S-a vorbit pe la sfârșitul lui august 2015 de necesitatea unui consens politic în România. Eu am argumentat că un consens politic implicit există încă de la începutul anilor 90, dar este greșit. Acel consens a dus la menținerea la niveluri scăzute a 2 componente ale libertății economice, din 10: (i) libertatea proprietății (sau, altfel spus, claritatea drepturilor de proprietate); și (ii) libertatea față de corupție. Împreună, ele sunt expresia numerică sintetică a domniei legii.
Aceste 2 libertăți sunt la niveluri foarte joase. În 2015, față de nivelul maxim de 100, indicii acestor libertăți erau de 40 și, respectiv, 43. Alte 7 libertăți aveau indici relativ înalți, similari celor din țările dezvoltate, iar libertatea financiară, are, la rândul ei, un indice relativ mic (50). Ce arată acest lucru? Arată obiectul implicit al consensului politic, care, în esența sa a fost, cel puțin până de curând, împiedicarea instalării domniei legii.
În septembrie 2015 am arătat în articolul citat că un eventual consens politic ar trebui să privească tot componentele (i) și (ii) ale libertății economice, dar cu o schimbare la 180 de grade a sensului. Acum, politicienii ar trebui să lupte pentru creșterea celor două libertăți, ca să permită instituirea domniei legii în țară.
Suntem în aprilie 2016. Ce s-a întâmplat din septembrie și până acum? Din păcate, s-a continuat accelerat mișcarea în direcția greșită. Libertatea proprietății (claritatea drepturilor de proprietate) a scăzut de la 40 la 35. Aceasta arată că, în principiu, au apărut schimbări, mai mari sau mai mici, în sensul greșit, la una sau mai multe din următoarele componente: probabilității ca proprietatea privată să fie expropriată, independența sistemului judiciar, corupția în interiorul sistemului judiciar, abilitatea indivizilor și a afacerilor de a impune aplicarea contractelor. Acestă ultimă componentă a fost ieri agravată prin adoptarea legii dării în plată. În consecință, la anul vom vedea o nouă scădere a indicelui referitor la claritatea drepturilor de proprietate. Sumarizând, a scăzut gradul în care legile noastre protejează proprietatea privată și/sau gradul în care este asigurată aplicarea legilor care afectează proprietatea.
Este acesta un risc sistemic, cum a spus guvernatorul Isărescu? Este, și încă cum! Și a fost amplificat de legea dării și de derapajul fiscal. Degeaba stăm bine la alte 7 libertăți, cum ar fi cea monetară, al cărui indice este de 81,1 sau cea de comerț, al cărui indice este de 88, egal cu cel al Germaniei și chiar mai mare ca cel al SUA. Cu drepturi neclare de proprietate și cu corupție înaltă (libertățile (i) și (ii)), e ca și când ai construi zgârie-nori pe fundații de chirpici. Fără domnia legii nu apar instituții solide.
Parcă îi și aud pe unii gata să îmi amintească, dojenitor, de progresele pe care le-a făcut România, sugerând că sunt cârcotaș și nu vreua să văd multele lucruri bune. Ba da, le văd! Dar e bine să ne uităm și la fundație, ca să vedem ce suprastructuri poate susține. Suprastructurile și fundația trebuie privite împreună. Când ne uităm în acest fel, vedem că în ultimii 26 de ani, cu consensul politic orientat greșit, am construit suprastructuri de oțel și beton, dacă e să fim indulgenți, pe o bază de chirpici, dacă e să fim realiști.
Fără un consens politic pentru întărirea „fundației”, la cel mai mic cutremur, tot edificiul se va dărâma. Iar precursorii acestui cutremur se văd: migrația, naționalismul prost înțeles, războaiele hibride sau nu din proximitate, populismul extins din Europa și nu numai. Și chiar dacă nu ar fi acești factori externi, rămâne corupția internă, a cărei forță extraordinară de erodare a democrației s-a văzut recent în Ucraina.
În loc să întărim fundația însă, sau poate exact din cauză că fundația e putredă, ceea ce am făcut a fost să reducem și alte libertăți. Conform Heritage Foundation, pentru 2016 a scăzut libertatea de a investi, libertatea de a face afaceri și libertatea de pe piața muncii. Toate aceste scăderi se vor reflecta în scăderea creșterii economice, sursa ultimă a bunăstării, indiferent că e produsă sau redistribuită.
Șansele să apară consens politic pe tema reparării fundației sunt mici. Deși cei care vorbesc de necesitatea domniei legii sunt mulți, cei care cred cu adevărat în ceea ce spun sunt relativ puțini. Este regretabil, dar adevărat: cererea electoratului pentru repararea fundației este încă scăzută. Și nu e vorba numai de electoratul cu educație medie. Din acest motiv, concurența între politicieni pentru a stabili cine repară primul fundație nu apare. Concurența, așa cum s-a dovedit din nou în 2015 și 2016, se naște în legătură cu cine redistribuie mai mult și mai repede. Dar sursa ultimă a redistribuirii este creșterea economică. Iar aceasta din urmă nu poate apărea în mod sutenabil cu corupție înaltă și fără drepturi clare de proprietate.
De-a lungul ultimilor 26 de ani, nicio strategie de dezvoltare a României, din câte au fost propuse sau adoptate, nu a făcut un punct central din creșterea libertății proprietății și a libertății față de corupție. În această privință, progresele au venit mai ales la presiuni externe.
În curând va fi propusă o nouă strategie de dezvoltare. Rămâne să vedem dacă ea este proiectată pentru a duce la creșterea libertății proprietății și la reducerea corupției, adică pentru a întări „fundația”, sau este centrată, ca și precedentele, pe suprastructură. În cazul fericit în care țintește la instituirea domniei legii, rămâne de văzut dacă va fi adoptată de clasa politică. Iar în cazul adoptării, rămâne de văzut dacă va naște un consens politic în direcția corectă, sau va rămâne o adoptare de ochii lumii.
5
2
