Statul român nu a mai fost capabil să închege o Strategie Militară din anul 2000!, deși existența unui asemenea document public este impusă de reglementările legale.
Până în prezent, instituțiile și autoritățile responsabile fie au invocat diferite pretexte, fie au ignorat, pur și simplu, Legea 473/2004 referitoare la planificarea apărării. Adică au încălcat-o! Publicarea, în Monitorul Oficial nr. 310 din 22 aprilie 2016, a Cartei Albe a Apărării (eveniment, din păcate, total neglijat de către presă) obligă însă Ministerul Apărării să definitiveze Strategia Militară în următoarele trei luni. De remarcat că termenul curge de la data aprobării Cartei în Parlament, adică de la 11 aprilie 2016. Având în vedere experiența anterioară, dar și modalitatea absurdă și învederat ilegală (!) în care a fost aprobată Carta Albă de către Legislativ este, însă, greu de crezut că se va reintra în normalitate în domeniul planificării apărării naționale. Și, în orice caz, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple până la 8-9 iulie, când va avea loc Summitul Alianței Nord-Atlantice de la Varșovia. În mod ironic, toate acestea se întâmplă într-o țară unde există o Academie de Științe ale Securității Naționale și o puzderie de doctori cu epoleți care invocă statul de drept și interesul național de dimineața până seara.
Dar ce înseamnă planificarea apărării? Succint, aceasta este o parte integrantă a politicii de apărare a României și constă în identificarea, dezvoltarea și pregătirea capabilităților militare și nonmilitare pentru asigurarea nu doar a apărării și securității naționale, ci și a angajamentelor asumate în cadrul NATO și UE. Pe lângă stabilirea priorităților în domeniu pe termen mediu și asigurarea mijloacelor și resurselor financiare pentru implementarea lor, planificarea apărării mai îndeplinește două funcții extrem de importante: prin intermediul său se exercită controlul civil și democratic asupra forțelor armate și, totodată, se asigură transparența decizională și informarea cetățenilor. Aceștia din urmă, plătitori de taxe și impozite, au tot dreptul să știe cum sunt folosiți banii lor pentru a le fi garantată siguranța. Trei sunt documentele fundamentale pentru planificarea apărării: a) Strategia Națională de Apărare a Țării pe care președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la data depunerii jurământului, este obligat să o prezinte Parlamentului spre adoptare; b) Carta Albă a Apărarii, care este elaborată de către MApN, însușită de Guvern și avizată de CSAT, apoi supusă spre aprobare Parlamentului, în termen de cel mult 6 luni de la acordarea încrederii Guvernului; c) în sfârșit, Strategia Militară, care este întocmită tot de către MApN în cel mult 3 luni de la aprobarea Cartei Albe.
Ei bine, în cele două mandate ale președintelui Băsescu, prin urmare în zece ani, nu a existat niciun ciclu complet al planificării, mai mult a căpătat forță juridică doar o singură Strategie de Apărare, adoptată de Parlament în 2008. Nu voi intra aici în detalii privitoare la incredibilele încălcări ale legii planificării, pe care le-am expus într-o carte[1]. De altfel, deficiențele din domeniu erau recunoscute de însuși președintele Iohannis, la bilanțul activității MApN pentru anul 2014 (10 martie 2015): „Rezolvarea restanțelor în materie acumulate în ultimii ani și respectarea termenelor reprezintă o datorie politică și o dovadă de responsabilitate și seriozitate. Acestea sunt esențiale pentru asigurarea credibilității strategice[2] (subl.n.)”. Din păcate, domnia sa nu a cerut găsirea și pedepsirea vinovaților pentru acest abuz uriaș. Să nu ne mirăm așadar că, până în prezent, nu a fost deschis niciun dosar penal care să cerceteze faptele amintite.
Pentru a se delimita de predecesorul său, șeful statului s-a conformat rigorilor legale și constituționale, trimițând la timp Parlamentului Strategia de Apărare, care a fost adoptată de plen la 23 iunie 2015. Evenimentul i-a oferit prilejul de a se împăuna pe site-ul prezidențial, deși nu a făcut altceva decât să respecte legea: „Pentru prima dată în istoria post-decembristă, România are o Strategie Națională de Apărare a Țării care a fost elaborată, prezentată și aprobată de Parlament în termenul legal de șase luni de la preluarea mandatului de către Președinte”[3]. Ulterior, la 10 decembrie 2015, CSAT a propus un bizar Ghid al Strategiei Naționale de Apărare a Țării destinat, de-a valma, instituțiilor statului, experților, dar „mai ales celor mai puțin avizați”[4].
Tot CSAT a mai susținut, la 3 martie 2015, proiectul unei noi legi a planificării naționale, care a devenit Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării, în urma adoptării sale de către Parlament. Noul act normativ nu aduce însă clarificările și îmbunătățirile necesare procesului planificării, păstrând neschimbate practic toate prevederile importante ale actului anterior. De ce a mai fost atunci necesară abrogarea Legii 473/2004, iar nu simpla sa modificare? În opinia mea, s-a încercat astfel, în mod hilar, doar ștergerea amintirii rușinoase a grosolanei sale încălcări.
Ulterior, Guvernul Ponta a trecut la definitivarea Cartei Albe a Apărării. La 9 septembrie, documentul a fost adoptat de către Executiv, primind și girul CSAT la 17 septembrie 2015. Astfel, se părea că, pentru prima dată, procesul planificării va intra pe făgașul său normal, măcar noua lege fiind respectată. Urmând traseul instituțional, Carta a ajuns la Parlament. Numai că cele două Camere au trenat dezbaterea și adoptarea documentului, în ciuda necesității legale ca acest proces să se deruleze cu celeritate. Victor Ponta a demisionat, la 4 noiembrie 2015, în urma tragediei din clubul Colectiv, fără a-și vedea Carta avizată și publicată în Monitorul Oficial. La 17 noiembrie, Cabinetul Cioloș a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Potrivit legii, noul Executiv avea sarcina ca, în termen de 6 luni de la această dată, să ofere Parlamentului propria sa Cartă Albă, fundamentată pe Strategia de Apărare, dar și pe noul program de guvernare. În paranteză fie spus, acesta din urmă este o batjocură, având la capitolul „Statul și siguranța națională” doar câteva rânduri, scrise parcă de un student restanțier[5].
Și iată că, tocmai la 11 aprilie 2016, Parlamentul a găsit de cuviință să aprobe Carta Albă a Apărării, versiunea Ponta. Acțiunea Camerelor este însă ilegală în mod vădit, pentru simplul motiv că acesta nu mai era premier, ceea ce făcea caduc documentul său. În 2013, într-o situație similară, Carta Albă elaborată de Guvernul Emil Boc nu a trecut nici măcar de Comisii, pentru considerentul amintit. Din stenograma ședinței reiese că niciun parlamentar din cei 312 prezenți nu a observat acest „amănunt”, astfel încât au fost înregistrate 304 voturi pentru, 6 abțineri, un vot împotrivă[6]. Pe aleși nu i-a nedumerit nici preambulul documentului semnat de Ponta, nici fotografia zâmbitoare a acestuia. E drept că acestea nu apar în Monitorul Oficial!
Confuzia din acest domeniu a ieșit la iveală și în cadrul ultimului bilanț al MApN (3 martie 2016), când între discursul președintelui Iohannis și cel al prim-ministrului Cioloș a putut fi observată o notă discordantă. Astfel, primul a afirmat: „Gestionarea responsabilă și eficientă a resurselor, atât pentru echipare, cât și pentru pregătire, va fi esențială pe parcursul acestui an. Finalizarea celor două documente majore ale Ministerului, respectiv Carta Albă a Apărării și Strategia Militară vă vor ajuta în asigurarea coerenței strategice”[7]. În schimb, Cioloș a invocat „Carta Albă a Apărării – care, în prezent, se află în atenția Parlamentului”[8]. Cu alte cuvinte, șeful statului vorbea despre nevoia ca Executivul să adopte, conform legii, propria Cartă, în vreme ce premierul Cioloș părea că agreează și își asumă Carta Albă a lui Ponta.
Prin urmare, situația actuală este următoarea: România are o Strategie de Apărare și o Cartă Albă a Apărării, ceea ce obligă Ministerul Apărării să redacteze urgent Strategia Militară. În paralel, guvernul Cioloș este obligat să ofere propria Cartă Albă a Apărării (Legea nr. 203/ 2015, la art. 6, prevede cât se poate de clar: „Carta Albă a Apărării se supune spre aprobare Parlamentului, în termen de cel mult 6 luni de la acordarea încrederii Guvernului”), care ar genera o nouă Strategie Militară. În aceste condiții, nu aș vrea să fiu în pielea niciunui membru al Departamentului pentru politica de apărare și planificare din MApN. Cum să încropești în trei luni o Strategie Militară, plecând de la Strategia lui Iohannis, Carta lui Ponta și Programul de guvernare al lui Cioloș? Vor aștepta ca acesta din urmă să genereze propria sa Cartă, cu riscul de a încălca din nou termenul legal? Și cum vor realiza acest lucru fără a fi făcut întâi Analiza Strategică a Apărării, demers obligatoriu în acest sens și recunoscut chiar de către Cioloș[9]?
Greu de spus. Cert este că la MApN există un draft final al Strategiei Militare a României încă din 2015, textul său fiind citat în diverse lucrări de specialitate[10].
Mai poate armata să asigure principala sa misiune constituțională, respectiv apărarea teritoriului național? Și cum anume o va face? Despre starea sa deplorabilă dă seama faptul că, la 5 februarie 2013, CSAT a adoptat Planul multianual de restabilire a capacității de luptă a Armatei României. A trecut armata printr-un război nimicitor care i-a diminuat drastic capacitatea de luptă, astfel încât aceasta trebuie „restabilită”? Să nu ne amăgim, între timp nu s-a întâmplat nimic notabil și spectaculos, poate cu excepția achiziționării avioanelor F-16 la mâna a doua. Dimpotrivă! Iată un fragment din comunicatul oficial al ședinței respective: „Pentru viabilitatea măsurilor cuprinse în plan s-a aprobat suplimentarea graduală a bugetului Ministerului Apărării Naționale (MApN) cu 0,3% din PIB anual, până la atingerea, în 2016, a nivelului de 2% din PIB”[11]. Or, la 12 ianuarie 2015, președintele Iohannis a anunțat solemn că a obținut consensul partidelor pentru un acord politic conform căruia bugetul alocat apărării să atingă nivelul de 2% din PIB în 2017[12]. Fără comentarii! Conform Cartei Albe a Apărării, elaborată în același an de către guvernul Ponta, aproximativ 60 la sută din echipamente sunt nefuncționale, capacitatea de luptă este la un nivel calificat drept critic, militarii sunt slab pregătiți, nivelul de instruire a personalului fiind afectat de lipsa banilor[13]. În paranteză fie spus, ediția 2015 a aceleiași Carte este doar o variantă edulcorată, plină de banalități emise pe un ton triumfalist.
