S-a scris mult pe tema plagiatului la demnitari. Sunt în curs de proiectare și de aplicare schimbari instituționale în domeniu. Sper ca precizarile pe care le aduc în continuare pe modurile de plagiat în cazul tezei de doctorat semnate de Petre Tobă [1] să fie de folos în cadrul acestui proces de prevenire și sancționare a plagiatului în școlile doctorale din Romania.
Criteriul de recunoașterte a plagiatului
În cadrul articolului 4 din legea 206/2004 referitoare la ” buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare” plagiatul este definit explicit ca formă de fraudă intelectuală caracterizată prin însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală”. Definiția respectivă fundamentează procedeul de recunoaștere a elementelor de plagiat prin elaborarea și difuzarea (publicarea) unui text sub semnătură proprie, prin preluare, fără citarea de rigoare (autor, titlu lucrare, editură, an de publicare/difuzare, pagină, dacă este cazul). Formularea din lege face trimitere și la ideea de ”creație proprie”, originalitate. Fără a intra , în acest cadru, în detalii asupra a ceea ce înseamnă creație proprie, menționez că si simplu fapt de a selecta , interpreta și fraza un text din lucrarea unui alt autor constituie marcă de stil propriu, de originalitate[2].
Tipuri de plagiat în teza de doctorat Petre Tobă (PT)
Teza de doctorat semnată de PT este, din perspectiva criteriului anterior menționat, realizată, covârșitor, prin plagiere de blocuri mari de text – zeci de paragrafe sau de pagini – fără respectarea regulilor elementare de indicare explicită a sursei. A fost făcută deja, în mass-media românească[3], o astfel de evidențiere a surselor de plagiere și a amplitudinii textelor preluate incorect, prin fraudă intelectuală, în teza PT. Fiind vorba de un plagiat rudimentar cu blocuri masive de text menținute ca atare, în cele mai multe cazuri, nu se mai pune problema de a vedea detalii legate de numarul de cuvinte/paragrafe/pagini plagiate. Miza analizei, dincolo de cazul PT, este aceea de a fundamenta masuri urgent necesare în domeniul politicii antiplagiat din România. O focalizare pe tipuri și strategii de plagiere poate fi de directă relevanță pentru astfel de politici în domeniul doctoratelor. Este ceea ce voi face în continuare.
Exemplul de argumentare il voi alege din categoria de practici de plagiere din lucrare care nu mai suportă nuanțe dubitative, legate de cine de la cine a copiat sau dacă este sau nu vorba de plagiat. Este cazul multor paragrafe sau pagini preluate in sistem bloc (copy-paste), fără citare de rigoare prin marcare cu ghilimele si indicarea surseii originale, din lucrări publicate cu ani înaintea tezei de doctorat în discuție. În afara acestui tip de situație mai apar, în teza PT, două categorii de practici de plagiere . Este cazul preluarii unor texte de pe internet, de pe site-uri de referate, spre exemplu, cu datele de elaborare și/sau punere în circulație nespecificate, fără autori. Deși este puțin probabil ca teza de doctorat PT sau referate care au stat la baza ei au ajuns sursă de inspirație pentru cei care au pus în circuit materiale nesemnate pe internet, o atitudine de prudentă este necesară.
O a treia categorie de surse posibile de plagiere este formată din textele care apar și în lucrarea de doctorat a lui Ionel Tucmuruz, coleg cu PT. Din analiza Emiliei Șercan rezultă că cele doua teze au similitutini de structură și texte identice, copiate, probabil, după o sursă comună. Nu am încercat să disting, în acest caz, cine de la cine a copiat pentru că situația este una complicată și poate fi rezolvată prin centrarea pe tipul de plagiat de maxima certitudine. Cei doi au avut același conducator de doctorat (generalul Anghel Andreescu) și, în plus, PT declară că a facut partea de cercetare împreună cu colegul menționat și, mai mult, că au ”scris referatele împreună, umăr la umăr”. Ce înseamnă ”împreună” și ”umăr la umăr” pe două teze de doctorat diferite care ar fi trebuit, prin definiție, să fie lucrări personale? Variante de răspuns nu sunt foarte multe: fie unul dintre autori a copiat de la colegul cu care a lucrat ”umăr la umăr”, fie ambii au apelat la aceeași sursă, fie pe anumite segmente autorul este același.
Emilia Șercan dovedește fară dubii că chiar introducerile celor două teze de doctorat (primele trei paragrafe) sunt identite. În mod normal, coordonatorul celor două doctorate trebuia să noteze și să sancționeze identitatea începuturilor la introduceri. Similar, eventualii membri comuni în cele două comisii de doctorat.
În consecință consider că argumentația cea mai clară poate fi realizată pe primul tip de plagiat, cel în care preluarea de text bloc, fară citare corespunzătoare, s-a făcut după lucrări publicate la o data anterioară anului 2010 și cu autor specificat.
Plagierea modurilor de interpretare
În anexa la prezenta evaluare am rețiunut o singură pagină din teza de doctorat PT. Într-un singur paragraf din această pagină sunt făcute cinci citări foarte precise care conțin tot ceea ce trebuie – autor, an titlu lucrare, editură și pagina, în unele cazuri:
162 Elliott, Kimberly A, Corruption as a Global Policy Problem: Overview and Recommendations, in Kimberly A. Elliott, ed., Corruption and the Global Economy. Washington, DC: Institute for International Economics, 2003.
163Rauch, James, Bureaucracy, Infrastructure, and Economic Growth: Evidence from US Cities During the Progressive Era, American Economic Review 85 (4), 2004, pp. 968-979.
164 Alam, M, Some Economic Costs of Corruption in LDCs, Journal of Development Studies 27, 2003, pp. 89-97;
165Alatas, S., Corruption: Its Nature, Causes and Functions, Aldershot, 1990.
166 Alestna Alberto, Roberto Peroti, The Political Economy of Growth: A Critical Survey of the
Recent Literature, World Bank Economic Review 8:3, 2002, pp. 351-371. (NESECRET, 179 din 446).
Singura mare problemă este că toate aceste citări nu aparțin autorului PT ci sunt preluate copy-paste din altă lucrare – ”Cooperarea internațională judiciară și polițienească” – publicată la Editura Sitech din Craiova în 2007 către Eduard Ștefan și Ligia Teodora Pintilie (constatare argumentată, iarăși, de Emilia Șercan). Cei doi autori sunt citați de mai multe ori în lucrare dar nicicum pentru ideile și citatele pe care aceștia le-au dat prin raportare la cele cinci lucrări puse în subsolul paginii 179. Avem de a face, clar, în acest caz, și în multele cazuri din teza PT, cu un plagiat de citare și interpretare. Este practic imposibil ca doi autori sau două grupări de autori (PT pe de o parte și Ștefan&Pintilie, pe de altă parte), lucrând separat, să citeze absolut la fel, până la detaliu de pagină, cinci lucrări , și să le interpreteze cu aceleași cuvinte pe o pagina întreagă. Constatarea cu detaliile menționate trimite la ideea că la pagina 179, și în toate cazurile similare din teză, avem de a face cu un plagiat intenționat. Practic, prin această procedură, autorul tezei de doctorat preia în detaliu un mod de interpretare și citare de la un alt autor și îl prezintă ca fiind propriu. Altfel spus, adoptă o practică exemplară pentru ceea ce legea 206/20064 definește explicit ca plagiat.
Concluzii și discuție
1. Pe o scală a plagiatului de la minim la maxim, teza de doctorat semnată de PT se înscrie, fără niciun dubiu, în grupa celor de de maximă gravitate în încălcarea bunelor practici de cercetare științifică. Aceasă situație este dată nu numai de ponderea foarte mare a paragrafelor/paginilor preluate cuvânt cu cuvânt , fără citarea de rigoare. Argumentează în același sens și faptul că plagiatul practicat este rudimentar. Se preiau incorect, prin încălcarea deontologiei de cercetare, nu blocuri ci ”munți de texte”[4]. Toate verificarile pe care le-am facut confirmă constatările cantitative ale Emiliei Șercan legate de teza PT. Plagiatul de tip mozaic[5], cu înlocuirea unor cuvinte în blocurile de text preluate incorect, este rar utilizat în cazul PT.
