Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Totalitarismul ca organizare a urii: De ce conteaza Gabriel Liiceanu

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Luni, 18 aprilie 2016, 20:30 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Când citesc unele rechizitorii împotriva „rezistenței prin cultură” mă întreb ce-ar fi făcut acești vajnici procurori de astăzi la acea vreme? Nu-și dau ei seama că la acel ceas al obscenității de partid și de stat, simpla decenţă era de-acum un gest de sfidare? Nu realizează acești inchizitori de ultimă oră că România lui Nicolae Ceaușescu nu era Ungaria lui János Kádár? Puţină istorie politică a Europei de Est și Centrale în perioada comunismului i-ar putea ajuta să se abțină de la judecăți absolutizante. N-am făcut parte dintre păltinișeni, dar vorbeam cu Gabriel și cu Andrei Pleșu despre Constantin Noica. Ne vedeam uneori și cu Alexandru Paleologu, nu aveam inhibiții niciunul în a conversa absolut deschis despre grotesca degringoladă a regimului, despre eroziunea marxismului, despre noii filosofi francezi, despre Soljenițîn, Hannah Arendt, George Orwell, Arhtur Koestler și câte alte teme situate la antipodul lecturilor neprimejdioase.

Am citit cartea sa despre limită cu creionul în mână, țin minte și acum unele pasaje. Era un mod de a scrie filosofie atât de diferit de ceea ce se practica oficial încât nu te puteai mira că volumul era publicat de o editură literară (Univers, dacă țin bine minte). Paginile despre marxism erau evident lipite, adăugate strict convențional, cel mai probabil la solicitarea cenzorului, ori a referentului editorial, erau scrise politicos, distant, erudit, dar în mod cert fără urmă de adeziune. La acel ceas istoric, Gabriel Liiceanu era de-acum un gânditor nu doar non-marxist, dar chiar anti-marxist în sensul că descoperise originea proiectului totalitar în chiar doctrina originară. În primul meu articol apărut în Statele Unite, în 1983, în revista Praxis International, „Critical Marxism and Eastern Europe”, prezentam itinerariul filosofic al lui Gabriel Liiceanu drept emblematic pentru un tânăr intelectual strălucit care refuză să îngenuncheze ideologic. Am citit de-a lungul anilor cam tot ce-a scris Gabriel. Am transmis, la „Europa Liberă”, în 1986, dacă nu mă înșel, un eseu intitulat „Gând întârziat despre Păltinișul magic”. Ne-am revăzut în februarie 1990, am zburat în același avion dinspre Viena spre București. Gabriel era de-acum șocat de recidiva metodelor dictatoriale, de ubicuitatea și impertinenţa servitorilor vechiului regim. Starea existențială firească a lui Gabriel este, în tradiția camusiană, aceea de îngrijorare etică.

Prin eseul său „Despre ură”, apărut la Humanitas în 2007, ne-a dăruit unul dintre cele mai frumoase și adevărate texte ale literaturii anti-totalitare. Izvorât dintr-o irepresibilă pasiune morală, inspirat deopotrivă de dezgustul în raport cu infinitul tupeu al lacheilor, dar și de o imensă dragoste pentru semenii săi, umiliți și insultați de profitorii timpurilor de tristețe și înjosire, Liiceanu trage un binevenit semnal de alarmă, opunându-se pe față ignominiei și infamiei. Ca unul care am scris admirativ despre „Jurnalul de la Păltiniș”, nu pot să nu observ continuitatea demersului metafizic și moral al gânditorului român. Paginile despre Marx și Lenin surprind exact modul în care certitudinile oraculare se convertesc în realități concentraționare. Este vorba de consecințele „urii din pornire” înzestrată cu acoperământ ideologic. La ceasul în care ni se comunică, cu dubios aplomb, că intelectualii ar face mai bine să nu se amestece în chestiunile publice, ori, dacă o fac, să fie atenți să nu cadă într-un mortal „partizanat”, Gabriel Liiceanu își asumă, deschis și transparent, poziția de intelectual democrat. În acest caz, o spun apăsat, nu este vorba de o „trădare” a intelectualilor ci, dimpotrivă, de onoarea lor.

În plus, le-aș sugera celor care îl tot invocă pe Julien Benda cu a sa La trahison des clercs, să țină cont că teza sa (nuanțată ulterior) riscă să conducă la grave întârzieri de reacție în raport cu ascensiunea dictaturilor revoluționare de dreapta și de stânga. În acest sens, o știm de la Daniel Halévy, apoi de la Aron și Camus, intelectualul trebuie să fie un spectator angajat. A nu consimți la răul din jur este o formă de a-ți fortifica propria statură verticală. Nu orice proiect politic este prin definiție cinic. Când Cetatea se întâlnește cu mari amenințări, intelectualii democrați nu-și pot permite să se mențină voios-indiferenți. A-l categorisi pe Liiceanu drept intelelectual extremist, opus democrației, mi se pare o stupiditate bazată pe resentimente prea firav camuflate pentru a fi luate în serios.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1658 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri