Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

"Care e problema?" sau despre cum se fura chiar din inchisoare

de Catalin Cioaba     Contributors.ro
Luni, 11 ianuarie 2016, 13:51 Actualitate | Opinii

Catalin Cioaba
Foto: Arhiva personala

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.“ (Matei, 18,7)

Lista publicată zilele acestea cu „îndrumătorii“ de lucrări științifice pentru corupții din pușcării este o listă a rușinii. A unei rușini enorme, îmi vine să spun, căci ce este mai atroce moral decât să pactizezi cu cei din închisoare, sub forma colaborării pretins academice, ajutându-i să fure mai departe? Unora care au furat bani peste bani, le întinzi acum o mână „părintească“ pentru furtul intelectual.

Pe listă se află, în mare parte, profesori de care n-am auzit și pe care nu-i cunosc, dar care sunt cu siguranță oameni din sistem, cum se găsesc peste tot, care fac matrapazlâcuri mai tot timpul, fără să atragă prea mult atenția. Dar, pe lângă aceștia, se află și două nume sonore, de episcopi ai BOR, ba chiar unul de mitropolit. IPS Laurențiu Streza a coordonat – potrivit documentului făcut public de Ministerul Justiției – lucrarea lui Gigi Becali, Iubirea milostivă și mântuitoare, publicată de editura Saeculum în 2014.

Gigi Becali însuși declară la B1 TV:

Noi ne-am făcut un mic avantaj şi am speculat legea. Cred şi eu că nimeni nu poate scrie 10 cărţi aşa, de unul singur. Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.

O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? a declarat Becali la B1tv. (Sursa: România curată)

Relatarea lui Gigi Becali e mai mult decât sugestivă. Parcă îl și văd pe mitropolitul Streza cum se strecoară în celulă și ascultă povestirea lui Becali, cum își ia notițe peste notițe, apoi se duce cuminte să redacteze lucrarea științifică, respectând întocmai indicațiile faimosului pușcăriaș. Iar, peste ceva timp, după ce cartea e publicată la Saeculum, se afișează public cu un Mercedes costisitor.

Care-i aici problema? Eu cred că este o problemă nu numai cu sistemul juridic ce permite așa ceva, ci și cu episcopul, cu mitropolitul acesta care mă face să mă rușinez că aparțin bisericii ortodoxe. Care-mi lezează credința, tocmai fiindcă o practic în sânul bisericii. Îi permit îndatoririle pastorale să stea și să redacteze lucrări științifice pentru Becali? Sau, cum e mai probabil, face treaba asta punându-și supușii să încropească un simulacru de lucrare academică. Și astfel, în jurul lui se urzește un nimb al mizeriei morale…

Dar cred că problema e mult mai amplă, dacă privim urmele de neșters pe care ierarhul le lasă pe unde trece. Când am vizitat Caransebeșul, unde a fost pe vremuri episcop, am fost oripilat de catedrala pe care a construit-o chiar în centrul orașului, la câțiva metri de un bloc de beton, într-un spațiu mult prea strâmt, doar din dorința de a pune în umbră vechea biserică a catolicilor, aflată în același loc. O construcție fără proporții, fără concepție arhitecturală, făcută la repezeală, în inerția falei de ctitor.

Ajuns Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza a continuat să-și manifeste, în noul loc al păstoririi sale, personalitatea inconfundabilă de ctitor. Și am putut să văd, cel puțin la Păltiniș, unde își are „reședința mitropolitană“, câte schimbări în rău s-au produs în ultimii ani, de la venirea sa. Schitul are o frumoasă bisericuță de lemn, acoperită cu șindrilă, construită în anii  ҆30 de către mitropolitul Nicolae Bălan. Când am călcat prima oară acolo, am fost de-a dreptul fascinat de frumusețea locului – un misterios luminiș între brazii falnici, în mijlocul căruia se găseau doar bisericuța și mormântul lui Constantin Noica. E o imagine pe care o păstrez tenace în memorie, temându-mă să n-o uit, fiindcă între timp totul arată altfel acolo. S-au tăiat brazii din jur, s-au construit dependințe și ziduri de beton… Un adevărat ambient de hidrocentrală. Dar ceea ce m-a uluit cu totul a fost să descopăr, acum vreo trei ani, că schitul de lemn a fost vopsit grosolan în galben, cu pompa, în vreme ce acoperișul de șindrilă a fost vopsit în… roșu. Cred că este un caz unic în lume să vezi un acoperiș de șindrilă năclăit cu vopsea roșie. Și atunci, mă întreb: cum de nu au acești oameni conștiința că ceea ce au construit frumos înaintașii lor trebuie păstrat în demnitatea inițială, iar nu batjocorit cu prostul lor gust? Oare nu au datoria să lase în urma lor, integre, locurile pe care în prezent le administrează?

Mormântul lui Constantin Noica are o frumoasă cruce de piatră și, până de curând, avea și o lespede bine proporționată, făcută în chip evident de aceeași mână de sculptor care a făcut și crucea. Dar lespedea, în gerurile muntelui, a crăpat în iernile din urmă, iar cei de acolo s-au gândit să comande una din granit, disproporționată, pe care au trântit-o pur și simplu peste cealaltă, uitând parcă, înainte de a face asta, să-și scoată din buzunar ruleta și să ia măsura.

Lipsa de măsură o afli și în jurul reședinței mitropolitane de mai la vale, construită în aceeași perioadă cu schitul. Era pe vremuri o construcție discretă, integrată perfect în peisaj, în fața căreia cărarea purta către o poartă maramureșeană superbă, ce te întâmpină și acum la sosire. Între timp însă, mitropolitul a transformat acest loc într-o cetate care pare că se pregătește de asaltul turcilor: gardul de lemn ce venea firesc în continuarea porții maramureșene s-a transformat în zid de beton uriaș, șindrila de pe reședință s-a năclăit și ea în galben, s-au construit scări exterioare din beton, placate cu gresie de mall, în jur s-au pus stâlpi de iluminat marca „Piedone“, care înveselesc debil intrarea în curte. Alături de prima reședință s-a construit repede o a doua, lacomă de spațiu, cu aspect de siloz. Dar cel mai mare deliciu al mitropolitului Streza este, bănuiesc, să se plimbe pe gazonul cumpărat de la oraș și așezat ca o mochetă moale în fața celor două construcții. Să aduci un astfel de gazon la Păltiniș, în vârf de munte, unde orice plimbare se face pe iarba pășunii, mi se pare gestul cel mai inadecvat cu putință. Mai degrabă ar fi de adus la Schitul Păltiniș câțiva cântăreți de la Institutul Teologic din Sibiu, care să-i învețe o vreme pe cei de acolo cum se cântă la strană. Fiindcă, de atâta și atâta vreme, vizitatorul care se încumetă să stea la o slujbă în schit simte că nu-i mai rezistă urechile auzind cât de jalnic sună vechile și minunatele cântări ale Liturghiei. Multe sunt de făcut într-o mitropolie, dar se vede că gazonul are prioritate….


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















Material prezentat de LIDL​

FOTO​ Incearca reteta saptamanii de la LIDL: Sorbet cu fructe de padure, o varianta mult mai putin calorica a inghetatei


Sorbetul este un desert racoritor pe baza de fructe, suc de fructe, apa si zahar, care desi aduce foarte mult cu inghetata, este o varianta mult mai putin calorica insa poate fi la fel de cremos si delicios! Folositi fructe congelate pentru ca sorbetul sa fie consistent si sa va racoreasca instant in zilele toride de vara.
2167 vizualizari

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi