Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Ea si eu, despre moarte si despre Dumnezeu

de Adela Toplean     Contributors.ro
Vineri, 29 aprilie 2016, 10:13 Actualitate | Opinii

Adela Toplean
Foto: Arhiva personala

“Când mori, mori. Știe El, Dumnezeu mai bine când să te dea la viermi.” Vorbește hârșâit, e înaltă, spătoasă, cu pomeți de vikingă. Trecută de șaizeci de ani, se fălește cu șase copii și cincisprezece nepoți.

Îmi pune întrebări, iar asta mă intimidează. Răspund bălmăjit, mă lungesc în explicații, femeia se plictisește. Mă somează să mănânc plăcintă cu lobodă. Când refuz, mă ia tare.

Îmi spune că nu-i poate suferi pe “fricoşi”, adică pe cei care trăiesc cu spaima morții. “Când mor puteţi să m-aruncaţi şi-n şanţ că şi-aşa nu mai ştiu, așa le-am zis copiilor”.  Femeia este, îmi zice, credincioasă. Rămân înmărmurită în fața acestei impecabile retorici a profanului morţii ca eveniment prin excelenţă ne-sacru, ca batjocură organică supremă a trupului păcătos. De așa ceva nu m-am mai lovit într-un spațiu ortodox. Când îmi mărturisesc uimirea, mă ia din nou tare. “Ce știți d-voastră?”.

Aici m-a prins. De fapt, nu știu multe, iar lucrul ăsta mă apasă din ce în ce mai tare. Când scrii despre moarte trăiești într-o stare de urgență care te susceptibilizează uman fără să te împlinească neapărat profesional.

În ceea ce mă privește, disconfortul de a scrie despre moarte s-a transformat, treptat, într-o experiență personală esențialmente anxiogenă. Uneori, aflându-mă în toiul redactării vreunui studiu, mă încearcă un sentiment de inadecvare. Ceea ce scriu îmi pare, dintr-o dată, ridicol. Faptul că scriu, totuși, în continuare, conduce – lamentabil și inevitabil – la un copleșitor sentiment de impostură: din ce mă bizui mai mult pe cele scrise, din ce legătura dintre cele scrise și subiectul meu devine mai discutabilă. Nu descriu aici diminuarea – inevitabilă prin “distanța” presupusă de orice demers teoretic – a gravității morții, ci faptul – concret și frustrant – că, scriind despre moarte, rămân cu impresia că scriu, totuși, despre altceva. Iar dacă moartea despre care scriu nu este moartea pe care urmează s-o mor, la ce bun scrisul?

Cei din jur – cunoscuți, intervievați, prieteni  - ezită să-mi aplaude interesul. Reținerile lor, legitime, îmi amintesc lucrul pe care-l știu și-l uit în fiecare zi: problema morții este în mod radical disp/cutabilă. Moartea nu a fost niciodată un subiect de cercetare salvator: pe interesat îl constrânge, pe dezinteresat îl scandalizează, iar pe înțelept îl nedumerește și-l exasperează.

Prin natura disciplinelor pe care le rulează, Death Studies nu invită la sens, nu deschide perspective, nu salvează, nu sedează, nu educă, nu integrează, nu evaluează, nu restaurează, rezolvă doar stringente „probleme sociale”. În rest, reuşeşte să reconfirme ceea ce știm toți: că iarna nu-i ca vara, că moartea nu-i ca viața.

Ca orice alt bagaj de informaţii care pretinde obiectivitate ştiinţifică, bagajul informaţiilor despre moarte pe care ni-l pun la dispoziţie științele morții pare a fi perfect dispensabil.

Un psihiatru teoretician trecut de 70 de ani mărturisea că pe măsură ce îmbătrânește pricepe tot mai puțin din propriile teorii. Înțeleasă existențial, confesiunea sa ne confruntă cu o posibilitate neliniștitoare: teoria rămâne inaccesibilă celor absorbiți de viață, celor ocupați “cu trăitul”. Dintr-un unghi cinic, confesiunea devine și mai îngrijorătoare: se pare că inteligibilitatea teoriei co-implică ininteligibilitatea morții.

Dacă procesul îmbătrânirii presupune o suită de transformări în abordarea faptelor vieții, atunci închiderea orizonturilor teoretice rămâne una dintre cele mai neașteptate. Ce-i drept, vârstnicii separă – simplu, spontan, dramatic – cele sigure din punct de vedere existențial (o dimineață însorită, un cântec fermecător, lipsa durerii), de cele ce pot fi demonstrate posibile cu instrumente teoretice. În cele din urmă, a trăi bine înseamnă să nu-ți dorești să dovedești nimic. Și ce vreau eu să dovedesc, totuși?

Documente cu și despre moarte stau stivuite în volume groase la mine pe birou, irelevante, apăsătoare, deși pe majoritatea lor apar dedicații călduroase. Comunitatea Death Studies e o comunitate unită, omogenă, prolifică. Informațiile despre moarte se înmulțesc exponențial, ies reviste, ies cărți, se scrie enorm.

Ce-i drept, se și moare enorm. Se moare în stradă, în cluburi, acasă și la spital, se moare peste tot, iar tanatologia este întotdeauna acolo gata să explice pierderea cu cifre, date, legi, principii sau metafore.

Sunt, însă, tot mai convinsă că această cădere în dizgrația metaforei abuzive sau a statisticii oarbe este ceea ce ne împiedică pe fiecare dintre noi să descoperim un punct relevant de întâlnire între teoria morții și practica morții. Instrumentalizarea de către noi toți a unei probleme esențialmente existențiale înseamnă, pe fond, abținerea activă de la a-i conferi sensuri. Eticheta practică lămurește conjunctura morții (vezi raportul Colectiv), calmează spiritele și răzbună victimele, dar tocmai prin aceasta, ne-lămurește experiența morții. Pe termen lung, neajunsurile sunt considerabile: interferează fatal cu înțelegerea reală a evenimentului morții, ne influențează așteptările cu privire la ceea ce “se cade” să simțim și să gândim despre moarte, și afectează felul în care ne așteptăm ca societatea în ansamblu să gestioneze problemele mortale. Singura moarte la care avem acces deplin este moartea corect rezolvată, or moartea înțeleasă astfel își sabotează, discret, propriii algoritmi de rezolvare. Cum spuneam, ironic, în altă parte, ceea ce nu se înțelege, se rezolvă.

Bine-bine, dar atunci noi cum să murim? Să te confrunți la scenă socială deschisă cu moartea, să-ți asumi, adică, diligent și avizat, calea optimă de raportare la moarte nu e de ici de colo. Simțul personal al morții nu poate prinde contur într-un vid de referințe personale. Știm ce trebuie știut, dar atunci când vine vremea inventarului ne dăm seama că n-am priceput, de fapt, mare lucru.

Femeia din fața mea zice că nu, nu-i adevărat, ea a priceput. A priceput că oamenii bolnavi trebuie compătimiţi, îmi repetă în câteva rânduri că bolile sunt de temut în vreme ce moartea şi cei care se tem de moarte sunt pur și simplu de dispreţuit. Începând cu moșu’ (moșu’ fiind soțul ei) toți sunt niște fricoși. Ce va fi dincolo nu e treaba noastră, treaba noastră e să ne vedem de grijile fiecărei zile, zice, apoi mă privește satisfăcută. Adagă “mie niciodată nu mi-a fost frică de morţi, de când eram mică eram aşa”. Are semeţia pragmatică  a celui care refuză, în mod conştient, orice zăbovire în şovăiala anxioasă a muritorului de rând. Pe undeva, o invidiez.  Admit că aplombul ei mă și irită nițel.

“Oamenii nu-s buni sau răi”, îmi zice,  “oamenii-s fricoşi sau curajoşi”. Hotărât, are vână epicuriană: “moartea-i un ceva care nici măcar nu este. Cine zice că este, îi prost.” Moartea este, deci, ceva ridicol de care oamenii ridicoli se tem, stârnind astfel situaţii ridicole pe care nu poţi decât să le ridiculizezi. “Moartea ta e treaba lui Dumnezeu, nu e treaba  ta. Treaba ta e să sapi porumbul.”

Constatarea asta tăioasă are totuși ceva salubru și binevenit.  Dau să mă relaxez, dar femeia schimbă brusc subiectul. Remarc că își găsește plăcerea în detalierea voluptoasă a bolilor, de la cancerul în regresie al uneia dintre fiicele sale, până la durerile abdominale care o ţintuiesc în pat cel puţin o dată pe săptămână. Îmi descrie apoi, cu lux de amănunte, o colonterapie. “Se vedea pe ecran balaurul din burta mea, uite-așa se zvârcolea” aici face niște mișcări neregulate cu brațele ca și când s-ar afla în pragul înecului. Povestea devine deodată insalubră.

După ce desființase pur şi simplu moartea (cu rostul ei cu tot) printr-un discurs abrupt neelaborat, femeia pare să rezerve bolii expresiile baroce, ostentative, tragice, misterioase, incitante care aparţineau – cel puţin prin tradiţie – morţii. Exhibarea lipsei de interes pentru moarte şi supralicitarea genului proxim (boala), mă pune pe gânduri. E ceva aici, o anomalie modernă, îmi zic. Plec nelămurită.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













1448 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică