Datorită fracturării hidraulice,
Statele Unite au devenit cel mai mare producător
de petrol și gaze naturale din lume și
a patra țară cu cele mai mici riscuri energetice
Constantin Crânganu
Pe 23 mai 2016, U.S. Energy Information Administration (EIA) a publicat un raport în care subliniază că Statele Unite rămân cel mai mare producător de petrol și gaze naturale din lume, surclasând Rusia și Arabia Saudită (Figura 1). Producția de petrol și gaze naturale americane a depășit pe cea Rusiei prima dată în 2012, când Statele Unite au devenit producătorul mondial #1 de gaze naturale. În 2013, SUA au ajuns cel mai mare producător mondial de petrol.
Pe 7 iunie 2016, Camera de Comerț a SUA, prin Institute for 21st Century Energy, a publicat raportul său anual,International Energy Security Index. Analizând 37 parametri statistici legați de riscurile securității energetice, oficialii americani au concluzionat că, începând din 2011, securitatea energetică a Statelor Unite a crescut continuu: în 2015, SUA au fost al patrulea stat din lume cu cele mai mici riscuri energetice (după Norvegia, Mexic și Noua Zeelandă).
Figura 1. Producția estimată de petrol și gaze naturale a celor trei principali producători mondiali.
Cum a fost posibilă această îmbunătățire semnificativă a securității energetice naționale a Statelor Unite? Răspunsul este foarte simplu: datorită continuării revoluției argilelor (petrolifere și gazeifere), menținute și impulsionate de fracturarea hidraulică.
Chiar dacă securitatea energetică a unei țări depinde de mulți factori de risc (vulnerabilitate), precum dezastrele naturale, instabilitatea politică, importurile energetice, ori volatilitatea prețurilor și piețelor, inovațiile continui în tehnologia fracturării hidraulice[1] au reprezentat cel mai important atu al creșterii securității energetice a SUA din ultimii cinci ani.
După cum afirmă raportul recent publicat,
Ascensiunea relativ recentă a Statelor Unite în clasamentul securității energetice este un bun exemplu al modului în care invenția și adoptarea unor tehnologii, în acest caz, fracturarea hidraulică, forajul orizontal dirijat și imagistica seismică avansată [3D și 4D], au schimbat în bine securitatea energetică, în ciuda, mai degrabă decât datorită, politicilor federale.
Aș mai adăuga aici cel puțin câteva alte invenții recente: fracturarea secțională, forarea la nivele multiple, folosirea apei sărate subterane în locul apei de suprafață, refracturarea și imprimantele 3D.
Nu cu mult timp în urmă, în martie 2012, Președintele Obama a declarat într-una din adresările sale săptămânale către națiune: „Dar dumneavoastră și eu știm că, având numai 2% din rezervele de petrol ale lumii, nu putem să forăm astfel încât să scădem prețul benzinei, mai ales atunci când consumăm 20% din petrolul mondial”.
Din fericire, industria SUA nu a ascultat aceste vorbe. De la sfârșitul anului 2011, cu câteva luni înaintea discursului președințial, până în martie 2016, producția de petrol a Statelor Unite a „sărit” la 4,3 milioane barili pe zi, o creștere uimitoare de peste 70%. Liderii producției au fost North Dakota (argila Bakken), Texas (argila Eagle Ford și argilele din Bazinul Permian), Oklahoma (argila Woodford) și Colorado (argila Niobrara),
Dacă în anul 2000, erau doar 23.000 foraje fracturate hidraulic, producând circa 102.000 barili/zi (2% din volumul total de petrol), în 2016 există circa 300.000 foraje fracturate, care extrag 4,3 milioane barili/zi, adică peste 50% din întreaga producție americană.
În plus, raportul Camerei de Comerț estimează că Statele Unite dețin 78 miliarde barili de petrol recuperabili tehnic – mai mult decât oricare altă țară – și peste 1,7 trilioane metri cubi de gaze umede de argilă.
Ținând cont că cererea globală de energie, cu o importantă pondere a petrolului și gazelor, va crește cu 48% până în 2040, rezultă că Statele Unite, cu rezervele existente și tehnologiile disruptive avute la dispoziție, sunt perfect situate pentru a-și menține poziția de swing-producer, câștigată anul trecut, prin detronarea Arabiei Saudite[2].
Tot pe 7 iunie, biroul lui Paul Ryan, liderul Camerei Deputaților din Congres, a publicat un raport[3] care subliniază importanța industriei energetice americane pentru crearea de joburi care sunt critice pentru reducerea sărăciei în țară.
Cu salarii medii mai mari cu $50.000 decât în alte industrii și cu posibilități de angajare pentru o varietate de nivele de educație și competențe profesionale, industria de petrol și gaze naturale oferă soluții clare pentru situația economică actuală, cu salarii stagnante și creștere limitată a pieței muncii.
Un recent raport (martie 2016) al IHS[4] estimează că, până în 2035, industria petrolului, gazelor naturale și petrochimică va oferi 1,9 milioane joburi, multe din ele pentru femei și minorități: „Politicile pro-energie, care îndepărtează barierele din calea dezvoltării energetice și a construcțiilor de infrastructuri, împreună cu o educație corespunzătoare și calificare profesională adecvată, pot ajuta americanii să iasă din sărăcie și să creeze milioane de joburi.”
În fine, tot pe 7 iunie, compania Shell a anunțat[5] că va investi $2 miliarde pentru a construi o rafinărie de etan în zona Pittsburgh, unde se va prelucra gazul natural extras din argila Marcellus în trei state: Pennsylvania, West Virginia și Ohio. Noua facilitate petrochimică – cea mai mare de acest tip din America de Nord – va crea circa 6.000 joburi în construcție și 600 joburi permanente când va intra în producție.
În contextul celor descrise mai sus, aș vrea să subliniez ironia introdusă de atitudinea administrației Obama: pe de o parte, a eliminat anul trecut embargoul vechi de 40 ani permițând reluarea exporturilor americane de țiței brut, iar pe de altă parte, cere noi taxe și reglementări în industria de petrol și gaze naturale, datorită cărora vor crește prețurile energiei pentru consumatori și industrie.
Revoluția americană a argilelor nu numai că a întărit securitatea energetică a țării – SUA au urcat de pe poziția a șasea pe a patra în 2015 –, dar a creat și un avantaj strategic afacerilor americane în economia globală foarte competitivă de astăzi.
Cred că oricare dintre cei doi candidați rămași în cursa prezidențială vor avea o atitudine mult mai favorabilă industriei energetice americane, inclusiv fracturării hidraulice, decât actuala administrație. De altfel, atât Donald Trump, cât și Hillary Clinton, și-au exprimat, în campaniile lor electorale, suportul pentru fracturare.
