Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De ce ti-e frica (nu) scapi. Erdogan, obsesia loviturii de stat si destructurarea durabila a societatii turce

de Serban F. Cioculescu     Contributors.ro
Marţi, 19 iulie 2016, 16:40 Actualitate | Opinii

Serban Filip Cioculescu
Foto: Arhiva personala
Recep Tayyip Erdogan este un om mai special. Şef al statului turc din 2014, ales în premieră de popor nu de parlament (după ce referendumul constituţional din 2007 a modificat regula anterioară), lider al celui mai puternic partid al ţării, AKP, a ajuns să se creadă omul-providenţă, salvatorul poporului său. Anii preşedinţiei sale au fost, e adevărat, dificili. Deşi ţara e în creştere economică şi demografică, deşi face parte din NATO şi, teoretic, are şanse la integrare europeană, în realitate contextul strategic regional nu i-a fost deloc favorabil. Primăvara arabă a dus nu la democraţie “în stil turcesc” ci la dictaturi militare (Egipt), războaie civile şi haos (Siria, Libia, Yemen), iar Ankara a sprijinit facţiuni sunnite zise “moderate” în speranţa de a se debarasa de preşedintele sirian Assad şi a aduce la putere în Damasc un client obedient. Nu a reuşit deoarece aliatul american Obama s-a arătat ezitant în a lovi Siria decisiv când se putea, ulterior Rusia a intervenit şi a securizat regimul sirian. Relaţiile s-au stricat şi cu Egiptul ai cărui conducători militari au răsturnat un regim filo-turc, cel al Fraţilor Musulmani. Ex-preşedintele Morsi tindea şi el să devină un Erdogan în miniatură, dar armata egipteană a copiat cu succes modelul loviturilor de stat date de armata turcă de mai multe ori în ultimii cincizeci de ani. De asemenea, relaţiile cu Iranul care suţine regimul Assad s-au răcit considerabil iar Turcia s-a alăturat Arabiei Saudite şi statelor sunnite din Golf spre a stăvili alianţa şiiţilor pro-iranieni cu Rusia. Fără succes, pentru că în războiul civil sirian, preşedintele Assad a făcut progrese vizibile cu armele şi experţii daţi de ruşi. Incidentul aviatic din noiembrie 2015 a stricat şi relaţiile Tuciei cu Rusia, anulând faimoasa politică proclamată acum un deceniu de pe atunci ministrul de externe Davutoglu, zero probleme cu vecinii. Deja relatiile cu Israel erau catastrofale după incidentul Mavi Marmara! Acum aproape că nu mai există vecin cu care Turcia să aibă relaţii bune sau foarte bune. Evident, Grecia, deşi stat NATO, nu e considerat la Ankara decât un trouble-maker, iar premierul bulgar Borisov (cel care ne-a torpilat nouă şi turcilor planul flotei aliate la Marea Neagră) e orice dar nu prieten al poporului turc.

Cel puţin din 2007, pe când era premier, Erdogan a tot denunţat comploturi la adresa statului şi a guvernuluiAKP-ist. Acuzaţiile sale au luat forma dosarelor Ergenekon şi Sledgehammer, mii de militari, magistraţi, clerici şi jurnalişti au fost arestaţi pentru acuzaţii de complot dar Curtea Supremă i-a declarat pe marea majoritate inocenţi. Iar actualul prezident a înghiţit în sec convins în sinea sa că ştie el mai bine. Şi desigur a aşteptat momentul marii răfuieli. Precedente existau din plin, armata turcă asumându-şi de la Ataturk rolul de gardian al statului, dând cu succes lovituri de stat, condamnând la moarte un premier sau la puşcărie un preşedinte. În ce îl priveşte, Erdogan ca om a fost mereu obsedat de ideea de a câştiga, de a îşi întrece competitorii. El a simţit mereu că are dreptate şi că ştie cam tot ce trebuie ştiut. Cei care ziceau altfel erau aceia care aveau probleme, nicidecum el…Şi când era fotbalist la Kasımpaşa Spor Kulübü, şi când a servit ca primar al Istanbulului, între 1994-1998 a vrut mereu să fie remarcat şi temut. A strâns din dinţi în 1998 când a fost demis şi condamnat la patru luni de puşcărie pentru apelul la intoleranţă religioasă (“inciting hatred based on religious differences”).(i)  A strâns cu pumnii furios zăbrelele puşcăriei Hakan Aslaneli din Istanbul şi odată ieşit s-a gândit să fondeze un partid moderat, chiar dacă bazat tot pe religie. Viitorul AKP. Se spune că nu poţi cunoaşte un om cu adevărat până ce nu ajunge să deţină puterea. Probabil că în opoziţie R.T.E. era un om destul de amabil şi amuzant. Până venea vorba de religie… Ajuns în fruntea bucatelor s-a dovedit un dur, un intransigent. Am impresia că a ajuns să identifice treptat poporul cu persoana sa. De aceea când s-a referit la cei arestaţi în urma puciului a afirmat că el nu crede că ei merită hrana statului, la cât rău au făcut. Uitând că în 1998 a mâncat şi el pâinea statului şi nimeni nu s-a gândit să îl lase fără hrană…

Revenim la evenimentele din noaptea de 15 spre 16 iulie. Nu avem cum să ştim deocamdată dacă lovitura de stat a fost una reală sau poate o făcătură a lui Erdogan. Ori poate că a aflat din timp de complot dar a lăsat lucrurile să evolueze spre a demasca întreg complotul. Ca şi comisarul european pentru integrare Hahn, să remarcăm doar rapiditatea cu care au apărut listele de supecţi. Până şi revoluţionarii francezi ai lui Robespierre stăteau zile întregi să facă liste de suspecţi. Nu le scoteau din joben. Dacă a ştiut dar a lăsat să se facă, a riscat enorm şi nu putem decât să recunoaştem că e un strateg bun. Militarii rebeli, cu ceva şansă, ar fi putut să îl lichideze în aer sau la sol. Cu datele la care am acces acum, înclin totuşi să cred că a fost un puci real, organizat doar de o mică parte a armatei turce.(ii) O armată altfel imensă, de peste 400.000 de suflete. Şi care acum are de suferit in corpore de pe urma dorinţei de răzbunare a lui Erdogan şi a excesului de zel al oamenilor săi. La cum se prezintă lucrurile acum, cu mii de militari arestaţi, sute de ofiţeri reţinuţi şi unii destituiţi, închideri de baze, anchete brutale, anticipez o dezorganizare masivă a forţelor armate care va fi corectată doar în ani de zile. Şeful statului major, generalul Hulusi Akar a declarat că s-a opus rebeliunii şi a fost pedepsit brutal de pucişti. Probabil că îşi va păstra o vreme postul şi va reuşi să “salveze” o parte dintre ofiţerii de valoare, unii fiind acum suspecţi sau arestaţi. Dar ofiţeri competenţi de aviaţie – pentru că nucleul rebelinii a fost în această armă de elită – vor fi înlocuiţi brusc cu tineri mai puţin competenţi dar loiali statului şi liderului său. Or, să fiu iertat că spun aşa ceva, dar în aviaţie a fi loial dar nu competent e sinucidere curată. Un hipersonic militar scăpat de sub control de un pilot curat sufleteşte, bun musulamn şi “loial” dar încă neexperimentat ori netalentat ajunge la sol sub formă de maldăr de fiare în câteva secunde. Aşadar o parte din ofiţerii piloţi vor rămâne obligatoriu din cei vechi, dar pariez că vor lucra multă vreme într-un climat de teroare, de suspiciune. Vor avansa profesional geu şi vor fi frustraţi. Armata va avea mulţi ofiţeri politici, detestaţi de cei profesionişti, apolitici, polarizând şi mai mult această instituţie, ca de altfel mai toată societatea turcă.

Dezorganizarea armatei turce, a doua sau a treia ca mărime din NATO (şi singura capabilă să reziste cu succes Rusiei în zona Mării Negre, în război convenţional) va afecta planificarea apărării în NATO. Inclusiv, mă tem, acel contingency planning actualizat pentru România şi Bulgaria după summit-ul din Ţara Galilor. Nu mai zic de brigada multinaţională românească sub stindard NATO, unde Turcia urma probabil să trimită şi ea soldaţi. Mă tem că o vreme ne putem lua gândul de la aşa ceva. Sau riscăm să primim doar simbolic, câţiva soldaţi. Sper să mă înşel…Nu doar armata ci şi justiţia şi administraţia publică vor fi dezorganizate în urma arestărilor şi concedierilor. S-au anulat concedii pentru ca eventualii funcţionari implicaţi îi puci să nu poată fugi din oraşe. Cei care erau deja în vacanţă au fost rechemaţi S-au impus restricţii de circulaţie, unele hilare. Asta cam aduce a vânătoare de vrăjitoare, a Inchiziţie de tip turcesc. Jumătate Turcie stă acum consemnată la muncă şi dă declaraţii anchetatorilor, cealaltă stă pe străzi şi scandează frenetic sloganuri care cer uciderea vinovaţilor. Oare mai şi munceşte cineva? În afară de anchetatori. Vreau să zic muncă productivă… Nu mai spun că, aşa cum observă strategul britanic Julian Lindley-French, de deruta armatei turce pot profita Rusia şi ISIS iar Vestul să fie marele perdant dacă Turcia alege să nu mai respecte valorile euroatlantice.(iii)

Există în ştiinţele sociale expresia self-fulfilling prophecy, profeţie auto-împlinitoare. Adică, simplu spus, dacă te temi foarte tare de ceva, acel ceva are o probabilitate mai mare să se întâmple, pentru că acţiunile tale preventive declanşează o reacţie contrară. E ca şi cum ai vedea un şarpe întins la soare şi dorind intens să te aperi de el, temându-te că în viitor vei fi atacat de animal, te duci direct spre a îl lovi cu un ciomag dar acesta, speriat, apucă să te muşte primul…Erdogan se teme de armată, dar în primul rând el se teme cumplit în primul rând de fostul său aliat şi actual inamic, clericul carismatic şi bogat numit Fethullah Gülen. Fost aliat, Gülen plecase în SUA, spune el, spre a scăpa de viaţa politică agresivă şi violentă din Turcia, încă de pe când era probabil un admirator al ex-primarului Erdogan. Deci nu fugise ci plecase calm, cu acte în regulă şi salutat cu plecăciuni de ofiţerii vamali turci. Omul are mii de admiratori în toată lumea, bani mulţi, o mină de aur, firme rentabile, jurnale şi alte canale media. Sigur că e încă influent în Turcia prin reţeaua sa de şcoli, moschei şi fundaţii de caritate numită Hizmet. Mai mult ca sigur că e admirat şi de unii ofiţeri ai armatei turce, mai ales dacă sunt musulmani credincioşi moderaţi.

Dar de aici până la a crea un mit al statului “paralel” prin care Gulen ajunge să comande din umbră unor ofiţeri superiori şi îi convinge să pregătească o lovitură de stat e cale lungă. Recunosc, nu ştiu ce probe au adunat serviciile turce de intelligence. E posibil finalmente să mă înşel în privinţa lui Gulen. Aparenţele pot înşela. Evident, nu ştiu exact ce face zilnic în căsuţa lui din Pennsylvania paşnicul şi simpaticul bătrânel în vârstă de peste 70 de ani. El zice că se roagă, meditează şi se întâlneşte cu admiratori. Mai rar pentru că acum e bolnav şi se menajează. Mai multe ştiu probabil serviciile americane de intelligence, fiind puţin probabil să nu fi fost filat cândva. Sincer nu cred că a stat să dea sms-uri sau mailuri către comandanţii armatei turce spre a instiga la revoltă. Nu e naiv, ştie că regimul de la Ankara controlează atent internetul şi şansele sunt mici. Nici de porumbei călători care să treacă oceanul nu am auzit. Sau poate a utilizat mesageri cărora le poţi încredinţa texte scurte scrise pe pielea capului, înainte să crească părul, în stilul folosit de mongolii lui Ginghis Han acum opt sute de ani?


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













2084 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică