Să ne fie clar: în tot ce s-a întîmplat în ceea ce deja se numește „miercurea neagră” (curînd se pare că toate zilele săptămînii politice se vor înnegri), nu Antenele sunt „în chestie”. Nici soarta imperiului Intact și a proprietarului său, infractorul Voiculescu din închisoare. Nici nu este vorba despre salvarea libertății presei, așa cum s-a străduit să demonstreze Senatul aproape în întregime, cînd l-a convocat „la ordin” pe premier, ca dirigintele pe un școlar care ar fi spart geamul cu mingea.
În fapt „geamul” n-a fost deloc spart și mustrările au fost total neavenite.Nu e vorba nicidecum de vreo răzbunare „băsistă” împotriva „poporului” Antenei 3. Nu e un scandal politic în sensul banal al cuvîntului, explicabil prin apropierea alegerilor. Și, mai ales, din partea președintelui Iohannis n-a fost vorba despre un lapsus, despre o expresie nepotrivită („banale activități administrative”, „heirupism”), apărută spontan. Abordat de jurnaliști, cînd se pregătea să vorbească celor strînși în sala BCU la o întrunire botezată „Primăvara societății civile” (ce ironie!), Klaus Werner Iohannis știa bine ce face și avea comentariul său cu privire la evenimente, pregătit din timp. Mai mult, nu se poate crede nici măcar că președintele fusese prost informat, fiind convins că ANAF făcuse exces de zel sau comisese ilegalități. Știa bine președintele că nu fuseseră comise abuzuri și nici pînă azi, vineri, cînd scriu, nu a demonstrat nimeni acest lucru. Iar dacă totuși nu fusese corect informat, ar fi avut răgazul să retracteze și să-și explice conduita. Nu a făcut-o.
Pe scurt: în mod deliberat președintele „ a aruncat prosopul”: a renunțat să-și mai facă datoria constituțională de a apăra statul, legea și ordinea de drept. S-a pus implicit în serviciul unui grup infracțional organizat. A subminat fără motiv autoritatea unei instituții a statului, implicit a statului român în ansamblul său. A fost, indirect, complice la nepunerea în executare a unei hotărîri judecătorești rămase definitive. A sugerat cetățenilor că executarea acestor hotărîri rămîne facultativă și că, în ultimă instanță, decide cine a mai bogat, cine e mai puternic, cine e mai vocal. În mod cinic, a dat a înțelege că legea nu e egală pentru toți. A dat o lovitură serioasă luptei împotriva corupției pe care, pînă în acel moment, o susținuse. Cu mare probabilitate, a exercitat presiuni asupra premierului, care, lipsit de susținerea prezidențială, și-a nuanțat prea mult poziția inițială, foarte corectă. Într-un moment greu al Europei, amenințată de Brexit și de criza refugiaților, președintele a dat o lovitură puternică valorilor europene.
Și, last but not least, i-a trădat în mod groaznic pe cei care i-au asigurat victoria împotriva lui Ponta în 2014, așa cum i-a trădat și pe cei care au cerut reeînnoirea clasei politice după dezastrul „Colectiv”. Și, bineînțeles, și-a bătut joc de societatea civilă, la a cărei conferință fusese invitat să vorbească. Toți aceștia și-au dorit un președinte împotriva oligarhiei, și nu un șef suprem al oligarhilor. În cîteva minute, la abia un an și puțin din mandat (fără a purta deja nenumărate cicatrici după zece ani de lupte dîrze cu oligarhia, așa cum a fost cazul cu fostul președinte Traian Băsescu, care „și-a dat în petic” abia după ce a părăsit palatul Cotroceni), KWI a năruit un noian de speranțe și a confirmat cele mai negre predicții ale pesimiștilor.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
