​Op-ed

Sa nu ucizi o pasare cantatoare

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Miercuri, 6 ianuarie 2016, 16:28 Actualitate | Opinii

Lucian Croitoru
Foto: Agerpres

Apariția ideilor despre cum trebuie „reparat” sistemul monetar-bancar pare să se intensifice și să se răspândească peste tot în lume. De exemplu, recent, 110 mii de semnatari ai unei petiții obligă Elveția la un referendum în care elvețienii să răspunda dacă sunt de acord cu introducerea rezervelor minime obligatorii de 100 la sută. Adică, în alți termeni, să răspundă dacă sunt de acord cu eliminarea practicii actuale prin care băncile comerciale acordă credite prin crearea de depozite ex nihilo, atât timp cât sunt solvabile, și înlocuirea ei cu un sistem în care banii sunt, în ultimă instanță, creați de guvern.

Din punctul meu de vedere, așa cum voi arăta mai jos, punerea rezervelor obligatorii la 100 la sută nu corespunde nevoilor de dezvoltare economică pe care le are societatea din orice țară. Ideea nu este însă nouă. Chiar și economiști iluștri, cum ar fi Irving Fisher, Henry Simon, Frank Knight, unii dintre ei membri ai Școlii de la Chicago, adică ai unei școli economice liberale, au făcut o asemenea propunere în 1933 (așa numitul Chicago Plan). Recent, Benes și Kumhof (2012), de la Fondul Monetar Internațional, au verificat avantajele Planului de la Chicago, așa cum au fost ele prezentate de Fisher (1936)1 prin încorporarea unui sistem bancar într-un model DSGE pentru SUA și au arătat că toate beneficiile se confirmă.

Lucrarea prezentată în Benes și Kumhof (2012) este o contribuție remarcabilă la cercetarea în domeniu și confirmă în mod riguros efectele pe care Fisher le-a obținut fără a utiliza un model. Totuși, dincolo de acest rezultat, nu este deloc clar dacă beneficiile remarcate de Fisher și cele suplimentare identificate de Benes și Kumhof (2012) întrec pierderile care ar apărea din renunțarea la sistemul actual. În viziunea mea, sistemul prezent este cu mult mai apt să stimuleze mai multă concurență și inovare și, astfel, mai multă bunăstare decât un sistem nefracționar.

Preocuparea de a reglementa excesiv sistemul bancar (dar și alte industrii), inclusiv prin eliminarea rezervelor fracționare (adică introducerea rezervelor de 100 la sută) arată cât de mult poate să influențeze o criză financiară mințile oamenilor, confirmând teoria că pierderile (cele produse de criză) cântăresc mai greu decât beneficiile (produse de o bulă financiară sau de un boom economic) în deciziile oamenilor. Sau, în cuvintele lui Tversky și Kahneman (1981, p. 454), cei care au creat teoria, aceste preocupări arată că „răspunsul la pierderi este mai extrem decât răspunsul la câștiguri.”

Din fericire, propunerile din Planul de la Chicago nu au fost luate în seamă de președintele Roosevelt. Sunt aproape sigur că și elvețienii vor respinge, înțelept, ideea ca băncile comerciale să nu mai dea credite prin creare de depozite. Discut totuși despre această idee deoarece ea îmi dă prilejul să subliniez din nou alte două idei, care par să nu fie larg recunoscute: (i) sursa ultimă a ciclului financiar este în ultimă instanță rodul euforiei, care ne cuprinde câteodată pe termen scurt, și care nu poate fi învinsă decât prin renunțarea la democrație. Susțin ideea că euforia este mai degrabă un activ al omului, „o pasăre cântătoare”, pe care, dacă am reuși să o sufocăm, am reduce bunăstarea; (ii) pe termen lung, așa cum am arătat în Croitoru (2013, pp. 85-88) ciclul financiar poate fi descris ca următoarea succesiunea: rațiune-euforie-panică-rațiune, iar, așa cum subliniază Greenspan (2013), rațiunea predomină, coexistând cu euforia și panica.

  1. Noi suntem autorii crizelor, nu băncile

Totuși, faptul că astfel de idei, care au o anumită doză de populism, alături de măsuri neinteligente de reglementare, fie țintesc să reducă, fie chiar reduc libertatea piețelor este îngrijorătoare. Mintea noastră colectivă pare să fie atât de mult pătrunsă de adversitatea față de libertatea piețelor financiare încât pare că ar trebui să te simți rușinat dacă, totuși, continui să crezi că această libertate a generat nemaiîntâlnita prosperitate de care ne bucurăm și că doar ea va putea să o genereze în continuare. Din ce în ce mai mulți par să nu înțeleagă că libertatea redusă a piețelor se traduce în sufocarea concurenței, a cărei consecință va fi încetinirea inovării, care se va reflecta în reducerea productivității, care, în final, va eroda baza economică a democrației.

Ideea/inițiativa de a elimina băncile comerciale din procesul de creditare și transferarea acestei funcții băncii centrale se bazează pe credința falsă că, astfel, vor fi împiedicate crizele financiare. Noi, românii știm cum este să ai rezerve obligatorii de 100 la sută: e ca în perioada ceaușistă, când banca centrală, și nu băncile comerciale, stabilea volumul creditului și acorda credite. Dar, dacă nu are vreo legătură privilegiată cu divinitatea, banca centrală nu are cum să știe care sunt cele mai eficiente afaceri din economie pentru a le credita. De aceea, creditele acordate de banca centrală diverșilor actori economici ar distorsiona alocarea resurselor, ceea ce ar duce la încetinirea creșterii economice și la pierderea de locuri de muncă.

În loc de soluții năstrușnice, ar fi mai utilă o discuție despre cum poate fi eliminată adversitatea păguboasă pe care publicul a ajuns să o aibă față de bănci în întreaga lume și pe care reglementatorii o transformă în exces de reglementare. Cred că un pas important în această direcție ar fi ca politicienii, care, la nivel mondial, au dat vina pe bănci pentru criza financiară din 2008, să-și recunoască propria vină în această privință, care este mult mai mare comparativ cu cea a băncilor. Ei ar trebui să explice cum, de-a lungul istoriei, au crescut deficitele bugetare și datoria publică la niveluri enorme, când, de fapt, ar fi trebuit să rămână prudenți, pentru a interveni atunci când, în mod inevitabil, afacerile private se prăbușesc din cauza naturii lor ciclice. În aceste situații, în care cererea privată se prăbușeșete, guvernele ar trebui să fie în poziția de a mări deficitele bugetare pentru a manține cererea agregată la niveluri normale.

În mod particular, în România ar trebui reamintit mai des că, oricât de imprudente s-au dovedit băncile noastre, ele au fost totuși suficient de înțelepte (e drept, și mai puțin sofisticate) pentru a nu se angaja în securitizarea frenetică și a nu ajunge în situația de a avea nevoie să fie ajutate de statul român cu banii contribuabililor, așa cum s-a întîmplat în țările dezvoltate. Dimpotrivă, după imprudentele creșteri ale cheltuielilor bugetare din perioada 2004-2008, inclusiv cu salariile și cu transferurile, când criza a venit, băncile au finanțat deficitele mărite ale guvernului. Cu toate acestea, băncile noastre se supun reglementărilor împovărătoare generate recent în întreaga lume. În plus sunt și în pericol să devină subiectul unor aberații ale reglementării, cum sunt legea dării în plată sau diversele scheme imaginate pentru a converti datoriile la cursuri valutare istorice. Aceasta nu înseamnă că băncile noastre nu au fost imprudente în anumite perioade sau că nu au avut anumite clauze discutabile incluse în contractele lor cu clienții.

Ceea ce nu se înțelege este că, așa cum au apărut până acum, tot așa, crizele financiare vor continua să apară și să corecteze comportamentele și modelele noastre de afaceri, indiferent de ce reglementări noi s-au adoptat de-a lungul timpului sau se vor mai adopta. Crizele apar deoarece oamenii cred că vremurile bune țin la nesfârșit și cer bani cu împrumut pentru a pune în practică proiectele lor, care pe măsură ce vremurile bune se extind, devin prea optimiste. Iar băncile, cuprinse în hora euforiei, le finanțează. Așa au făcut antreprenorii, consumatorii și băncile (finanțatorii în general) întotdeauna și așa vor face mereu. Așa cum vom detalia mai jos, acest model este repetabil.

Dând credite, băncile creează bani în economie, dar și datorii. Astfel, în perioadele de euforie se creează de obicei mai mulți bani și datorii decât în perioadele normale. Când intervine panica, pentru foarte multe firme sau gospodării îndatorate, apare un dezechilibru între venituri, care scad, și serviciul datoriei care se menține. Din acest motiv, bulele finanțate cu credit sunt și cele mai distrugătoare. Fiecare familie, bancă sau firmă confruntată cu dezechilibrul menționat va căuta să reducă datoriile, accentuând astfel recesiunea.

Euforia și panica sunt două forțe imbatabile ale pieței, care își au originea în natura umană. Ele sunt procese iraționale de asumare a riscului. Dată fiind natura lor, aceste forțe ale pieței nu vor putea fi suspendate vreodată de introducerea rezervelor minime obligatorii de 100 la sută sau de alte reglementări, indiferent de forma sau de natura lor. Dar, cu toate acestea, reglementatorii se aventurează întotdeauna în încercarea iluzorie de a stabili limite pentru o serie de indicatori, pe care agenții economici nu ar trebui să le depășească. Aceștia din urmă au însă propriile limite pentru indicatorii respectivi, în care cred în timpul euforiei și care întrec valorile reglementatorilor (Croitoru, 2013).

Totuși, euforia și panica sunt procese temporare de asumare a riscului, ceea ce înseamnă că există un alt proces care le oprește la un moment dat. Panica intervine pentru că nu există vreo altă forță sau autoritate care să întrerupă euforia. Dar după ce panica și-a încheiat rolul în ciclul economic, nu urmează din nou euforia. Fără nicio intervenție de la reglementatori, după panică urmează un proces rațional de asumare a riscului. Aici, prin proces rațional înțeleg „adecvarea mijlocelor alese pentru atingerea scopurilor ultime” (Mises, 1957, p. 267). Acest proces nu are inamici în reglementare. Aceasta este perioada pe care o iubesc reglementatorii, care, în mod eronat, nu văd în ea un proces rațional de asumare a riscului de către participanții la piață, ci rodul reglementărilor „corecte” elaborate de ei.

  1. Euforici, dar mai degrabă raționali

Când muncesc pentru mai binele lor și al familiilor lor, oamenii sunt conduși de interesul personal. Acesta nu pare deloc a fi în concordanță cu o criză care apare după ce panica intervine pentru a întrerupe euforia. Ar trebui, deci, explicat cum se împacă procesul rațional de asumare a riscului, care a definit până în prezent epoca modernă, cu euforia și panica, procese iraționale de asumare a riscului. Cum este posibil ca interesul personal să nu fie rațional în mod permanent? Voi răspunde la această întrebare prin citarea unei părți dintr-o prezentare a mea făcută cu ocazia discutării cărții cu titlul „Curs de economie politică”, a lui Virgil Madgearu, la un seminar organizat la BNR. Tot textul care urmează este parte din acea intervenție.


O legătură între procesul rațional și cel irațional de asumare a riscului vine de la observația că iraționalitățile cum sunt euforia și panica prezintă anumite regularități. Această observație este cumva între două extreme. La o extremă este viziunea economiștilor clasici, la care există o permanentă raționalitate care conduce interesul individual pe termen lung exploatând regularitățile din trecut (modelul de acțiune fiind permanenta evaluare a rezultatului înmulțirii dintre beneficiile monetare și probabilitățile lor cantitative, iar erorile sunt pur și simplu întîmplătoare). La cealaltă extremă, este viziunea lui Keynes, pentru care comportamentul economic individual este un rezultat al „spiritului animal”, adică al unui „impuls spontan la acțiune mai degrabă decât la inacțiune, și nu ca rezultat al unei medii ponderate a beneficiilor cantitative înmulțite cu probabilitățile cantitative.” (Keynes, 1936, Capitolul 12, pp. 144-145). Descoperirile lui Freud, care era prieten cu Keynes, au influențat, probabil, această viziune. Prima viziune oferă o regulă în care erorile apar întâmplător, iar cea de-a două sugerează lipsa oricărui patern. Nici clasicii și nici Keynes nu au dreptate pe deplin.


Astăzi avem și o altă perspectivă. Ea a fost ajutată mult de cercetările lui Kahneman și Tversky din anii 70-80, care au arătat că oamenii iau decizii bazat pe euristici, pe hărți mentale, pe judecarea subiectivă a probabilităților. Mai plastic spus, „gândirea noastră este mai mult intuitivă decât silogistică” (Greenspan, 2013, p.14). Deci, de câte ori renunțăm să facem raționamente, lăsăm loc intuiției, care mai poate da greș, dar erorile au o anumită deplasare indusă de hărțile noastre mentale. Euforia, panica, frica și optimismul sunt mai degrabă comportamente iraționale care pot fi sistematic asociate cu anumite evoluții din economie, care sunt identificate ca bune sau rele, pe bază de experiență. Dar, ceea ce contează nu este iraționalitatea lor, ci repetabilitatea lor.


Știm că, episodic, euforia și panica apar. Dar din moment ce sunt episodice, aceste trăsături ale omului sunt dominate de rațiune în perioadele dintre episoade (concordanța dintre mijloace și scopuri). În modul în care înțeleg eu lucrurile, așa cum am subliniat mai sus, ciclul financiar se poate descrie ca repetarea secvenței rațiune-euforie-panică-rațiune (Croitoru, 2013). Sunt cercetări care arată că ciclul expansionist al creditului este precedat de perioade de creșteri ale productivității totale a factorilor de producție (Mendoza și Terrones, 2008). Dar productivitatea este influențată de tehnologie, care este, în esență, produsul unui proces rațional.


Greenspan observă că productivitatea a crescut în societatea omenească, astfel că putem spune că pe termen lung, rațiunea învinge (Greenspan, p. 14 și p. 16). Ea nu temperează euforia și panica, optimismul sau pesimismul, ci doar le precede și apoi le urmează. Pe total, așa cum arată istoria, perioada în care le precede este mai lungă decât cea în care este, într-o anumită proporție, suspendată. În acest sens, Bernstein (2015) are dreptate când spune că epoca modernă se deosebește de mileniile anterioare prin procesul rațional de stăpânire a riscului. El spune că „Dacă fiecare ar evalua riscurile exact în același fel, multe oportunități riscante ar rămâne neexplorate. (...) Gândiți-vă cum ar fi viața dacă toată lumea s-ar teme de fulgere, de călătoriile cu avionul sau de investițiile în firmele aflate la început de drum. Suntem, într-adevăr, foarte norocoși că nu avem același apetit pentru inițiative riscante.” (Bernstein, 2015, p. 113).


  1. Concluzii


Nu este o contradicție între procesul rațional de asumare a riscului și euforie și panică. Ambele procese au loc, dar pe termen lung, rațiunea învinge. Dar euforia este cea care se suprapune cu creșterea creditării și care se încheie în cele mai multe cazuri cu crize financiare.

Euforia este o trăsătură a noastră, a oamenilor, dar nu apare în orice condiții. În comunism nu a fost niciodată euforie, iar nivelul de trai a fost relativ redus (Greenspan, p. 301). Noi, românii și ceilalți din fostele țări comuniste, știm asta din proprie experiență. În capitalism există și este precedată în cea mai mare parte a timpului de rațiune. Dar niciodată rațiunea nu poate preveni (suprima) euforia, pentru că, uneori, viitorul poate părea foarte bun, dând naștere optimismului excesiv. Încercarea de suprimare a euforiei prin reglementare excesivă, dacă ar reuși, ar fi o reușită doar pe teremn relativ scurt și nu ar face decât să reducă nivelul de trai.


Grija noastră nu trebuie să fie cum să suprimăm euforia prin reguli, ci cum să facem ca ea să aibă întotdeauna condițiile să apară. Aceasta înseamnă să avem grijă să păstrăm democrația iar, în cadrul ei, să nu avem reglementări excesive. „Creșterea nivelului de trai – spune Greenspan – cere inovatori care au anticipații nelimitate privind succesul și perseverență, indiferent de câte ori dau greș...Exuberanța (înclinația spre optimism) este indispensabilă – chiar dacă uneori duce la exces” (p. 301).


Toți acești inovatori exuberanți, dar indispensabili, au nevoie să fie finanțați, indiferent de câte ori dau greș. Pentru a putea oferi aceste finanțări necesare, piețele financiare trebuie să fie suficient de libere. Din păcate, prin încercările noastre de a evita euforia prin reglementări excesive ne îndreptăm într-o direcție greșită.


1\u0002 Benes și Kumhof au sumarizat astfel avantajele menționate de Irving Fisher (1936): (1) Un mult mai bun control al unei surse majore a fluctuațiilor ciclului de afaceri, a creșterilor și contracțiilor bruște ale creditului bancar și a ofertei de bani creați de bănci. (2) Eliminarea completă a crizelor bancare. (3) Reducerea dramatică a datoriei publice (nete). (4) Reducerea dramatică a datoriei private, din moment ce crearea banilor nu mai cere crearea simultană de datorie.


Bibliografie

Bernstein, Peter L. (2014), „Împotriva zeilor: remarcabila poveste a riscului”, Humanitas.
Benes Jaromir; Michael Kumhof (2012), „The Chicago Plan Revisited”, IMF Working Paper WP\12/202 (August).
Fisher, Irving (1936), „100% Money and the Public Debt”, Economic Forum, Spring Number,
April-June 1936, 406-420.
Greenspan, Alen (2013), „The Map and the Teritory: Risk, Human Nature, and the Future of Forecasting”, Penguin Book, 2013.
Keynes, John M. (1936) [2008], „The General Theory of Employment, Interest, and Money”, published by Atlantic Publisher and Distributors (P) LTD.
Mises, Ludwig von (1957), „Theory and History: An Interpretation of Social and Economic Evolution”, Yale University Press.
Tversky, Amos; Daniel Kahneman (1981), „Framing of Decisions and the Psychology of Choice”, Science, New Series, Vol. 211, No. 4481. (Jan. 30, 1981), pp. 453-458.


* Lucian Croitoru este consilier de politica monetara al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezinta in mod necesar pozitia BNR sau a redactiei.













[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
7287 vizualizari
  • +8 (12 voturi)    
    Banii sunt simbolul valorii (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 16:49)

    mcris [utilizator]

    Daca o banca creaza bani "ex nihilo" - citat din articol, ea se va imbogati cu acei bani cand creditul va fi rambursat, dar per general valoarea banilor in circulatie a scazut, a fost creata inflatie. Deci 1. banca se imbogateste din nimic si 2. valoarea banilor detinuti de populatie sau persoane juridice scade. Cum se poate argumenta ca aceste lucruri sunt in vreun fel bune?
    • -6 (8 voturi)    
      nu e chiar asa (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 17:16)

      alex [anonim] i-a raspuns lui mcris

      Banii astia creati "ex nihilo" sunt distrusi atunci cand se ramburseaza creditul. Banca ramane cu dobanda.
      • +2 (6 voturi)    
        Ai dreptate! (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 18:08)

        Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui alex

        Dar pana una alta, 94% din banii circulanti sunt ex nihilo!!! Deci ei produc inflatie si cineva ii ia moca dupa ce-i creeaza! Sper ca o faci pe naivul! Pentru binele tau!
    • +7 (11 voturi)    
      Asa e. (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 17:46)

      Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui mcris

      Chiar daca odata rambursat creditul banii pleaca la deponent, nu la banca, cum 92-94% din banii din circulatie sunt electronici, nu emisi de catre stat, rezulta ca banca se imbogateste cu de 9 ori masa circulanta de bani dintr-o tara, facand inflatie celor care muncesc si depoziteaza munca.
      Mult mai intelept este ceea ce se propune acum in Elvetia! Automat banca s-ar gandi de tzespe ori inainte sa dea credit, automat banii circulanti ar fi mult mai putini, cei care ii depoziteaza (muncind) sunt favorizati.
      Dar sistemul actual financiar bancar este un sistem tzeparo-hotesc de tip schema Ponzi si nu poti sa dai usor dusi cainii de la macelarie, normal ca nu vor zice DA, si noi ne gandeam la asta, ca vrem sa-i fie bine omului care munceste!
    • 0 (6 voturi)    
      Gresesti (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 18:57)

      sile [anonim] i-a raspuns lui mcris

      Daca banca imi da 10.000 euro imprumut, creaza bani _azi_. Dar munca mea in urmatorii ani va genera exact acesti bani, altfel nu voi putea plati imprumutul.
      Deci, pe un orizont oarecare de timp, banca nu creaza bani, ci pariaza ca imprumutatul ii va crea (cu acoperire - in munca sau in orice altceva).
      • +3 (5 voturi)    
        Nu greseste. (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 20:53)

        Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui sile

        Intrucat datornici exista mereu si 92-94% din bani sunt cei creati de banci comerciale, nu cei de stat, bancile nu numai ca pariaza, bancile castiga 92-94% din banii circulanti. Ca vine unul si inchide creditul, nici o problema, vin alti doi si fac un credit si mai mare!
  • -3 (7 voturi)    
    interesant (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 17:35)

    ..13 [utilizator]

    O sa fie interesant de vazut ceea ce se va intampla in Elvetia. stiu instoria unui elevetian inlocuit intr-o multinationala si colaboratorii au apreciat munca inlocuitorului- parea ca un pic mai mult decat cea facuta de elvetian - si as spune ca imi este oarecum teama de ceea ce se va intampla acolo, dar poate am acum un acces de pesimism, dar il controlez.

    Euforia si panica sunt reactiile rapide, pe termen scurt, si pot sa apara cand ai senzatia ca exact acum, si numai acum, este momemtul cel mai propice sa actionezi/reactionezi si nu peste 5 min. in care poti analizezi. In euforie esti cam surd si orb - nu auzi/vezi nimic din ceea ce ar putea sa te opreasca din actiunile tale - in panica este mut si olog - te intepenesti intr-o directie si cam atat.

    Bune sunt echilibrele in viata de zi cu zi/business, dar poti sa fii echilibrat numai ca ai o droaie de reglementari? Nu cred! Reglementarea aduce cu sine frustari, bariere si in acelasi timp duce la cresterea incercarilor de a le evita - element specific gintei latine din care face parte si RO. deci nu merge.

    Cresterea educatiei si acumularea unor experiente, poate unele traumatizante, conduc la dezvoltarea unui comportament controlat in piata si nu reglementarea.

    Si daca nu te controlezi este o vorba romaneasca care spune ca daca te lovesti cu capul de pragul de sus si asa il vezi pe cel de jos - simplu si eficient. Evident ca o iei pe pielea ta. Se intampla ca pe rand oamenii sa vada pragul de jos - nu cu totii deodata, poate sa para haotic, si poate sa fie considerat un proces indelungat, dar este sustenabil.

    Socurile din piata trebuiesc intelese si tratate special fata de ceea ce inseamna experienta curenta, relativ normala pe piete.

    Criza este diferita de viata de zi de zi

    Intuitia este rapida, smart guess, si poate sa fie buna sau gresita. Rationamentele in economie uneori sunt complexe, dar persoane cu experienta si intuitie pot de cele mai multe ori sa ofere cele mai bune solutii in termen relativ scur
  • +3 (7 voturi)    
    panica printre bancari (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 18:36)

    Florin [anonim]

    Dl. Croitoru incearca sa ne abureasca.
    Da vina crizei financiare pe euforie, pe guverne pe oricine numai pe banci nu. Corb la corb nu-si scoate ochii. O initiativa elvetiana care pune pe jar pana si pe bancarii de la noi merita toata atentia noastra.

    Pretinde ca piata merge singura si nu are nevoie de reglementare: "măsuri neinteligente de reglementare, fie țintesc să reducă, fie chiar reduc libertatea piețelor"
    Este piata financiara functionala?
    1. Este ea atomica, adica actorii sunt relativi mici si multi? Nu, oamenii obisnuiti sunt milioane si se duc la cateva banci cu caciula in mana.
    2. Este intrarea pe piata libera? Nu prea, ca sa-ti faci o banca ai nevoie de un capital considerabil plus alte conditii de probitate si e bine ca e asa.
    3. Are toata lumea aces la informatie? Deloc. Asa s-a intamplat criza, prin supralicitarea unor produse financiare despre care foarte putini stiau ca sunt putrede. Agentiile de rating au fost complici ai bancilor.
    4. Sunt bunurile de pe piata omogene? Nu. Bancile au grija sa le faca extrem de diferite (marketing) si, de exemplu, in Ro a fost nevoie de o lege pentru a le obliga sa le aduca toate produsele de credit la acelasi numitor comun:dobanda anual efectiva DAE
    5. Au toti actorii de pe piata motivatia de a-si maximiza profitul? Nu. Oamenii obisnuiti sunt motivati mai degraba de nevoia de a-si proteja economiile iar unele companii folosesc bancile numai pentru ca le cere legea. Bancile speculative, pe de alta parte, urmaresc nu numai profitul, dar profitul maxim. Aceasta imensa diferenta a apetitului la risc face acest criteriu al pietei libere functionale sa nu fie intrunit.

    Concluzia: piata financiara nu functioneaza singura, trebuie reglementata.

    Poate reglementarea exagera? Desigur, e nevoie de un echilibru, nu de o extrema. Dar in niciun caz nu se poate accepta idea domnului Croitoru ca totul e roz si ca nimic nu trebuie schimbat, asta nu duce decat la repetarea trecutului.
    • 0 (0 voturi)    
      Vagoanele de metrou (Joi, 7 ianuarie 2016, 11:54)

      Omics [utilizator] i-a raspuns lui Florin

      Ori nu există monopolul creerii banilor. Și atunci orice băcan poate fi cămătar, creator de bani. Or e monopol de stat, și atunci băncile private nu au ce căuta acolo. Statul nu are voi să de monopoluri unor privați. Doar statul stabilește câte vagoane de metro circulă.
    • 0 (0 voturi)    
      Dl. Croitoru (Joi, 7 ianuarie 2016, 12:24)

      dan.d [utilizator] i-a raspuns lui Florin

      nu e decat, ma scuzati, o trompeta a bancilor.
      intr-adevar, statul roman nu a trebuit sa bage bani in banci in 2009-2010. corect. dar cate dintre bancile din Romania au capital romanesc? si cate dintre ele au luat bani de la guvernele tarilor de origine?
      dupa 2-3 ani incare a inceput sa le mearga putin mai bine, bancile au prins tupeu si incep sa comenteze impotriva statelor care, vezi -doamne, ar vrea sa le ingradeasca libertatea. aceleasi state care le-au scos din buda - buda in care au intrat tocmai din lipsa de reglementare din partea statelor si de responsabilitatedin partea bancilor.
      daca in continuare sunt lasate de capul lor si o dau in bara din nou, cine-i vinovat? si mai ales, cine plateste? Islanda a fost singura (din cate stiu eu) care a actionat alfel dacat majoritatea si- guess what? a fost nasol o vreme, da' au fost primii care si-au revenit.
  • 0 (6 voturi)    
    Opinie (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 19:31)

    Adrian Popescu [anonim]

    Pentru ceea ce ati scris aici domnule Croitoru trebuie sa spun ca imi este rusine de faptul ca sint contemporan cu dumneavoastra . Chiar si pentru faptul ca munca a existat inaintea banilor ar trebui sa va fie rusine de ideile care le emiteti . Sistemul bancar , asa cum este el acum in Romania , este o pelagra sociala , un parazit . Bancile comerciale traiesc extrem de bine din parazitarea muncii oamenilor . De acumularea muncii lor oamenii trebuie sa beneficieze si nu institutii ordinare . Va veni vremea cind toti cei care speculeaza vor plati .
  • -2 (8 voturi)    
    ... (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 20:33)

    bogdan [anonim]

    Se spune despre rezervele fractionare ca sunt echivalente cu crearea de bani din nimic de catre banci, dar unii au luat metafora asta cu “multiplicarea banilor” mult prea in serios – vedeti in comentarii, daca mai era nevoie. Cred ca trebuie explicat un lucru simplu – e adevarat ca daca incercam toti sa ne retragem banii in acelasi timp de la toate bancile sistemul bancar este in faliment, dar asta nu e un fenomen care se intampla numai in sistemul bancar. Cum bine explica un profesor intr-un editorial FT, o situatie asemenatoare este transportul in comun. Oricare din noi poate lua metroul oricand doreste, dar daca incercam toti sa luam metroul in acelasi timp, sistemul se blocheaza si marea majoritate o sa ramanem pe afara. Inlocuiti metroul cu capitalul lichid, fenomenul e acelasi. Faptul ca oricare din noi poate lua oricand metroul nu inseamna ca Metrorex a creat prin mijloace oculte milioane de trenuri fictive, decat cel mult metaforic vorbind. Metrorex mentine un numar optim de trenuri in functie de gradul normal de folosire, iar asta face costurile sa fie suportabile, cu riscul de a nu putea acoperi cererea in momente de criza.

    Inlocuirea rezervelor fractionare cu rezerve 100% echivaleaza cu constructia de strazi cu 50 de benzi pe sens, pentru a ne asigura ca, in orice situatie si orice urgenta, putem absolut toti sa ne luam masinile si sa plecam fara sa ne blocam in trafic. Chiar si presupunand ca acest lucru ar fi posibil, o astfel de constructie care are ca obiectiv siguranta absoluta este prin definitie mult sub-optima. Un capital de care multi nu avem nevoie imediat nu mai este dat mai departe de banci cu imprumut celor care l-ar putea folosi productiv, ramane nefolosit de dragul sigurantei absolute.

    Despre euforie si panica in pietele financiare cred ca subestimati rolul nociv al unor mecanisme perfect rationale specifice domeniului “complex finance”. Dar sa nu ne bagam in prea multe.
    • 0 (4 voturi)    
      Hmm (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 21:32)

      Prea_Tarziu [utilizator] i-a raspuns lui bogdan

      Dar trebuie sa recunoasteti ca munca depusa de om nu mai este furata in acelasi hal cand acesta se foloseste de bani ci nu de troc daca RMO sunt 100%! Si asta nu-i nici un "complex finance"!
    • +5 (7 voturi)    
      comparatia cred e gresita (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 21:49)

      eugen [anonim] i-a raspuns lui bogdan

      Ar fi corecta daca bancile ar putea da credit doar din banii depozitati de clienti sau din capitalul initial al bancii (nu creati din nimic) - cea ce se propune in Elvetia. In acest caz capitalul "de care multi nu avem nevoie imediat" ar fi folosit de banca pt creditare. Banca tot va da faliment daca toti deponentii ar cere banii odata (echivalent cu toti locuitorii ar vrea sa calatoreasca in acelasi timp cu metroul).

      In ultima instanta propunerea din Elvetia e ca crearea banilor sa nu mai fie la cheremul bancilor - interesate doar de profit - ci doar la cheremul bancii centrale - care este (in tari ca Elvetia) mult mai responsabila.
      • +2 (2 voturi)    
        raspuns (Joi, 7 ianuarie 2016, 9:20)

        bogdan [anonim] i-a raspuns lui eugen

        citii cu atentie si putina rabdare ce inseamna fractional reserve banking si cum functioneaza. sa vedeti surpriza, ca e tocmai ce spuneti dvs. ca vor elvetienii :) va agitati, ca multi altii, pornind de la o neintelegere banala. asta am vrut sa-i transmit si autorului. n-are sens sa vorbeasca de subtilitati cat timp multa lume n-a prins ideea de baza si se agita pentru diverse bazaconii. banca da credite din capitalul propriu plus depozite, din care pastreaza doar o fractie ca rezerve pentru a acoperi retragerile - de aici vine numele de fractional reserve. dar nu va cer sa ma credeti pe mine pe cuvant, cititi wikipedia sau luati orice manual de economie.

        https://en.wikipedia.org/wiki/Fractional-reserve_banking
      • -1 (1 vot)    
        este un eveniment rar (Joi, 7 ianuarie 2016, 10:48)

        ..13 [utilizator] i-a raspuns lui eugen

        atunci candf toti clientii isi cer banii

        si

        este specific unei situatii de panica/criza.

        Sa nu confundam criza cu situatia de zi de zi.
        Sunt costuri asociate unei decizii de a crea o infrastructura care sa ne suporte pe toti, de exemplu, sa plecam la exact aceeasi ora catre serviciu sau catre casa...

        Important este sa stii cum sa netezesti varfurile de sarcina pentru a asigura continuitate si stress redus.

        Articolul imi pare ca este o cerere de a lasa piata in continuare libera, sa poata sa inmulteasca banii.

        daca lne dam pe mana Bancile centrale sa ne hotareasca vietile atunci ne întoarcem la un sistem extrem de rigid si cred ca nici banca centrala din elvetia chiar nu isi doreste asta.
    • 0 (0 voturi)    
      o asemenea prudenta (Joi, 7 ianuarie 2016, 10:40)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui bogdan

      are consecinte pe piata.

      Practic s-a verificat ca numai in situatii de criza toti oamenii isi retrag deodata banii.

      Parerea mea este ca numai aIci ar trebui sa intervina reglementarea - si sunt solutii functionale in raport cu aceste situatii - una dintre ele este ca banca iti garanteaza returnarea sumei depozitate pana la o anumita valoare.

      Revin la ideea mea: reglementarea este utila in situatii de criza - este un management al unei situatii de urgenta si atat.

      In rest parerea mea este ca este bine sa lasam piata sa lucreze fara bariere. si din greseli oamenii invata.

      Ben Bernanke a invatat din criza din 1929 si cred ca a reusit sa limiteze dezastrul din anii nostri. O parere.
    • +1 (1 vot)    
      Când e la bănci private monopolul e bun (Joi, 7 ianuarie 2016, 11:00)

      Omics [utilizator] i-a raspuns lui bogdan

      Afirmații tendențioase! În realitate se acordă numai băncii centrale monopolul de stabili câte vagoane de metrou sunt în funcțiune. Dacă e monopol de stat să fie numai monopol de stat. Dacă nu se acceptă acest monopol, atunci cămătăria și rezerva fracționară trebuie să fie disponibilă oricui, inclusiv băcanului de la colțul străzii. De ce numai băncile să aibă un anumit monopol?
  • +4 (6 voturi)    
    Si totusi, pasarea canta fals (Miercuri, 6 ianuarie 2016, 22:44)

    athos64 [utilizator]

    Opozitia reala nu este una rezerva fractionara vs. emisiune guvernamentala. Ci una fiat money vs. bani-marfa.

    Incercand sa induceti ideea ca rezerva fractionara permite existenta unei anume libertati comerciale in creatia de bani, ignorati implicit realitatea monopolului emisiunii de moneda, care este orice altceva decat o expresie a libertatii comerciale.

    Desigur, ideea eliminarii rezervei fractionare in absenta banului marfa, adica a unei monede liber aleasa de piata, se poate dovedi distructiva si poate alimenta alte politici discretionare. Dumneavoastra ne propuneti sa alegem raul cel mai mic, dar de ce sa nu alegem binele? Este asa de greu de identificat? Nu cred.
  • +2 (2 voturi)    
    Alooo (Joi, 7 ianuarie 2016, 10:16)

    Ion_RoaitaDA [utilizator]

    Ginerica, tu esti in greseala din start!
    Pai tu centrezi, tu sutezi, tu dai cu capu`! Auzi la el, `Noi suntem de vina, nu bancile`...Care `Noi` ba? De ce vorbesti in numele meu?
    `S-a cam dus vopseaua de pe cioara`, cum zice cantecul, asta apropos de `pasare cantatoare`
    Deci zi-i dupa mine: `S-a cam dus vopseaua de pe cioara`, S-a cam dus vopseaua de pe cioara...
    • 0 (0 voturi)    
      Vopseaua de pe ciora (Joi, 7 ianuarie 2016, 12:46)

      dan.d [utilizator] i-a raspuns lui Ion_RoaitaDA

      s-a luat de prin 2008. intre timp, proprietarul ciorii a venit plangand ca-i moare animalu' de foame si sa-i imprumutam niste bani, sa iasa din nevoie (amenintand voalat ca daca moare o sa ne puta si noua). i s-au dat banii, cu o conditie - sa nu o vopseasca la loc si sa inceapa din nou cu prostiile. dupa ce a luat banii si s-a vazut cu sacii in caruta, respectivul incepe sa tipe ca de ce ii ingradim libertatile lui de proprietar de cioara ...
  • 0 (2 voturi)    
    Cum se creeaza banii pe scurt (Joi, 7 ianuarie 2016, 10:17)

    smeuletz [anonim]

    Exista un documentar foarte interesant care explica clar cum se creeaza banii din nimic si de ce e gresit ca acest drept sa il aiba bancile private (are 45 de minute)

    https://www.youtube.com/watch?v=jqvKjsIxT_8
  • +1 (1 vot)    
    Croitoru bate saua sa priceapa iapa !!! (Joi, 7 ianuarie 2016, 10:51)

    andreesanu [utilizator]

    Dle Croitoru chiar nu ne lipseai !!!, iar ai ceva de imbrobodit ???,ce vrei sa-ti justifici salariul ???,orcum cat este Dl Isarescu la BNR stim ca nu te bate vantul !!!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri