În mod natural, după ce ireparabilul s-a produs, acum și părțile care înainte erau împotriva Brexit-ului caută să vadă partea plină.
Britanicii anti-Brexit vin acum cu un realism de ai putea crede că, folosit acum o lună, ar fi adus și mai multe voturi taberei… pro-Brexit. Cancelarul Osborne a recunoscut că nu are rost să mimezi că ajungi la excedent bugetar, dacă, realist vorbind, nu are cum să se-ntâmple asta. A mai venit și cu propunerea unei rate de impozit pe profit de 15%, ceva ce nu se mai vede decât prin Estul care caută soluții disperate să atragă investiții. Ministrul comerțului și investițiilor, Price, lord și respectat om de afaceri, a vorbit la Hong Kong, despre cum își va trimite o armată de atașați comerciali care să explice că ”eliberați de tendințele birocratice ale Bruxelles-ului, care sufocau micile afaceri”, UK va intra ”în a doua epocă de aur a comerțului și investițiilor”. Să mai adăugăm aici și că se conturează tot mai clar decizia naționalizării falimentarelor combinate siderurgice deținute de indienii de la Tata Steel.
Ne imaginăm ce valuri ar fi făcut astfel de declarații în cazul unui UK in și nu pe picior de exit din UE. Doar că acum, Europa, cea anti-Brexit până mai ieri, are alte priorități – când nu aleargă cu camionu să mute la Berlin și Paris afaceri din neeuropeana Londră, se grăbește să-și afișeze propria libertate pe care i-o dă o Uniune fără spectrul veșnicului cârcotaș britanic. Iată o întâmplare cu tâlc petrecută zilele acestea în tabăra noastră, a celor rămași și chemați să strângem rândurile, urmând neabătut Proiectul European.
Marți, în Parlamentul European reunit la Strasbourg, parcă a avut altă rezonanță declarația că UE va finaliza lista jurisdicțiilor fiscale ne-cooperante. ”Juridicții, adică să le punem pe nume, paradisuri fiscale”, ca să-l cităm pe comisarul Moscovici. Comisarul a amintit că se lucrează la schimbul automat de informații între autorități privind beneficiarul final al structurilor înregistrate, să afli ”cine face ce”. Este un subiect sensibil, care nu mai poate fi ocolit mai ales după mega-scurgerea numită Panama Papers, din acestă primăvară. Și nu știu de ce, dar simt că o să se vorbească de acum mai apăsat despre cum cele mai multe companii din baza de date a avocaților panamezi Mossack Fonseca sunt înregistrate în jurisdicția … Insulele Virgine Britanice ( peste 113.000, adică mai bine de jumătate) și, paradoxal, nu în Panama ( un sfert din companii).
Pe frontul deschis al luptei totale împotriva evaziunii fiscale, nu dădea bine să reamintești că BVI face parte din teritoriile de peste mări unde locuitorii primesc automat cetățenie britanică și, implicit, devin cetățeni UE. Deci, chiar dacă nu erau nepărat sub juridsicția UE, nici …neafiliați nu se putea zice că sunt. Dar, din 24 iunie, lucrurile se pare că s-au schimbat.
”Uitându-ne în urmă, constatăm că marea problema cu proprietarul beneficiar era legată de UK, de structurile britanice construite de-a lungul secolelor. Știm că acestea sunt o parte fundamentală a sistemului de tax avoidance care există la ora actuală în lume. Iată de ce, cred că astăzi putem întoarce Brexit-ul în Taxit”. (taxează, impozitează).
Extraordinar de nediplomatica declarație este a lui Nils Torvalds, un deputat finlandez, din familia ALDE. (vezi scriptul filmului prezentat de biroul de presă al PE, min 3,59). Fost membru al comuniștilor finlandezi (ajuns se pare până în Comitetul central), fost ziarist, fiul unui cunoscut poet și tatăl unui inginer softist și mai cunoscut, fiind creatorul Linux, sistemul de operare la liber, acest Nils Torvald, așadar, nu este poate o voce de primă mărime în establishmentul European, așa cum nici Finlanda nu e Germania. Dar a creat, să recunoaștem, un termen care prinde ușor și are potențial de-a face carieră unională.
Foarte ușor, acest ”TAXIT” se poate extinde și la alte arii unde, până acum, se simțea, o ceață britanică. Spre exemplu – CCCTB, baza comună consolidată de impozitare a companiilor mari, cea care, dacă mai era o surpriză, francezul Moscovici a amintit încă o dată că se relansează anul acesta. (Mai ales că, până acum unul din opozanții CCCTB cu are ar fi trebuit să se poarte negocieri dure era, ați ghicit, UK).
Votul Brexit schimbă acum modul în care UE pune problemele sensibile – printre ele, implicit, şi mult politizatul subiect al fiscalităţii trans-europene, în care prețurile de transfer și alocarea profiturilor sunt cuvintele cheie. Până la urmă, pozițiile celor două tabere se rezumă tot la alocarea profiturilor – au învins cei care au promovat ideea că UK pierde mai mult decât câștigă din UE. (despre asta am vorbit și în postarea din 24 iunie).
