Folosirea modelului de contract national propus de MFE va face imposibila participarea oricarei firme serioase la vreo licitatie publica in Romania, blocand practic intregul sector pe o perioada nedeterminata. Practic, se doreste trecerea de la un model tripartit (beneficiar – constructor – inginer independent), standard in intreaga lume de mai bine de cincizeci de ani pana astazi, la un model bipartit, abandonat in cam toata lumea dupa al doilea razboi mondial.
Rolul unui contract de constructii complex este de management si distributie de risc. Fiecare lucrare, fie ea autostrada, cale ferata, conducta sau aeroport, este un unicat, care se realizeaza pe parcursul unor ani, cu riscuri mari de ambele parti (de la geologie pana la cashflow). Adica, un contract trebuie sa imparta riscurile in mod eficient, si sa permita ca atunci cand apare o problema, sa fie dezamorsata. Altfel se ajunge la preturi uriase si la opriri de lucrari.
Propunerea curenta de contract practic distruge complet managementul de risc, punand intregul risc de proiect in sarcina constructorului si eliminand orice risc din sarcina beneficiarului (Guvernul Romaniei, in speta). Astfel, in propunerea de contract, se elimina complet “inginerul”/”project manager-ul”/”consultantul”, adica entitatea independenta care distribuie riscurile. Adica exact cel care certifica executia corecta a lucrarilor, autorizeaza platile, si supervizeaza comportamentul just al ambelor parti in cadrul contractual este eliminat.
E ca si cum judecatorul este dat afara din sala de judecata, si procurorul este lasat sa acuze, sa instrumenteze probele, sa dea verdictul si sa execute victima. In conditiile astea, nimeni, dar absolut nimeni nu se va inhama la un asemenea contract.
Practic, CNADNR sau CFR, in propunerea curenta, are toata puterea, pe care o poate executa discretionar, fara a putea in vreun fel fi trasa la raspundere. La aparitia unei probleme, CNADNR, spre exemplu, poate impune solutia, si obliga unilateral contractorul sa o execute fara vreo plata suplimentara. La fel, la orice disputa, CNANDR, spre exemplu, poate intrerupe orice plata sau poate decide sa plateasca valori fractionare de fracturi pentru a forta mana constructorului. Chiar daca constructorul nu are vreo vina, sau chiar daca solutia propusa de CNADNR este inferioara. De altfel, CNADNR poate identifica orice defect si poate reduce sau refuza orice factura, in mod arbitrar, fara vreo cale practica de apel si fara vreo motivare. In acest fel, practic CNADNR poate impune orice, oricand, in orice fel constructorului, fara plata suplimentara si fara vreun risc pentru CNADNR. In conditiile acestea, practic contractul devine ‘open ended’ pentru constructor – costurile lui nu mai pot fi evaluate, CNADNR putand cere orice si oricand.
Mai mult, nu exista un sistem de rezolvare a disputelor. Practic, pe langa ridicola plangere administrativa la organismul superior beneficiarului (care prin lege nu are putere de a rezolva dispute in mod formal), singura metoda autentica de transare a disputelor devine justitia. Cum la un contract complex apar sute de potentiale dispute, efectul va fi similar cu cel de la inceputul anilor 2000, cu santiere oprite chiar si 5-10 ani pana cand justitia se pronunta asupra fiecarei probleme individuale si toate caile de atac sunt epuizate.
In lumea ingineriei, ca si in practica generala contractuala, cel mai bune contracte sunt cele in care partile se trateaza reciproc ca pe niste egali pe baze de incredere. Astfel, riscurile sunt impartite echitabil, rezultand in costuri minime si eliminand intreruperile si disputele prin negociere si mediere. La fel, cele mai bune contracte prevad flexibilitate si mecanisme de negociere care dispun.
Contractele internationale, cu zeci de ani de experienta globala sunt astfel de contracte – fie ca vorbim de FIDIC sau de NEC3, cu ajutorul lor s-au ridicat constructii impresionante din Singapore pana in Panama si din Franta pana in Slovenia. Si in Romania, astfel de contracte flexibile si echitabile au reusit sa gaseasca solutii la probleme complexe, precum cele care au dus la aparitia tunelului Cristian de pe A1 in mijlocul procesului de implementare a proiectului. La fel, mare parte din problemele curente apar din incercarea statului roman de a deturna spiritul si litera contractelor FIDIC prin conditii speciale anapoda, care strica managementul de risc si blocheaza mecanismele de rezolvare ale disputelor.
La fel, cel mai proaste contracte sunt cele in care o parte impune altcuiva conditii oneroase, greu de respectat, si se comporta ca un dictator care are intotdeauna dreptate. Acesta este un astfel de contract. Practic, in esenta, propunerea de contract imi aduce aminte de contractele de cablu TV sau telefonie de la inceputul anilor 2000, cand compania de cablu avea putere totala asupra utilizatorului, cu orice modificare putand fi anuntata la avizierul garii din localitate.
In esenta, eliminarea arbitrului independent, un standard global in industria constructiilor de mai bine de 50 de ani, ne indeparteaza de bunele practici globale si ne apropie de ambiguitatea si dificultatile inceputului de ani ’90.
In loc sa mergem spre mai multa transparenta, spre mai putina discretionaritate si spre mai putina ambiguitate, propunem un model imposibil de aplicat, in care eliminam fix factorul (inginerul consultant) care elimina ambiguitatea si ‘unge’ procesul prin echidistanta, gestionare a riscurilor si rezolvare a proto-disputelor ‘la firul ierbii’, rapid, transant si imediat.
Pentru o comparatie plastica, efortul MFE de azi e practic echivalent cu a avea o pana la unul din cauciucurile la masina pentru ca am ales sa echilibrat rotile cu vecinul Mitica in loc sa ne ducem la un service autorizat. In loc sa ducem masina la service, il rugam pe vecinul Mitica sa ne faca o solutie. Solutia MFE este… o senilata de tanc. Cu senilele crapate.
P.S. Nu pot decat sa remarc incompetenta crasa in randul autorilor din MFE. Practic contractul si conditiile generale sunt o serie de ambiguitati constante, de la rolul partilor pana la posibilitatea ca contractul sa fie schimbat in esenta lui de catre beneficiar, in mod unilateral, in timpul desfasurarii lui, prin metode precum angajarea unor experti (cu rol si putere incerta) in mijlocul desfasurarii contractului.
Intelegerea precara atat a pietei de constructii cat si a contractelor globale cat si a elementelor de baza de drept a dus la elemente copiate din metodologia FIDIC fara explicitare si fara a intelege ca acestea sunt de fapt inventii FIDIC, deci nu au cum sa existe in afara sistemului FIDIC. La fel, neintelegerea rolului inginerului consultant, beneficiarului si contractorului au dus la un contract complet dezaxat, in care un actor important este eliminat fara inlocuire.
Practic, tot efortul acesta arata incompetenta autoritatilor romane si incapacitatea acestora de a adopta si duce la capat bune practici globale. Si, la fel, arata reaua-vointa - se prefera in continuare carpeli facute prost pentru ca ‘suna bine’ pentru un necunoscator si un neavizat, in locul solutiilor ‘tried and tested’.
