"Eu nu m-am nascut sa fur, nu m-am nascut sa fac contracte cu statul. M-am nascut sa creez", zis-a marele creator Sebastian Ghita in fata Parlamentului. Tupeul tinarului oligarh e egalat doar de controlul pe care-l exercita asupra colegilor parlamentari. Sa nu uitam insa adevarul in aceste zile in care negrul e vopsit in alb si raul transformat in bine de spin-doctori iscusiti.

Cristian PantaziFoto: Hotnews

Tot ce a creat Ghita e o lume de cosmar, in care banii publici sunt sifonati intr-un nesfirsit sir de firme matrioska, alimentind apoi ziaristi-maciuca, politicieni controlabili si institutii nefunctionale. Un carusel diabolic caruia nici un minister sau mare institutie nu-i scapa, indiferent de culoarea puterii politice. Ce deosebire fundamentala intre sistemul economic tip lipitoare propus de Ghita, care spoliaza cetateanul si propune softuri inutile, scumpe, nefunctionale, si un sistem cerut de piata reala si realizat de firme reale, precum Ghiseul.ro.

In caz ca nu va amintiti, iata citeva dintre creatiile lui Sebastian Ghita:

- a creat o increngatura de firme abonate la banii statului (Exemplul 1 , exemplul 2 si exemplul 3) care au adus la exasperare concurenta care respecta regulile pietei

- a creat o televiziune care a dus manipularea grosolana la limita suportabilului (faimosul episod cind a filmat doar partea goala de strada la alegerile din Paris)

- a creat o divizie de paparazzi care-i urmaresc adversarii politici si din afaceri

- a creat in Prahova un sistem de complicitati politico-economico-securistice care controleaza o mare parte a business-ului local, sistem scalat apoi pentru Bucuresti si pentru intreaga tara

Omul si-a atins menirea clamata in fata colegilor din Parlament. Tara asta l-a lasat atitia ani sa creeze. L-a iertat de un dosar aminat la judecata pina cind faptele s-au prescris. Statul l-a alimentat cu bani cit pentru zece vieti, sa aiba din ce sa creeze. Prietenii si amicii lui din PDL, PNL, PSD, SRI, STS, MAE si alte acronime i-au furnizat toate ingredientele necesare unui mare creator. Numai ca sistemele create de Ghita nu au folosit nimanui altcuiva decit lui, prietenilor, acolitilor si atirnatorilor. Sistemele create de el sub obladuirea institutiilor ii incurca pe toti ceilalti. Sistemele lui functioneaza ca o imensa lipitoare ce nu poate fi nicicum desprinsa de pe trupul costeliv al statului parazitat.

Si tocmai cind DNA s-a hotarit sa-l dezlipeasca, lipitoarea a mai functionat o data ireprosabil. Ghita a primit sprijin exact de la celelalte lipitori, mai mari sau mai mici, pitite sub numele colectiv de Parlament. Dar lucrurile nu se termina aici. Dosarul va merge inainte. Pericolul e insa vizibil: Ghita e inca un personaj puternic care se alatura celorlalti afectati de DNA (Ponta, Udrea, un sfert din clasa politica in general) si ameninta sa faca masa critica de anti-reformisti.

  • O scurta paranteza legata de Ghiseul.ro. E un sistem informatic care le permite cetatenilor sa afle online ce impozite locale au de plata si sa le plateasca tot online. E genul de serviciu pe care cu totii ni-l dorim si il asteptam de zece ani. E o cerere reala pe piata. Cererea s-a intilnit cu oferta facuta de un concern de operatori privati, concern care a realizat si implementat Ghiseul.ro. Simplu si eficient, ca intr-o piata reala, nu? Ei bine, nu tocmai. Sau nu pina la capat. Zeci de primarii au preferat sa-l ocoleasca si sa plateasca sume enorme pentru propriile sisteme de plata, neconectate intre ele. Ministerul Finantelor vrea si el acum sa scorneasca un nou sistem care sa nu comunice cu Ghiseul.ro. Toate astea vor costa bani suplimentari de la buget, bani aruncati in sisteme insulare, "autiste", al caror singur avantaj e ca produc bani pentru clientela politica.

Paranteza de mai sus ilustreaza diferenta intre un stat functional si unul esuat, condus de nenumarati domni Ghita. Intr-un stat functional, institutiile asculta nevoile oamenilor si deleaga rezolvarea problemelor pe un pret corect fie catre functionari priceputi, fie catre firme private. Asa arata experienta Ghiseul.ro in primariile in care a fost implementata. Un stat esuat arata ca in visele transformate in realitate ale lui Ghita: zeci de ministere, primarii, institutii guvernamentale si servicii secrete care cumpara produse si servicii pentru a acoperi nevoi inventate de marele creator al Nimicului scump.