Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
​ANALIZA

Ucraina: Euromaidanul pe drumul Revolutiei portocalii

de Armand Gosu     Contributors.ro
Joi, 21 aprilie 2016, 17:20 Actualitate | Opinii

Armand Gosu
Foto: Arhiva personala
Despre demisia premierului Arseni Iațeniuk se vorbea de multă vreme. Viața politică este extrem de agitată în Ucraina. Politicienii se epuizează repede la Kiev sub lumina reflectoarelor. În ciuda faptului că este foarte tânăr, doar 42 de ani, Iațeniuk este unul dintre veteranii scenei politice. L-a ajutat și lunga carieră de tehnocrat în spatele căreia și-a ascuns ambițiile politice. Prim adjunct al guvernatorului Băncii Naționale din 2003, apoi șef interimar al acesteia (iulie 2004 – februarie 2005), Iațeniuk a fost cooptat în guvernul tehnocratului Iuri Ehanurov în fotoliul de ministru al Economiei (septembrie 2005 – august 2006). Ministru de Externe pentru câteva luni în 2007, apoi președinte al Radei Supreme (decembrie 2007 – noiembrie 2008), Iațeniuk a candidat la prezidențialele din 2010 obținând 7% din voturi.

Arestarea, judecarea și condamnarea Iuliei Timoșenko i-au deschis un bulevard larg lui Iațeniuk care s-a profilat ca unul dintre cei mai importanți lideri ai opoziției. Euromaidanul și fuga președintelui Viktor Ianukovici l-au proiectat în fotoliul de prim ministru, la 27 februarie 2014, funcție din care Iațeniuk și-a anunțat demisia la 10 aprilie 2016.

După parlamentarele anticipate din toamna 2014, viața politică din Ucraina a repetat ciclul de după victoria Revoluției portocalii, când liderii pro-occidentali au  intrat într-o competiție dură pentru controlul și împărțirea resurselor. Chiar și personajele sunt în bună parte aceleași ca în 2005. Atunci, Poroșenko, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare, era în conflict cu premierul Iulia Timoșenko. Acuzațiile de corupție aruncate de o parte și de alta au dus, peste câteva luni la demiterea celor doi, numirea unui guvern de tehnocrați în frunte cu Ehanurov și câștigarea alegerilor parlamentare de către opoziția condusă de Viktor Ianukovici, chemat să ocupe fotoliul de premier. Așa cum Timoșenko i-a atacat în 2005 pe președintele Viktor Iușcenko și pe Poroșenko, aruncând acuzații de corupție niciodată cercetate, pentru ca în cele din urmă ea însăși să fie victima propriilor atacuri, la fel astăzi, Poroșenko a declanșat șarje succesive împotriva lui Iațeniuk, prin șeful administrației regionale Odessa, fostul președinte gruzin, Mihail Saakașvili, pentru ca, în cele din urmă, victimele acestor atacuri să fie chiar oamenii președintelui, printre care și procurorul general Viktor Șokin[1].

Miza conflictului între învingătorii primului Maidan a fost lupta pentru influență. În 2005, Timoșenko considera că Poroșenko a pus bazele unui guvern paralel în Consiliul de Securitate, limitând în acest fel atribuțiile executivului condus de ea. Adevărul este că Poroșenko se vedea pe sine în fruntea guvernului și era dezamăgit că Iușcenko a numit-o pe Timoșenko.

Acum, Poroșenko e președinte. Are cea mai mare facțiune în Rada Supremă, deși a ieșit pe locul doi în alegerile parlamentare. Dar n-are nici șefia guvernului și nici conducerea ministerelor de Interne și Justiției, în mod tradițional foarte importante în Ucraina. Poroșenko semnalizează constant că nu-i ajung atribuțiile prevăzute de Constituție. Drept este că și actuala Constituție limitează atribuțiile președintelui, motiv suplimentar de frustrare. Pune presiune pe premier, dar acesta nu cedează. Nu forțează demiterea pentru a nu fi acuzat că subminează stabilitatea și reformele și, mai grav, că aruncă țara în anticipate și amenință cu amânarea tranșelor externe, fără de care finanțele ucrainene ar fi în mare criză.

Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors.ro










1575 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică