Ploconirea Europei la Inalta Poarta. Turcia post-kemalista, in centrul scenei politice a lumii de astazi

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Miercuri, 30 martie 2016, 10:36 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Membră din 1952 a unei Alianţe politico-militare care defineşte strategic Occidentul dar totuşi parte integrantă a Islamului, candidată la integrarea în Uniunea Europeană din 2005 dar totuşi membră a Asia Cooperation Dialogue (2013), nici pe deplin europeană nici întru-totul asiatică, nici modernă nici înapoiată, nici laică nici fanatic religioasă, nici dezvoltată economic nici săracă, nici regim dictatorial nici democraţie liberală, Turcia post-kemalistă de astăzi se plasează, prin întregul ei set de caracteristici, multe din ele contradictorii şi greu de înţeles, în epicentrul scenei politice agitate a lumii prezente.

Implicit, asumând lunga listă a ambiguităţilor şi identităţilor confuze de mai sus, Turcia devine parte a tuturor conflictelor existente şi potenţiale ale „spaţiilor” cultural-politice extrem de diferite din care face parte sau cărora le este vecină, fie că vorbim de Orientul Mijlociu, Uniunea Europeană, Balcani, Rusia sau Caucazul de Sud. Toate aceste regiuni sunt astăzi influenţate, reflectă sau interacţionează, într-un mod sau altul, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu Turcia şi cu transformările de o imensă complexitate care au loc aici. Toate evenimentele fierbinţi ale agendei vremurilor noastre se pregătesc acum între Marea Neagră şi Marea Mediterană, între frontierele Uniunii Europene şi ale Iranului. Turcia este aşadar creuzetul politicii lumii de mâine şi al noii ordini internaţionale, cu bunele şi cu relele ei. De direcţia „schimbărilor paradigmatice” de peste Bosfor şi Dardanele, de ceea ce se întâmplă în acest perimetru al contrastelor, care articulează marile plăci geopolitice şi culturale ale lumii actuale, vor depinde în mare măsură pacea sau războaiele regionale ori globale ale viitorului apropiat.

Dacă n-ar fi deja un clişeu, am putea spune că Turcia este în acelaşi timp parte a problemelor şi parte a soluţiilor ce decurg din multiplele crize sau tensiuni de la perfieria lumii occidentale (Vecinătatea Sudică, respectiv Vecinătatea Estică), fie că vorbim de războiul din Siria, de criza refugiaţilor, de securitatea tot mai încercată din bazinul Mării Negre, de tensiunile explozive cu Rusia, de chestiunea controversată a dreptului kurzilor la un stat suveran, de distrugerea Statului Islamic, de combaterea terorismului, de proiectul unor gazoducte care să lege Coridorul European Sudic de marile resurse din Azerbaidjan sau Iran, de reculul libertăţilor, statului de drept şi al drepturilor omului, de aspecte istorice sensibile precum genocidul armean, de dosarele fierbinţi ale Uniunii Europene, de interesele strategice americane în Orientul Mijlociu. Toate aceste teme complicate au printre ingredientele lor câte ceva din mizele, tulburările, interesele, istoria şi poziţionarea geostrategică a unei Turcii intrată în etapa provocatoare a post-kemalismului secolului XXI.

Chiar dacă unora le place Turcia şi evoluţia ei, iar altora nu, chiar dacă unii vor să o vadă cât mai aproape de Occident, iar alţii cât mai departe, cu viză sau fără viză, în timp ce opiniile despre regimul Erdoğan se radicalizează pe plan intern şi internaţional, de o parte sau de cealaltă, nimeni nu poate face, totuşi, abstracţie de rolul esenţial al Turciei în problemele menţionate. Raportarea la Turcia devine un „must-have” al portofoliului de politică externă al statelor membre ale Clubului occidental.

Însuşi faptul că liderii europeni se ploconesc unul după altul la Înalta Poartă, arătându-şi preţuirea şi respectul pentru un preşedinte şi pentru un regim care preiau cu forţa ziare ale opoziţiei sau declară explicit că nu-i interesează şi nu recunosc hotărârile Curţii Constituţionale (şi multe alte abuzuri, evident incompatibile cu platforma de valori şi principii a Uniunii Europene), denotă deruta şi spaima în creştere de pe micul continent european, tot mai vulnerabil în faţa asaltului terorii şi insecurităţii venind dinspre marele Orient. Încălcarea libertăţilor şi drepturilor omului nu mai contează, se pare, odată ce regimul autocratic de la Ankara promite să ajute Europa să se protejeze de teroare sau de valul imigranţilor. Acceptăm şi plătim oricât. Nu demult, jocul politic frivol al „ochilor larg închişi” era practicat de marile puteri apusene şi în relaţia cu Hosni Mubarak sau Gaddafi, atunci când aceştia păreau că aduc beneficii.

De fapt, „dubla măsură” a europenilor nu este chiar o practică nouă, dacă ne gândim la cât de exigenţi au fost şi sunt cu cei mici, faţă de care nu manifestă un interes prea mare (să ne amintim doar „fiţele” olandeze şi franceze repetate la admiterea României în Spaţiul Schengen sau ale britanicilor faţă de forţa de muncă din ţările est-europene), în comparaţie cu grotescul teatru al noii prietenii UE-Turcia.

Admit, fireşte, că Turcia este sub presiune şi trebuie ajutată. Înţeleg bine riscurile, dificultăţile şi ameninţările, deopotrivă interne şi externe, la care este expus statul turc. Dar acesta nu este un motiv pentru a te face că nu observi direcţia politică greşită, autoritară şi abuzivă, în care se îndreaptă de câţiva ani regimul Erdoğan în raport cu proprii cetăţeni, cu minoritatea kurdă şi cu politicile sale interne. A cauţiona un regim abuziv, fără măcar a încerca să-i adresezi deschis condiţii şi criterii de reformă, şi de a mai şi pretinde că accelerezi negocierile de aderare (ca un premiu pentru performanţele înregistrate), asta e deja prea mult. Mai devreme sau mai târziu, dar evident cu costuri mult mai mari, va exista un nou scandal de corupţie, o nouă reprimare brutală şi o nouă ridicare populară împotriva regimului, în marile oraşe ale Turciei, care au deja şi o importantă componentă liberală, iar intrarea ţării într-o profundă criză sistemică este inevitabilă în absenţa unor reforme care să detensioneze situaţia internă, să instaleze statul de drept şi să clarifice opţiunile de dezvoltare ale societăţii. Politica jumătăţilor de măsură, a compromisului şi ipocriziei nu va rezista la nesfârşit. Europa se va trezi curând (dacă nu este deja) în situaţia ruşinoasă de a alege cui să acorde susţinerea, între un lider autoritar şi abuziv care conduce Turcia de 13 ani, cu care au semnat acorduri de prietenie şi colaborare, şi „intelectualii liberali” pe care acesta îi consideră trădători pentru că îl critică şi îi cer cuvenitele libertăţi dintr-o societate care se vrea parte a Uniunii Europene.

La urma urmei, nu de Turcia ci tot de fermitatea şi resursele Uniunii Europeane depinde securizarea propriilor frontiere şi închiderea rutelor continentale sau modificarea legislaţiei azilului, chiar dacă asta ar însemna, să zicem, suspendarea temporară a Greciei din Spaţiul Schengen. Dacă nu vor mai putea nicicum trece spre Macedonia, zecile de mii de imigranţi blocaţi nu vor rămâne pentru totdeauna în Grecia, e clar că nu îi interesează şi nu îi atrage perspectiva de a locui în corturi într-un stat care nu le oferă nimic, cu atât mai mult cu cât războiul din Siria e pe sfârşite. Dacă vor vedea că nu mai au şanse să urce spre Austria şi Germania şi nu mai sunt primiţi în ţările prospere ale Europei indiferent cum şi în ce condiţii, vor renunţa şi la a mai veni în Grecia şi vor face cale întoarsă.

Nu mă pronunţ împotriva Acordului Uniunii Europene cu Turcia, dar am rezerve serioase în ceea ce priveşte respectarea lui pe termen mediu şi lung. Şi nu de către Turcia, ci de către ai noştri. A fost încheiat la disperare, sub presiunea terorismului şi a valului de imigranţi, deşi s-a văzut că cele două aspecte nu sunt direct legate. Sper că liderii europeni nu se vor dovedi mai „mici” decât guvernul de la Ankara şi nu vom deduce curând că au încheiat Acordul doar pentru a câştiga timp şi a obliga Turcia să facă ceva pentru a opri exodul spre Grecia, pe ideea meschină că „oricum nu le ridicăm vizele şi nu îi primim în Uniunea Europeană, găsim noi mai încolo un motiv să nu ne respectăm angajamentele, odată ce am scăpat de necazuri”.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1321 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri