De o vreme, Europa a hotarît să nu se mai sinchisească de propriul ei trecut. În această privință, ca și în altele, Europa încearcă să imite America, patrie a unui popor care, ducînd lipsă de amintiri colective, s-a constituit de la bun început în jurul ideii de viitor comun. Spre deosebire de națiunea americană, popoarele Vechiului Continent s-au definit, toate și dintotdeauna, nu pornind de la o idee comună despre un viitor colectiv, ci pe baza unei memorii comune, însăși istoria lor.
Specificitatea americană nu este aplicabilă în Europa. Europenii pot fi dinainte siguri de eșecul mimetismului lor: specificul american se bate cu întreaga cultură europeană cap în cap. De această parte a Atlanticului, proiectele comune sunt desigur necesare. În jurul lor nu se va federa însă niciodată vreun popor nou. Să nu ne facem iluzii. Mă gîndesc mai ales la estul Europei. În fosta Iugoslavie ca și în fosta Uniune Sovietică, acest gen de fiasco a fost experimentat și trăit în toată oroarea lui.
Se spune că Europa trece printr-o criză politică. Criza noastră este, după părerea mea, nu de natură politică, ci de natură conceptuală. Europa a trimis la plimbare însăși ideea de limită, de zid despărțitor, de restricție protectoare. Or, fără limite nu mai poți defini nici măcar o noțiune, ca să nu mai vorbim de proiecte. În particular nu te mai poți defini nici pe tine însuți. Dînd dovadă de inconștiență, Europa a îndrăznit să-și trădeze valorile, începînd chiar cu Logica, cea care ne permite să gîndim categoriile și, în fond, să gîndim pur și simplu. Astăzi, cel puțin în Franța, folosim cuvîntul “logică” la tot pasul, spunînd despre orice și oricine “că se află într-o logică a… (ce doriți dumneavoastră: o logică a răzbunării, a prostiei, a lipsei de logică…)”. E dovada clară că în mintea concetățenilor mei cuvîntul logică nu mai înseamnă nimic.
O cetate în care orice e aplicabil la orice se prăbușește de la sine. Cazul Matematicii corespunde perfect modelului unei astfel de cetăți. Vrînd să cuprindă totul, edificiul acestei științe a fost la începutul secolului XX pe punctul de a se surpa. Pentru a fi salvat, a fost nevoie de ziduri. Meritul de a le fi construit îi revine lui Bertrand Russel și altor patru-cinci logicieni. Dacă am dat exemplul Matematicii, este pentru că științele exacte sunt singurele care se dezvoltă normal. În artă, în științele umane, în economie, ideologia și confuzia dintre valori paralizează tot ce le stă în putere să paralizeze.
Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors
