Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
ANALIZA

Populatia Uniunii Europene si migratia

de Vasile Ghetau     Contributors.ro
Joi, 14 aprilie 2016, 12:50 Actualitate | Opinii

Vasile Ghetau
Foto: Arhiva personala

Imigrația a devenit în ultimele decenii componentă majoră a dezvoltării și menținerii creșterii economice la valori ridicate în  țările dezvoltate din Uniunea Europeană.  Migrația netă însumată din Franța, Germania, Italia și Regatul Unit  în perioada 1990-2014 a atins 15 milioane de persoane. Fiind vorba de migrație netă, însemnând diferența dintre imigrație și emigrație, se poate ușor deduce  un nivel  al imigrației considerabil mai mare decât migrația netă, în cele patru țări existând, în aceeași perioadă, o emigrație importantă.  Creșterea naturală   a fost de numai  5 milioane persoane. Dacă am adăuga datele pentru Spania,  țară cu expansiune economică remarcabilă înaintea crizei economice și financiare și o imigrație masivă, migrația netă  ajunge la 21 de milioane iar creșterea naturală la doar 6 milioane.  Este de așteptat ca  marea criză a migrației din anul 2015, cu efecte încă  puțin cunoscute  pe plan economic, social și cultural, să duca la instalarea unei perioade de expectativă și reconsiderări asupra imigrației (dimensiune și origine) dar și la revederea  politicilor de ocupare a forței de muncă.  Datele din ultimele decenii asupra spectaculoasei creșteri a economiilor țărilor europene dezvoltate și  dimensiunea acestora în raport cu forța de muncă națională și starea demografică a țării, sunt argumente pentru caracterul  indispensabil al imigrației și în viitor.  O privire asupra perspectivelor declinului populației în țara noastră, într-un context demografic european complex și în deteriorare,  completează articolul.

I. Demografia țărilor din Uniunea Europeană în ultimii ani

Europa s-a aflat în anul 2015 sub un veritabil asediu al sutelor de mii de migranți din Asia și Africa, obligați să-și părăsească pământul natal (țările de origine)  din cauza războiului, a terorii și fărădelegii,  a dictaturii, sărăciei și foamei. Fenomenul a avut și are încă dimensiuni nemaiîntâlnite după imensele valuri de refugiați provocate de al Doilea Război Mondial iar prin rapiditate și forță,   geografie  a originii și destinației, mecanisme de declanșare și reguli de desfășurare, dar și prin majore diferențe culturale între migranți și populațiile europene care i-au primit, conturează un fenomen unic. Nu se pot evalua acum consecințele și implicațiile politice, economice și sociale pentru țările europene de primire a migranților (indiferent cum i-am numi – refugiați, solicitanți de azil,  migranți cu motivație economică), operațiunile de găzduire și asigurare de asistență și servicii minimale, de înregistrare și clasare provizorie  desfășurându-se încă în țările cu numărul cel mai mare de migranți.  Nu se pot evalua acum nici consecințele politice asupra viitorului Uniunii Europene, fisurile mai vechi și întărite în contextul valurilor de migranți  favorizând referiri la  sensibila problemă a revederii unor prevederi din tratate ale Uniunii. Nu la implicații politice și economice se referă acest articol. M-am întrebat în ce măsură și în ce fel o migrație estimată la mai mult de un milion de persoane într-un singur an își poate pune amprenta pe situația demografică a țărilor de destinație și influența evoluții ulterioare. Cunoscând evoluțiile trecute și actuala demografie a acestor țări și conturând previzibile perspective rezultate din impactul masivei migrații, peisajul demografic al țărilor europene își accelerează schimbările, rolul migrației rămânând major și chiar în ascensiune în dinamica populației țărilor dezvoltate. Plasarea evoluțiilor naționale într-un astfel de context  îi conferă o viziune comparativă mai relevantă,  inclusiv în dimensiune prospectivă.

Extinderea Uniunii Europene în anii 2004 și 2007  a schimbat peisajul demografic al Uniunii. În 8 din cele 10 țări ex-comuniste devenite State Membre populațiile naționale erau în declin. Republica Cehă și Slovenia aveau creșteri neînsemnate, în timp ce în Malta și, mai ales, în Cipru populațiile (mici ca mărime)  erau în creștere.  Cu o populație în declin s-a alăturat Uniunii, în anul 2013, Croația. De reținut că la data extinderii din anul 2004 toate populațiile din UE-15 erau în ascensiune numerică.

Criza economică și financiară și-a pus cu brutalitate amprenta pe evoluțiile economice și sociale din țările UE  iar aceste evoluții au marcat starea demografică, accentuând deteriorarea tabloului general. În figura 1 se poate vedea dinamica generală a populațiilor din țările  UE-28 în anul 2014 iar în tabelul 1 această dinamică – creștere sau scădere a populației, este detaliată la nivelul contribuției avute de cele două componente – cea  naturală și migrația  netă. În 12 State  Membre populația a fost în scădere, la cele 8 țări ex-comuniste având populații în declin încă de la data intrării în Uniune alăturându-se, după anul 2010, Cipru, Grecia, Portugalia și Spania. Șomajul, măsurile de austeritate și incertitudinea au  provocat o ascensiune a  emigrației iar migrația netă negativă rezultată s-a alăturat  scăderii naturale, amplificând dimensiunea declinului, în Grecia și Portugalia,  ori   depășind  nivelul creșterii naturale și ducând la  declin, în Cipru și Spania.  Declin al populației prin contribuția ambelor componente – scădere naturală și migrație negativă, s-a înregistrat în anul 2014 în 9 State Membre, cele din figura 2. Predomină  net scăderea naturală doar în Bulgaria, România și Estonia. Intrarea Greciei și Portugaliei în fază de migrație negativă și scădere naturală a survenit în ani recenți, pe fondul crizei economice și financiare.  În tabelul 1 România se află în grupa țărilor cu scădere a populației în anul 2014 atât prin componenta naturală cât și prin migrație externă negativă.








Tabelul 1.  Clasarea țărilor  din Uniunea Europeană după dinamica numărului populației

în anul 2014 și contribuția  creșterii / scăderii naturale și a migrației externe nete

Țări în care populația a crescut: Țări în care populația a scăzut:

prin creștere   naturală  și migrație netă pozitivă

prin creștere naturală mai mare decât migrația netă negativă

prin migrație netă pozitivă mai mare decât scăderea naturală

prin scădere  naturală  și migrație netă negativă

prin scădere naturală mai mare decât migrația netă pozitivă

prin migrație netă negativă mai mare decât creșterea naturală

1. Austria 1. Irlanda 1. Germania 1. Bulgaria 1. Ungaria 1. Cipru
2. Belgia 2. Slovenia 2. Italia 2. Croația
2.  Spania
3. Danemarca

3. Estonia

4. Finlanda

4. Grecia

5. Franța

5. Letonia

6. Luxemburg

6. Lituania

7. Malta

7. Polonia

8. Olanda

8. Portugalia

9. Regatul Unit

9. România

10. Republica Cehă




11. Slovacia




12. Suedia




12 2 2 9 1 2
Sursa datelor primare: Eurostat, 2015
















Populația a crescut numeric în anul 2014 în 16 țări ale Uniunii: în 12 prin contribuția ambelor componente, în două prin creștere naturală superioară migrației nete negative – Irlanda și Slovenia și tot în două prin migrație netă pozitivă superioară scăderii naturale – Germania și Italia. În aceste din urmă două țări scăderea naturală este instalată de mai multă vreme. În categoria privilegiată  a țărilor având și creștere naturală și migrație netă pozitivă (figura 3) se detașează Slovacia, Franța, Olanda și Regatul Unit cu echilibru între cele două componente. Privind proporția redusă a creșterii naturale în cele mai multe dintre cele 12 țări  având o sursă dublă de alimentare a creșterii populației și neuitând contextul european al migrației și sensibilitatea natalității la fenomene sociale imprevizibile in dezvoltări, o ascensiune și consolidare a  contribuției celei dintâi  componente este previzibilă.

Populația Uniunii Europene a ajuns la 508 milioane locuitori la începutul anului 2015. Creșterea din anul  2014 a fost de numai 1,3 milioane și a provenit în proporție de aproape 90% din migrație, creșterea naturală fiind de numai 161 de mii. Atât mărimea  creșterii cât și raportul dintre cele două componente relevă o realitate complexă pentru populația Uniunii și o privire asupra evoluțiilor naționale din care rezultă cele două caracteristici duce la constatări subestimate ca  dimensiune și  consecințe iar plasarea lor în actualul context politic european îi amplifică complexitatea.

Creșterea naturală a populației UE-28 în anul 2014 de 161 mii persoane este nu doar  neînsemnată ca nivel pentru o populație de 508 milioane locuitori dar ea provine numai din contribuția cumulată a Franței și Regatului Unit – 471 de mii, în celelalte 26 de State Membre scăderea naturală apropiindu-se de 310 mii persoane (tabelul 2).

Tabelul 2. Creșterea populației în UE-28 în anul 2014, contribuția Franței și a Regatului Unit și a celorlalte 26 de țări.

Aportul  mișcării naturale și al migrației - în mii persoane


Creștere/scădere

naturală

Migrație

netă

Creștere totală
Franța 264,7 252,2 516,9
Regatul Unit 206,0 209,9 415,9
Franța și Regatul Unit 470,7 462,1 932,8
Celelalte 26 de State -309,3 709,5 400,2
UE-28 161,4 1171,6 1333.0
Sursa datelor primare: Eurostat, 2015

O potențială deteriorare a creșterii naturale în cele două țări ar împinge populația Uniunii, pentru întâia oară în istoria ei, în delicata situație de declin natural.  Iar dacă privim lucrurile prin prisma turbulențelor prin care trece Uniunea Europeană, realitatea este și mai dură: ieșirea Regatului Unit din Uniune ar lăsa cea mai importantă construcție politică și economică a Europei nu numai  cu o populație mai mică cu 13% (65 de milioane), ci și o populație în declin natural bine instalat, creșterea din Franța fiind inferioară reculului natural din celelalte 26 de State Membre. Rata fertilității totale în UE-28 este de mai mulți ani în jur de 1,5 copii la o femeie, ultima valoare situată la nivelul de înlocuire în timp a generațiilor -2,1 copii la o femeie – fiind înregistrată în țările UE-28 în Cipru în anul 1994) (Eurostat, 2016a). O revenire a fertilității la nivelul de înlocuire a populației este exclusă, în opinia specialiștilor (United Nations, 2000), ceea ce înseamnă că numai o imigrație superioară emigrației poate compensa declinul natural și asigura o creștere a populației. Dar, pe termen lung, cât de viabilă și realistă poate fi alternativa compensării scăderii naturale prin imigrație masivă?

II. Franța, Germania, Italia, Regatul Unit. Creștere și scădere naturală a populației. Imigrație masivă și indispensabilă

Situația actuală este rezultatul unor evoluții și al unor acumulări etalate pe mai multe  decenii și o privire retroactivă asupra dezvoltărilor din țările cu cea mai importantă forță demografică și economică – Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania,  ne poate oferi repere importante. Evoluția migrației nete și a creșterii/scăderii naturale în aceste țări începând de la mijlocul secolului trecut este o oglindă fidelă a  istoriei economice, sociale și politice dar și demografice a fiecăreia dintre ele. În figura 4 se pot vedea  evoluțiile celor două componente în perioada  1950-2014, marcate diferențiat în sub-perioadele 1950-1990 și 1990-2014, caracteristicile fiind net distincte.

-         Italia și Spania (figurile 4.1. și 4.2.),  mai puțin dezvoltate economic la mijlocul secolului trecut,  au fost țări de emigrație importantă  în anii 1950 și 1960, Germania și Franța fiind destinațiile majore. Creșterea naturală importantă din aceiași ani a compensat emigrația și numărul populației a fost în creștere până la începutul anilor 1970 în Italia și chiar până la începutul anilor 1980 în Spania (în graficul mic încadrat în partea superioară a figurilor este prezentată creșterea sau scăderea anuală a populației, în sute de mii de persoane). Reducerii emigrației după anul 1960 i se asociază instalarea reculului natalității și a creșterii naturale (ceva mai tardivă în Spania), iar cele două populații ajung în fază de creștere neînsemnată la începutul anilor 1990, în context de creștere economică importantă. Este momentul instalării imigrației masive și curbele migrației nete din figuri ilustrează dimensiunea spectaculoasă a ascensiunii din a doua jumătate a anilor 1990 și primul deceniu al anilor 2000, până la declanșarea crizei economice și financiare. O contribuție majoră la această ascensiune rapidă și masivă a migrației nete în cele două țări au avut-o migranții români, datele publicate în timp de institutele naționale de statistică din cele două țări menționând o imigrație de circa un milion în fiecare dintre ele. Rapiditatea instalării și duritatea crizei  au “corectat”, într-un anumit fel,  neobișnuita explozie a imigrației, îndeosebi în Spania, și reculul a fost pe măsura vitezei și dimensiunii ascensiunii iar recrudescența scăderii naturale a amplificat trendul descendent al numărului populației, datele din ultimii doi ani indicând o creștere cvasi-nulă în Italia și declin în Spania. Felul în care s-a produs dezechilibrul dintre cele două componente în ultimii ani lasă să se întrevadă o continuare a acestuia.

-         Franța și Regatul Unit își păstrează o creștere importantă a populației, alimentată atât de creșterea naturală, cât și de migrația netă (figurile  4.3. și 4.4.).  Prima componentă are  valori apropiate în ultimii ani,  în jur de 220 de mii de persoane, contribuția migrației nete fiind mai importantă în Regatul Unit. Dacă urmărim însă evoluția acestei componente în timp, putem observa particularități semnificative: nivel foarte ridicat în anii 1960 (din Africa de nord),  predominanța declinului până la mijlocul anilor 1990 și progres moderat în prima jumătate a deceniului trecut , în Franța;  nivel surprinzător de scăzut și relativ stabil până în anii 1990 și creștere masivă între anii 1995 și 2008, în Regatul Unit (mult mai importantă decât în Franța).  În ambele țări migrația netă este în recul în ultimii ani și amprenta se regăsește în diminuarea creșterii anuale  a populației.

-         Germania este țara cu cea mai numeroasă populație în Uniunea Europeană și având economia cea mai puternică. De felul în care evoluează economia Germaniei depinde, în bună măsură, starea economiei întregii Uniuni Europene. Iar o economie atât de mare și performantă se bazează și pe o forță de muncă având caracteristici similare. Evoluția migrației și a componentei naturale începând cu mijlocul secolului trecut (figura 4.5.) arată realități demografice în schimbare rapidă și contradictorii.  Iată sinuoasele evoluții:

- 1950-1960: creștere naturală importantă, migrație netă  redusă și progres  anual consistent  al populației;

- 1961-1969: aport migratoriu în  ascensiune  importantă,  creștere naturală ridicată în prima parte a perioadei și înscrisă în declin ferm  în cea de-a doua parte;  creștere importantă a populației;

- 1970-1984: cădere rapidă  și de durată în declin natural , trend descendent al migrației nete, instalare a declinului populației;

- 1985-1995: ascensiune masivă a migrației nete, depășind confortabil scăderea naturală și populație în creștere  considerabilă; explozia migrației nete în a doua jumătate a anilor 1980 și în prima jumătate a anilor  1990 a avut loc pe fondul schimbărilor politice din Europa centrală și de est de la sfârșitul anilor 1980 și al migrării unor importante comunități germane din țări ex-comuniste spre Germania reunificată;

- 1996-2010: accentuare a scăderii naturale, recul al migrației și revenire la populație în declin;

- 2010-2014: recrudescența migrației ,  majorarea scăderii naturale și progres modest  al populației.

Evoluția atât de complexă a populației  Germaniei după mijlocul anilor 1950 provine din marile oscilații ale migrației, pe fondul instalării și constanței  scăderii naturale încă de la începutul anilor 1970. Iar marile fluctuații ale migrației își au originea în politicile de imigrare, racordate, esențial,  la rațiuni de ordin economic, în schimbările politice survenite în Europa centrală și de est la începutul anilor 1990 și în unele urmări ale celui de Al Doilea Război Mondial.  Valul de peste un milion de migranți în anul 2015 este de așteptat să schimbe considerabil caracteristicile creșterii demografice în Germania.

Evoluțiile creșterii naturale și ale migrației după mijlocul secolului trecut în cele cinci țări, având aproape două treimi din populația Uniunii Europene, relevă câteva constatări:

Anii 1950-1990: (i) – migrația a avut un rol minor în evoluția numărului populației până la începutul anilor 1990 în Italia și Spania, contribuția majoră revenind creșterii naturale, ridicată până în anii 1970-1975 și înscrisă apoi în declin; constatarea este valabilă, la modul general,  și pentru  Regatul Unit; (ii) – în Franța, unei creșteri naturale ridicate i s-a adăugat, în anii 1960 și 1970,  o importantă migrație netă pozitivă, consolidând progresul numărului populației; (iii) – în Germania, veritabila cădere a creșterii naturale instalată încă de la mijlocul anilor 1960 a antrenat declinul populației chiar dacă migrația netă a fost, predominant,  pozitivă.

După anul 1990: (i) – ceea ce definește cea mai mare parte a anilor 1990 și prima jumătate a deceniului trecut, până la instalarea rigorilor și austerităților crizei economice și financiare, este  o spectaculoasă ascensiune a migrației nete pozitive, prin masivă imigrație,  și  o evoluție similară a numărului populației; creșterea economică susținută avea nevoie de forță de muncă suplimentară în raport cu ceea ce putea oferi piața internă; (ii) – dacă în cazul Italiei și Spaniei, chiar și al Regatului Unit,  nevoia de forță de muncă provenea și din contractarea dimensiunii  populației în  vârstă de muncă prin declinul prealabil al natalității, în Franța dimensiunea populației în vârstă de muncă era susținută de natalitate ridicată dar nevoile expansiunii economice au reclamat  mână de lucru suplimentară; (iii) – în Germania, scăderea naturală  din anii 1970 și din prima parte a anilor 1980 și migrația netă moderată au afectat populația în vârstă de muncă și nevoile unei economii în plină creștere au impus forță de muncă străină, ceea ce este extrem de vizibil în figura 4.5.

Se poate afirma că evoluțiile migrației nete în cele cinci țări în ultimele decenii ale secolului trecut și în primul deceniu din acest secol sunt  dominate de ascensiunea spectaculoasă a fenomenului în anii 1990 și continuată până la declanșarea crizei economice și financiare. Evoluția a fost determinată, esențial, de amplificarea imigrației și nu de regresul emigrației. Din altă perspectivă, mai importantă,  progresul considerabil al migrației nete a determinat în întregime creșterea numărului populației în cele trei țări cu scădere naturală ori creștere naturală minoră, Italia, Spania și Germania, și s-a adăugat creșterii naturale în Franța și Regatul Unit, consolidând și amplificând ascensiunea numărului populației. Contribuția componentei naturale și a celei migratorii la dinamica numărului populației are particularități însemnate în cele cinci țări dar un exercițiu de cumulare a contribuțiilor și evaluare a rezultatului – în figura 4.6.- are un mesaj semnificativ: până la începutul anilor 1980 motorul creșterii populației a fost creșterea naturală, curbele se suprapun; începând cu mijlocul anilor 1980 driverul a fost înlocuit de migrație. Voi face aici o observație asupra unei fațete puțin cunoscute statistic a migrației și care nu ar trebui neglijată: o amplificare a imigrației și a migrației nete, în țările dezvoltate și cu mare potențial demografic, își poate avea originea nu numai în motivație economică, ci și în rațiuni de ordin politic, umanitar și chiar demografic, deși această din urmă motivație nu este declarată oficial.

După masiva creștere  din perioada 1995-2005 migrația netă a coborât drastic, pe fondul crizei economice și financiare și o circumspectă stare de expectativă s-a instalat după anul 2010, sugerând recurgerea la resurse de forță de muncă acumulate în anii anteriori de boom al migrației. Șocul imensului val de migranți din anul 2015, estimat ca dimensiune dar necunoscut ca dezvoltări potențiale în acest an și în cei care vin, a alimentat și întărit starea de expectativă,  inclusiv prin   lipsa unei viziuni și acțiuni coerente a țărilor din Uniunea Europeană și chiar a comunității internaționale.

Țările europene dezvoltate vor avea nevoie de mână de lucru străină și în viitor  pentru acoperirea necesarului din sectoare și activități economice devenite de mai multă vreme neatractive pentru naționali ori afectate și ele de emigrare a specialiștilor naționali spre alte orizonturi, mai generoase (cazul medicilor și al IT-iștilor).  Iar o revenire a creșterii economice la parametrii dinaintea crizei va  amplifica cererea. Este prea devreme pentru a evalua  în ce măsură nevoile de forță de muncă vor putea fi acoperite de migranții ajunși în țări europene în anul 2015.

Imigrația a devenit indispensabilă pentru multe dintre populațiile Uniunii Europene,  ajunse  în  stadiu de scădere naturală ori aflate în pragul acestui stadiu. În contextul actual al șocului migrației din Asia de vest și sud-vest și din  Africa de nord și cea de est,  originea și volumul viitoarelor fluxuri de imigranți reclamate de nevoile economice dar și de perspectivele declinului populațiilor și toate implicațiile pe care acesta le generează  nu pot  fi conturate la nivelul țărilor din  Uniunea Europeană, cu excepția Germaniei. Cotele de migranți stabilite de Consiliul UE pentru relocare se referă la mai puțin de 200 de mii.  Numărul total de migranți ajunși în țări europene în anul 2015 și în primele două luni din acest este estimat  la 1,2-1,5 milioane persoane. Spre Germania s-au îndreptat 1,1 milioane de migranți. Este firească expectativa care s-a instalat și va persista în deciziile guvernelor asupra imigrației în raport cu planurile care existau înainte de anul 2015. Dacă prevederile acordului semnat între Uniunea Europeană și Turcia  la 17-18  martie a. c. vor fi puse eficient și durabil în practică, exodul pe care îl cunoaștem ca origini și dimensiune ar putea fi oprit dar atitudini de expectativă în țările europene vor subzista  o perioadă.

III. Migrația de înlocuire. Concluziile unui studiu din anul 2001 al Diviziei de Populație ONU

III.1.  Scenarii prospective pentru perioada 1995-2050

Caracteristicile viitoare ale  migrației în țările europene dezvoltate și cele mai populate nu vor putea fi sensibil diferite de cele de până acum chiar și în context de creștere economică moderată (fără a mai vorbi de o reluare a creșterii la parametri mai ridicați).  O revedere a curbelor creșterii naturale și ale migrației nete din figura 4 poate fi utilă.  Există diferențe între Italia și Spania, pe de o parte, Franța și Regatul Unit, pe de altă parte, iar Germania rămâne un caz cu totul particular, dar în toate cazurile migrația netă pozitivă a devenit o componentă endogenă a economiilor și , odată cu apropierea orizontului de retragere din viața activă economic a generațiilor mari născute în anii de baby-boom (la modul general – generațiile 1950-1965), populația în vârstă de muncă se va contracta considerabil și migrația ar urma să acopere deficitul.  Întrebarea care se ridică, privind lucrurile în perspectivă largă,  este în ce măsură și cu ce implicații? Pentru a putea explora domeniul și găsi un răspuns, voi folosi concluziile unui valoros studiu elaborat de Divizia de Populație a Națiunilor Unite și publicat acum 15 ani:  Replacement Migration: Is It a Solution to Declining and Ageing Populations?, New York, 2001. Întoarcerea în trecut ne oferă, nu de puține ori, răspunsuri la întrebări pe care ni le punem asupra viitorului.

Migrația de înlocuire, în accepțiunea autorilor studiului,  este acea migrație internațională de care ar fi nevoie pentru a compensa scăderi ale  numărului populației, ale populației în vârstă de muncă  și unele implicații economice ale procesului de îmbătrânire demografică. În studiu este estimată migrația de înlocuire în Europa, în Uniunea Europeană (UE-15) și în opt țări – Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Federația Rusă, SUA, Coreea de Sud și Japonia.  Perioada acoperită de proiectări este 1995-2050 și scenariile prezentate (în număr de șase) se bazează pe rezultatele Reviziei 1998 a Perspectivelor Populației Mondiale elaborate de Divizia de Populație ONU, reținute fiind două dintre variante – varianta medie cu includerea unei ipoteze asupra migrației (constituind Scenariul 1 în studiu)  și aceeași variantă fără includerea migrației (constituind Scenariul 2), la care s-au adăugat patru scenarii cu ipoteze asupra migrației de în locuire (diferite de ipoteza din varianta medie menționată).  Rezultatele prezentate și analizate în acest articol se referă la cele patru țări din Uniunea Europeană – Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.

Dintre scenariile studiului asupra migrației de înlocuire mă voi opri la trei dintre ele, cele care estimează mărimea migrației de înlocuire necesare pentru:

-         menținerea numărului populației la nivelul cel mai ridicat rezultat  numai din creștere naturală după anul 1995 (deci, fără migrație) (constituind Scenariul 3);

-        menținerea mărimii populației în vârstă de muncă (15-64 ani)  la nivelul cel mai ridicat rezultat numai din creștere naturală după anul 1995 (deci, fără migrație) (Scenariul 4);

-        menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică (65 de ani și peste) (Scenariul 5).

Se cuvine a preciza că în toate scenariile speranța de viață la naștere urma să-și continue ferm progresul iar ipoteza asupra fertilității feminine prevedea o creștere moderată.

Având în față diferențierea celor șase scenarii doar prin ipotezele asupra migrației,  este ușor de observat că scenariile 1 și 2 constituie doar un reper pentru evaluarea schimbărilor care ar urma să se producă în cele patru populații, ca număr și structură pe vârste, într-o abordare de tip normativ asupra volumului  migrației nete anuale (în mii persoane) reclamate de atingerea obiectivelor din S3, S4 și S5.  Implicațiile economice și sociale ale schimbărilor la nivelul numărului populației și, mai ales, al structurii pe vârste, sunt  privilegiate în scenariile 4 și 5.

Evoluțiile proiectate în cele patru țări nu pot fi separate de realitățile demografice din anii anteriori perioadei acoperite de scenarii și în tabelul 3 avem câțiva indicatori semnificativi pentru anii 1990-1995.

Tabelul 3.  Indicatori demografici selectivi  în anii  1990-1995

pentru Franța, Germania, Italia și Regatul Unit (Sursa datelor: UNPD, 2015)



Franța Germania Italia Regatul Unit
Numărul populației

- în mii locuitori

1990 56943 78958 57008 57110
1995 58224 81613 57120 57904
Creșterea  populației  în perioada

1990-1995 - în mii persoane

+1281 +2655 +113 +794
Componentele creșterii: creștere/scădere naturală +977 -578 -40 +588
migrație netă +303 +3233 +153 +205
Rata natalității

- la 1000 locuitori

1990 12,7 9,9 9,7 13,3
1995 12,5 9,6 9,2 12,5
Rata fertilității totale

- copii la o femeie

1990 1,7 1,3 1,3 1,8
1995 1,8 1,3 1,2 1,7
Speranța de viață la naștere - ani
Bărbați 1990 72,5 72,0 73,5 72,7
1995 73,8 73,1 74,6 73,9
Femei 1990 80,8 78,5 80,1 78,3
1995 81,8 79,6 81,2 79,2
Raportul de suport potențial -1995

-raportul dintre populația în vârstă de

15-64 ani și populația în vârstă de 65 ani și peste

4,4 4,4 4,1 4,1
Densitatea populației

- loc. /  km.  p. – 1995

106 234 194 239
Sursa: UNPD, 2015

Notă. Rezultatele Reviziei 2015  a Perspectivelor populației mondiale sunt publicate, la unii indicatori, ca date anuale, date pe  perioade  de cinci  ani calendaristici sau date medii anuale  în aceste perioade. Folosirea  acestor date pentru agregări și dezagregări poate duce la unele diferențe  dar nesemnificative statistic. Pe de altă parte, între datele UNPD și date din surse naționale pot exista unele diferențe cu origini în frecvența și calendarul publicării datelor ori în abordarea metodologică. Am preferat datele UNPD datorită coerenței lor în timp și metodologiei unitare de estimare a migrației.








Creșterea numărului populației se diferențiază considerabil ca mărime, între o Germanie având  în cei cinci ani o majorare a populației de aproape 2,7 milioane și o  Italie cu un progres neînsemnat de numai 113 mii persoane. În ambele țări populația cunoaște o scădere naturală, extrem de ridicată în prima și moderată în cea de-a doua, scădere compensată însă de migrația netă pozitivă.  Această componentă a evoluției populației este neobișnuit de mare  în Germania, depășind 3,2 milioane de persoane și conturându-se drept  indispensabilă împiedicării instalării declinului de durată al populației țării, înscris în nivelul scăzut al natalității (sub 10 născuți la 1000 locuitori) și fertilității feminine (doar 1,3 copii la o femeie). Și pentru Italia, cu aceleași caracteristici ale natalității și fertilității,  migrația a devenit indispensabilă evitării declinului populației. Franța și Regatul Unit au un profil demografic diferit, creșterea naturală a populației fiind relativ ridicată și depășind contribuția migrației nete pozitive. Raportul dintre populația în vârstă de muncă și cea vârstnică, definind  raportul de suport potențial,  era de 4,4 în anul 1995 în Franța și Regatul Unit și nu cu mult mai mic -  de 4,1,  în celelalte două țări. În fine, speranța de viață la naștere atinge valori foarte ridicate în cele patru țări, Italia plasându-se în una dintre cele mai privilegiate poziții în Europa după progrese remarcabile în deceniile anterioare (ca și Grecia, Spania și Portugalia).

Privind tabloul demografic general din cele patru țări în prima jumătate a anilor 1990 din  perspectiva  dezvoltărilor potențiale în deceniile viitoare, caracteristicile creșterii populației alimentează   incertitudini în cazul Germaniei  și al  Italiei și o anumită stabilitate în Franța și Regatul Unit.  Migrația este componenta care va  determina în întregime evoluțiile în primele două țări, revenirea la creștere naturală ne mai fiind posibilă. Pare o situație nemaiîntâlnită în populații europene mari și tulburătoare  prin mesaj: resursele interne sunt epuizate !  Aceste resurse există însă în Franța și în Regatul Unit dar nu la nivelul cerințelor de pe piața muncii și migrația este cea chemată să acopere deficitul. În plus, continuarea schimbărilor din structura pe vârste și accentuarea îmbătrânirii populației produc efecte proprii care nu pot fi compensate de creșterea naturală și reclamă migrație pentru menținerea marilor echilibre structurale și a implicațiilor lor economice.

Studiul asupra migrației de înlocuire acoperă perioada 1995-2050. Douăzeci de ani din această întindere au trecut  și o comparație între evoluțiile proiectate și cele reale are relevanța ei nu numai pentru analiza diferențelor și a originii acestora, ci și pentru evaluarea validității datelor proiectate pentru anii 2015-2050 asupra migrației și a măsurii în care gravele concluzii ale  studiului își păstrează mesajul. Voi fi obligat, inevitabil, să folosesc numeroase date, ca argument în aprecieri și judecăți, abordare care nu întotdeauna este agreată de cititorul nespecialist în domeniu. Am ales însă, în mod prioritar,  expresia grafică a prezentării datelor, ceea ce facilitează transmiterea informației.

Evoluțiile proiectate asupra  populației totale, a celei în vârstă de muncă și a populației vârstnice  în perioada acoperită de scenarii (1995-2015) reprezintă rezultate cumulate ale interacțiunilor dintre structura inițială  pe vârste, ipotezele asupra fertilității (o ipoteză), mortalității (o ipoteză) și migrației nete (3 ipoteze distincte). Înainte de a vedea felul în care ar urma să evolueze numărul populației în cele patru țări în funcție de ipotezele asupra migrației, câteva precizări se impun, cu trimitere la date din tabelul 3. Nivelul migrației nete reclamate de menținerea numărului total al populației (obiectiv al Scenariului 3) este nul atât timp cât o populație are creștere naturală și numai odată cu reducerea la zero a acestei creșteri și instalarea ulterioară a declinului natural intervine migrația netă pozitivă, pentru a menține numărul populației la nivelul cel mai ridicat atins prin creștere naturală. Este cazul Franței și al Regatului Unit. În Italia și Germania, cu populații în scădere naturală, migrația netă pozitivă este imperios reclamată. În ambele cazuri însă din perspectiva autorului construcției prospective nu sunt dificultăți însemnate. Menținerea constantă a mărimii populației în vârstă de muncă  (obiectiv al Scenariului 4)   complică elaborarea variantei de proiectare, stabilirea ipotezei asupra migrației fiind direct corelată cu trei variabile:

-         intrările pe cale naturală în populația  în vârstă de muncă (15-64 ani) în   următorii 15 ani (1995-2010), cunoscute ca mărime (populația de 0-14 ani în anul 1995);

-         intrările pe cale naturală după anul 2010 care vor rezulta din  populația feminină de vârstă fertilă (ca număr și structură) și  ipoteza asupra fertilității (unică în toate scenariile);

-         două fluxuri de ieșiri  din populația în vârstă de muncă :   ieșiri pe cale naturală (prin mortalitate) și ieșiri prin atingerea vârstei de 65 de ani și intrarea în categoria populației vârstnice.

Estimarea acestor fluxuri de intrări și ieșiri nu ridică dificultăți dar variații în nivelul lor – recul la primele două și amplificare la cel de-al doilea flux de ieșiri, variații așteptate, impun creșterea nivelului migrației nete. Cu alte cuvinte, dimensiunea migrației nete în acest al 4-lea scenariu nu poate fi decât considerabil mai mare decât cea din Scenariul 3. Întregul cadru al determinării migrației de înlocuire este mai complex în Scenariul 5, care urmărește menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică.

În figurile 5.1.A. și 5.2.A. poate fi văzut și apreciat nivelul migrației nete pe perioade de 5 ani reclamat de atingerea celor trei obiective: menținerea numărului populației totale – Scenariul 3, curba galbenă;  menținerea numărului populației în vârstă de muncă – Scenariul 4, curba  galbenă întreruptă; menținerea unui raport nu mai mic de 3 între populația în vârstă de muncă și cea vârstnică – Scenariul 5, curba roșie. Există particularități importante între Franța și Regatul Unit, pe de o parte, și Italia și Germania, pe de altă parte, și graficele respectă această distincție.  Franța și Regatul Unit nu ar avea nevoie de migrație pentru menținerea numărului populației în perioada 1995-2025 iar nivelul cerut după 2020-2025 ar fi unul moderat, sub 100 de mii de persoane anual în Franța, și depășind moderat 100 de mii după anul 2030 în Regatul Unit. Pentru întreaga perioadă 1995-2050 migrația netă ar fi de numai 1475  și, respectiv, de 2635 mii persoane (migrație netă).  Un nivel mult mai ridicat al migrației nete ar urma să fie reclamat de  menținerea numărului populației în Italia și Germania, țări cu scădere naturală a populației și unde  numai migrația poate împiedica declinul  numărului populației. Mai mult, această componentă este indispensabilă  încă din anii 1995-2000 iar în figura 5.2.A.  îi putem vedea amploarea: valorilor pe 5 ani din grafic le corespund, după anul 2010, valori anuale ale migrației nete în creștere, de la 200 la 300 de mii persoane  în Italia și de la 300 la 400 de mii în Germania. Pentru întreaga perioadă 1995-2050 menținerea constantă a numărului populației ar impune o migrație netă  considerabilă: 13 milioane de persoane în Italia  și 18 milioane în Germania.

Am motivat cât de important și de variabil în timp poate fi impactul intrărilor și ieșirilor anuale în/din populația în vârstă de muncă și datele din Scenariul 4 ilustrează cât de dificilă și delicată  devine menținerea în timp a dimensiunii acestei populații în cazul Franței și Regatului Unit  și, probabil,   imposibilă în Italia și Germania.  Se poate ușor observa în figurile 5.1.A. și 5.2.A. că mărimea migrației necesare pentru a menține constant numărul populației în vârstă de muncă (curbele galbene întrerupte) ar fi considerabil mai mare în raport cu cel necesar menținerii numărului total al populației în toate cele patru țări, cu aceleași notabile  deosebiri între ele și o situație greu de calificat  în cazul Italiei și Germaniei: migrație netă de aproape 20 de milioane persoane și, respectiv, 25 de milioane în întreaga perioadă 1995-2050, media anuală fiind de 357 și  458 mii persoane. Valorile par enorme, ne-sustenabile,  dar nu trebuie să omitem cifrele apărute recent în prestigioase ziare germane (Süddeutsche Zeitung) și atribuite unor înalte personalități guvernamentale: după imensul val de 1,1 milioane de migranți în anul 2015, pentru anii 2016-2020 se așteaptă 2,5 milioane de migranți, ceea ce înseamnă o medie de 500 de mii pe an (Reuters (24 februarie 2016): German government expects arrival of 3.6 million refugees by 2020: media (http://www.reuters.com/article/us-europe-migrants-germany-idUSKCN0VX2ZW).

Intrările masive și progresive prin migrație până la mijlocul anilor 2030 consolidează dimensiunea populației în vârstă de muncă și îi asigură o stabilitate până la mijlocul secolului cu o migrație netă mai mică după anul 2040. Dacă ne-am întreba prin ce mecanism migrația netă atinge valorile cele mai ridicate în anii 2020-2030 (în general), răspunsul l-am putea găsi în  examinarea structurii pe vârste a populației în anii 1990 și un exercițiu prospectiv de estimare a avansării în vârstă a generațiilor: generațiile mari din anii 1960, ani de baby-boom important în cele patru țări, aveau vârste de 30-40 de ani și urmau să ajungă la 65 de ani, ieșind deci din populația în vârstă de muncă, în jurul anilor 2020-2030. La vârstele inferioare celei de 15 ani  se aflau în anii 1990 generații considerabil mai mici, din anii de regres al natalității, însemnând intrări inferioare în raport cu ieșirile la 65 de ani. Se înțelege că o migrație netă ridicată pentru menținerea dimensiunii populației în vârstă de muncă are drept efect și o populație totală în creștere, având în vedere ponderea de aproape două treimi pe care o deține prima populație.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













1460 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version