În Siria, Yemen şi Libia au loc zilnic lupte feroce între grupuri locale dar şi între luptători străini şi locanici, între guverne şi miliţii tribale ori religioase. Copii, bătrâni, femei – nimeni nu e cruţat. Pe continentul „negru”, Mali, Sudan şi Sudanul de Sud, Republica Centrafricană, R.D. Congo trec sau au trecut prin episoade violente sau chiar prin războaie civile extrem de sângeroase. Nici Ucraina nu a scăpat încă de blestemul unei insurecţii în zona de est, sprijinită masiv de Rusia vecină. Asistăm în ultimii cinci ani la o adevărată cascadă de conflicte civile, generatoare de victime şi mari distrugeri materiale. Toate aceste conflicte se desfăşoară în state slabe sau eşuate din Africa şi Asia, dar în mod excepţional şi Europa este atinsă – a se vedea cazul Ucrainei, la circa douăzeci de ani după teribilul război civil din Bosnia Herţegovina şi după cele din Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan. Statul „slab” nu e doar cel pauper, subdezvoltat material ci orice ţară cu nivel de coeziune naţională scăzută, în care guvernul central are deficit de legitimitate şi dovedeşte ineficienţă crasă în actul de guvernare.
Cifre şi iar cifre
Statistic, aşa cum ne arată baza de date Correlates of War (i), războaiele civile au fost mai numeroase decât cele interstatale, după 1945, iar trendul s-a accentuat şi după Războiul Rece. Intre 1945 şi 1997 au existat 108 războaie civile şi 11,4 milioane de decedaţi, faţă de 23 de războaie interstatale şi 3,3 milioane de morţi pe câmpul de luptă. Universitarii americani Fearon şi Laitin au contabilizat intre 1945 şi 1999 de cinci ori mai multe războaie inter-statale decât intra-statale şi de cinci ori mai multe victime în cazul celor intra-statale.(ii)
De asemenea, Uppsala Conflict Data Program menţionează că în 2014 a crescut semnificativ numărul conflictelor militare din lume, anume 40, dintre care 11 sunt considerate războaie (adică cu minim 1000 de decedaţi) si numai unul singur e de tip inter-statal dar cu număr mic de victime (Indis vs Pakistan). Deci zece războaie civile. Prin comparaţie, în 2013 erau doar şase războaie, aşadar o creştere de circa 18%. iii Deşi e o cifră mult mai mică decât cea din 1988, când se semnalau 16 războaie, şi chiar faţă de anii 1991-1994 (ex: 51 conflicte active in 1991) iv, totuşi creşterea este reală faţă de anii ’2000 când trendul fusese constant descrescător. Şapte dintre conflictele existente în 2013 se stinseseră în 2014 dar cel din Siria avea să escaladeze necontrolat (mai ales prin venirea a numeroşi combatanţi străini şi armamente, muniţie trimise de state terţe); de asemenea luptele din Ucraina de Est (implicând atât gherile substatale cât şi forţe paramilitare ale Rusiei) s-au soldat până în mai 2016 cu circa 9000 de decedaţi (şi peste un milion de refugiaţi externi), însă fără a afecta populaţia şi statul într-o măsură similară cu ce s-a intâmplat în Siria – peste 200.000 de morţi la finele lui 2014 şi 400.000 la mijlocul lui 2016. Fluxurile imense de refugiaţi au acompaniat aproape mereu războaiele civile de pe mapamond.
Globalizarea şi finalul Războiului Rece au mărit probabilitatea războaielor civile şi a eşuării unor state fragile post-coloniale. Superputerile – SUA şi URSS – au încetat să mai „sponsorizeze” state-satelit africane şi asiatice, să ajute la menţinerea unor dictatori locali cândva necesari în logica Războiului Rece, de aceea regimurile acestora au fost fragilizate iar opoziţia a avut acces la arme şi le-a contestat cu succes. Războiul civil este corelat de mulţi cercetători occidentali, în linia deschisă de Paul Collier, Anke Hoeffler şi Nicholas Sambanis, cu sărăcia, lipsa educaţiei, slaba mobilitate socială şi abundenţa unor resurse „prădabile”.v Astfel, lipsa democraţiei, sărăcia, polarizarea etno-religioasă (tribalismul)vi, graniţele contestate, grupurile identitare transnaţionale, resursele valoroase, relieful muntos-păduros şi vecinătăţile „rele” sunt elementele ce conduc spre o mare probabilitate de a izbucni războaie civile, apoi de a reizbunci periodic. Avioanele şi autostrăzile permit transportarea de arme şi muniţie către ţările afectate de război civil, pentru că există cerere. Binomul „lăcomie-frustrare” (greed-grievance) a fost folosit iniţial de Collier şi Hoeffler spre a explica declanşarea unor războaie civile, pentru că motivaţia beligeranţilor are la bază frustrări, iar dorinţa de a „epura” adversarul se traduce prin necesitatea de a captura resurse exploatabile (primary commodity predation) spre a continua lupta şi a priva inamicul de asemenea resurse, folosind desigur şi finanţarea prin diaspore active. vii Sărăcia impinge anumite grupuri identitate să se revolte spre a avea acces la resurse de care sunt private dar totodată ea limitează şi resursele statului, făcându-l mai puţin eficace în lupta cu gherilele.viii Iar luptele nu fac decât să redistribuie resursele intre grupurile mulţumite şi cele frustrate, care astfel vor avea continuu motivaţia de a continua războiul spre a recupera o parte mai mare, primind şi ajutor transnaţional, prin diaspore. O spirală a violenţei ce nu poate fi blocată decât tăind accesul la resurse şi contactele transnaţionale.
Statele slabe, cu activităţi de gherilă, low intensity conflict, nu atrag capitaluri şi tehnologie, de aceea creşterea economică este mică sau inexistentă, ceea ce face ca şi persoane cu educaţie superioară să nu aibă acces la joburi satisfăcătoare şi să se lase antrenate in activităţi de luptă, care le aduc venituri mai mari şi prestigiu (jefuirea resurselor). Resursele sunt de doua feluri – cele uşor de extras şi de valorificat (diamante, aur) şi cele mai greu de utilizat, cum ar fi lemnul sau recoltele agricole. Nu toate gherilele sunt predispuse la jaf, iar războaiele civile nu izbucnesc decât uneori din acest motiv. Dar prin jaf, gherilele isi finanţează lupta.ix Dacă un grup etnic minoritar e concentrat într-o regiune depărtată de capitală, unde se află resurse valoroase, iar guvernul e dominat de altă etnie, fiind corupt şi ineficient în plan economic, probabilitatea de secesiune şi război civil separatist creşte. Accesul la arme e şi el important. Donald Horowitz arată că statele cu multe grupuri etnice vor avea dificultăţi în a se consolida, sentimentul naţional fiind slăbit iar tensiunile centrifuge sporite.x Dominaţia unui grup etnic asupra altora poate accelera acest fenomen. Dar şi clivajele religioase sunt foarte nocive, deoarece religia face parte din nucleul identitar al indivizilor, pentru care sunt gata să se sacrifice in luptă. Violenţele comise de un grup identitar contra altuia întreţin o spirală a violenţelor bazată pe logica retalierii, spre a răzbuna membrii familiilor afectate de război.xi
Banca Mondială într-un studiu comandat în 2003 conchidea că “empirically, the most striking pattern is that civil war is heavily concentrated in the poorest countries.” (…)”Thus our central argument can be stated briefly: the key root cause of conflict is the failure of economic development”.xii Sărăcia pare un indicator valid al probabilităţii de război civil.xiii Dar există destule state sărace care nu au avut parte de episoade de război civil, cu toate că nu au armate foarte puternice şi guverne de mână forte care pot zdrobi uşor insurecţiile. Invers, Irlanda de Nord e un stat bogat dar nu a scăpat violenţelor civile.
Despre “beneficiile” globalizării
Globalizarea economică pare că a sporit letalitatea şi durata războaielor etnice şi religioase deoarece permite unor grupuri să aibă resurse mai mari pe care le folosesc în luptă, de asemenea unele grupuri migrează transfrontalier în căutare de locuri de muncă, ceea ce le aduce în contact nu întotdeauna amical cu alte grupuri umane.xiv Globalizarea face să circule informaţiile peste graniţe, aşa încât unele grupuri identitare devin conştiente de marginalitatea şi sărăcia lor, revoltându-se contra guvernelor corupte. Tehnologia globală – internet, twitter etc – ajută la formarea reţelelor de solidaritate, scade costurile mobilizării entice şi le permite insurgenţilor să îşi coordoneze activităţile. Primăvara arabă a demonstrat acest lucru in cazurile Egiptului, Libiei şi Tunisiei.xv Unele cercetări au arătat că rat mare a corupţiei se corelează cu un număr sporit de victime în război în conflictele non-etnice, dar nu în cele etnice iar regimurile democratice cunosc un număr mai mare de victime în conflictele etnice, nu şi în cele religioase. Dacă se suprapun clivaje etnice şi religioase, rata victimelor de război va fi mult mai mare.xvi Sărăcia de masă cronică pune la dispoziţia warlord-ilor suficienţi tineri bărbaţi, frustraţi, săraci, fără educaţie şi fără profesie, dornici de afirmare şi câştigxvii, după cum şi atacarea unor puşcării oferă acces la potenţiali combatanţi transformaţi din indivizi cu trecut infracţional.
De asemenea, încălzirea globală a condus la diminuarea rezervelor de apă în zone largi precum Africa de Nord, Orientul Mijlociu dar şi Asia Centrală, însoţită de fenomenul de deşertificare. De aceea, conflictele pentru apă şi terenuri fertile conduc la imigraţie dar şi la situaţii de război civil, de pildă opunându-i pe agricultorii sedentari nomazilor crescători de vite precum în Mali şi Niger. Sunt cercetători care au identificat conexiuni între creşterea temperaturii şi diminuarea rezervelor de apă disponibile şi sporirea probabilităţii de război civil în unele state mai ales dintre cele africane, dar desigur trebuie evitate analizele monocauzale, deterministe şi simpliste.
Nivelul de violenţă societală, imposibilitatea de a consuma violenţa societală în războaie inter-statale, dificila convieţuire intre grupuri identitare cu trecut ostil şi care se tem reciproc de agresiune şi anihilare au condus la imposibilitatea emergenţei unui centru decizional care prin forţă sau persuasiune să determine subordonarea centrelor locale de putere şi apoi dezarmarea acestora. Inegalităţile economice şi monopolul puterii politice în beneficiul unor grupuri şi prin excluderea altora sunt de asemenea cauze ce explică războaiele din Siria şi Iemen. Ipoteza declanşării de războaie civile spre a obţine acces la resurse exploatabile, aşa nunitul „blestem al resurselor”, nu constituie un adevăr absolut, deşi existenţa unor minorităţi discriminate ce trăiesc în zone bogate în resurse („greed-grievance dispute”) poate spori probabilitatea de conflict – însă e dificil de demonstrat că dorinţa de a jefui resursele duce la război, mai degrabă rebelii se folosesc ulterior de acces la resurse ca să continue lupta, finanţând-o.xviii Unele războaie civile se cronicizează, durează extrem de mult, mai ales acolo unde sunt mai multe tabere implicate (nu doar două), mize cu grad mare de emoţie colectivă, mitologii colective puternice şi populaţii extrem de polarizate identitar, teren accidentat, muntos, împădurit, greu accesibil, resurse valoroase ce pot fi jefuite iar comunitatea internaţională nu intervine sau o face extrem de inconsistent.xix Dimensiunea populaţiei e un indicator al numărului de victime, in corelaţie cu PIB-ul şi starea economiei, accesul la resurse etc. Existenţa unor „vecinătăţi” rele, adică a unor state slabe care deja au război civil pe teritoriul lor, sporeşte probabilitatea izbucnirii unui conflict civil in ţara care are ghinionul geografic de a se afla într-un asemenea loc nefast. Congo, Ruanda, Burundi dar şi Irak şi Siria sunt exemple de state care s-au destabilizat reciproc prin acţiunea gherilelor transnaţionale şi a diasporelor.
Tot globalizarea e asociată şi cu răspândirea unor boli infecţioase contagioase în zonele de război civil, unde populaţiile au o igienă precară şi suferă de malnutriţie ori de lipsa apei potabile. De pildă în Siria şi Sudanul de Sud, unde hepatitele, dizenteria şi poliomielita fac ravagii.xx
Un alt fenomen interesant e accesul tot mai larg al actorilor non-statali la tehnologia şi cunoştiinţele aferente războiului cibernetic. De la simpla utilizare a reţelelor sociale spre a găsi adepţi şi fonduri până la recrutarea unor hackeri ori crackeri spre a bloca serverele adversarilor, asistăm la adevărate bătălii cibernetice, în care uneori actorul non-statal e avantajat faţă de statele „slabe” deoarece cu investiţii nu foarte mari şi recrutând punctual experţi adesea necostisitori – tineri fanatizaţi, îndoctrinaţi sau „generoşi” – reuşesc să producă mari pagube statelor contra cărora luptă ori altor grupări non-statale pe care le demonizează.xxi In Siria atât Desh cât şi adversarii săi kurzi, sunniţi, turcomani, dar şi grupul occidental de protest Anonymous folosesc atacuri cu viruşi, troieni dar şi propagandă prin filme şi imagini, precum şi „naraţiuni strategice” cu impact emoţional asupra publicului mondial.xxii De asemenea, mijloace de cyber-warfare sunt şi vor fi folosite tot mai des contra regimului de la Damasc, ca „pedeapsă” pentru nerespectarea de către acesta a armistiţiului de la Geneva şi recursul la bombardarea unor spitale şi alte clădiri civile.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
