blocuri masive de text care ajung și la 8-10 pagini ca întindere; b) preluările fără citare corectă se fac nu numai si nu în primul rând pentru referiri la acte normative; c) plagiatul din teza analizată este nu numai de cuvinte ci și de idei ; d) plagiatul masiv nu poate fi pus pe seama unei culturi specifice de redactare pentru perioada în care a fost elaborată teza sau pentru domeniul ei de referință. Argumentul esențial în susținerea acestei formulări este dat de faptul că toate cele patru lucrări-sursă din domeniul dreptului pentru plagiatul VP lucrează frecvent cu citări complete; e) degradarea modurilor de citare corectă din lucrările sursă pentru a face plagiatul mai greu de identificat.
Cum să argumentezi că un text este parte de operă proprie când, spre exemplu, ai preluat din Victor Duculescu citatul cu comentariu cu tot, dar nu il citezi pe Duculescu ci pe Geamanu din care preluase corect Duculescu? S-a întâmplat ca VP să preia același citat din Geamănu, ca și Duculescu și să folosească exact aceleași cuvinte în interpretare? Neverosimil. Nu cred că după patru ani de discuții se poate reveni cu simpla ignorare a unor astfel de constatări și cu formulări goale de conținut (”așa era atunci”, ”nu aveam normele de astăzi”, ”am făcut ceea ce mi-a cerut îndrumătorul de doctorat”, în domeniul nostru nu ai ce comenta în cuvinte proprii pentru că ”legile sunt legi” etc.).
Caracterizarea de “plagiat masiv, intenționat , cu complicități multiple” facută pentru cazul Petre Tobă este perfect valabilă și pentru teza de doctorat VP, cu argumentele date de textul prezentei analize.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
