Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Criza saudito-iraniana aprinde fitilul Orientului Mijlociu. Ce ar insemna acum explozia regiunii pentru securitatea lumii?

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 5 ianuarie 2016, 12:16 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Puncte cheie:

  • Rivalitatea regională dintre Arabia Saudită şi Iran este istorică, cele două ţări care se privesc încruntat peste Golful Persic fiind principalele reprezentante ale celor două ramuri ale Islamului, respectiv ale sunniţilor şi şiiţilor, între care falia politică s-a adâncit grav în ultimii ani;
  • Eşecul unor state (artificiale?) din Orientul Mijlociu a dus la resuscitarea identităţilor religioase, etnice şi tribale transfrontaliere, iar prăbuşirea ordinii politice a Orientului Mijlociu, stabilită prin Acordul Sykes-Picot din 1916, după marile crize din Irak şi Siria (la care se adaugă, mai vechi sau mai noi, cele din Liban, Yemen, Libia, Mali, Afganistan, Bahrain etc.) ridică acut problema reaşezării plăcilor tectonice între sunniţi şi şiiţi, dar şi perspectiva unui stat al kurzilor;
  • Executarea de către autorităţile din Arabia Saudită, pe 2 ianuarie a.c., a unui lot de 47 de persoane „condamnate la moarte pentru terorism”, printre care clericul şiit Nimr al-Nimr, cunoscut critic şi opozant al regimului de la Riad, a stârnit, aşa cum era previzibil, mânia iranienilor şi a şiiţilor din întregul Orient Mijlociu;
  • Incendierea Ambasadei Arabiei Saudite la Teheran de către protestatari (poate cineva protesta în Iran fără acordul regimului?) a dus la întreruperea relaţiilor diplomatice bilaterale, în vâltoarea gesturilor de protest diplomatic împotriva Iranului aruncându-se până în prezent şi Emiratele Arabe Unite, Sudan şi Bahrain. Guvernul şiit al Irakului a criticat, în schimb, vehement Arabia Saudită şi a ameninţat cu perspectiva unor mari proteste în regiune;
  • De ce a autorizat totuşi Riadul execuţia, ştiind bine care va fi reacţia lumii şiite, şi chiar împotriva voinţei politice a Statelor Unite, marele aliat al monarhiei ultraconservatoare?;
  • Se teme Casa de Saud de creşterea influenţei Iranului în regiune, mai ales după încheierea Acordului Teheranului cu marile puteri în privinţa dosarului nuclear, sau, dimpotrivă, doreşte prin acest gest intransigent să-şi reconfirme supremaţia asupra întregii lumi sunnite, arătând că poate coagula susţinerea a numeroase state dependente de sprijinul său financiar?;
  • A fost execuţia doar un gest de consolidare politică internă a regimului, pe fondul discuţiilor privind viitorul monarhiei saudite?;
  • A vrut să transmită Riadul semnalul că este hotărât să treacă peste orice, chiar şi peste sfaturile Washingtonului, pentru a combate întărirea şiiţilor în Orientul Mijlociu, începând chiar cu înăbuşirea opoziţiei minorităţii şiite din provincia estică a regatului saudit?;
  • Care ar fi consecinţele unei explozii a regiunii şi ce pot face marile puteri (în special Statele Unite) pentru a calma cât mai repede tensiunile?

*

Într-un mod sau altul, era de aşteptat ca o criză saudito-iraniană să izbucnească. Nu se ştia când şi cum se va întâmpla, dar cei care urmăreau îndeaproape evoluţiile din regiune apucaseră să dea semnalul de alarmă în media internaţionale, încă de anul trecut.

Nemulţumirea în creştere a Riadului faţă de reapariţia Teheranului pe scena politico-diplomatică, faţă de aşezarea marelui său rival la aceeaşi masă a tratativelor cu puterile nucleare, faţă de succesul negocierilor şi de posibilitatea ca Iranul să reintre în câteva luni pe piaţa petrolului, faţă de susţinerea tot mai mare acordată comunităţilor şiite din regiune, inclusiv regimului allawit al lui Bashar al-Assad în Siria, a făcut regimul Casei de Saud să intre în panică. Şi, ca orice regim intrat în panică, saudiţii au început să facă greşeli.

Executarea cunoscutului cleric opozant şiit Nimr al-Nimr, chiar cu încercarea de o împacheta între alte 46 de execuţii ale unor radicali sunniţi acuzaţi de legături cu Statul Islamic, este în opinia mea o eroare politică şi tactică majoră a regimului saudit. În primul rând, fiindcă va arăta întregului Orient Mijlociu, deopotrivă sunnit şi şiit, că Arabia Saudită nu se mai bucură de aceeaşi simpatie şi suport necondiţionat la Washington şi în lumea occidentală, iar în lumea islamică impresia de putere nepusă la îndoială şi imaginea autorităţii absolute contează uneori mai mult decât influenţa reală şi exercitarea puterii în sine. Odată ce apar primele umbre ale constestării puterii, teama dispare iar reacţiile se amplifică şi devin din ce în ce mai puternice şi mai violente. Riadul şi Orientul Mijlociu nu aveau nevoie acum de această criză. Fără îndoială că tot o mare greşeală a făcut şi regimul de la Teheran permiţând atacul asupra reprezentanţei diplomatice saudite, împotriva prevederilor Convenţiei de la Viena care solicită statelor să protejeze misiunile diplomatice acreditate pe teritoriile lor, gest criticat imediat de Consiliul de Securitate al ONU. Nici Iranul nu avea nevoie acum, după Acordul de la Geneva din toamna trecută, de o nouă deteriorare a imaginii sale şi de noi tensiuni menite indirect să-i facă pe occidentali să aleagă între două rele.

După eliminarea de la putere a lui Sadddam Hussein (minoritar sunnit) în 2003 şi redarea guvernării majorităţii şiite din Irak, ceea ce a apropiat mult relaţiile dintre Iran şi Irak (cândva mari rivale, în cruntul război din anii ‘80), la care s-au adăugat conflictele cronice din Liban şi Siria, ţări cu amestec sunnit-şiit, unde se pare că a acţionat şi organizaţia şiită Hezbollah sponsorizată de Iran, şi, în fine, după expansiunea Statului Islamic care a pretins reînfiinţarea Califatului sunnit în Irak şi Siria, a devenit tot mai evidentă intenţia strategică a Statelor Unite de a echilibra relaţiile dintre sunniţi şi şiiţi în Orientul Mijlociu, ceea ce a început să pară, la Riad, o ameninţare la adresa supremaţiei saudiţilor în regiune.

„Primăvara Arabă” nu a atins substanţial Arabia Saudită, dar, în urma protestelor relativ izolate care au apărut la vremea respectivă mai ales în provincia estică a regatului, unde trăieşte minoritatea şiită, clericul al-Nimr a fost arestat în iulie 2012. Mai târziu, în octombrie 2014, acesta a fost condamnat la moarte alături de „lotul Statul Islamic”, deşi în mod evident nu avea nicio legătură cu organizaţia teroristă menţionată. Se pare, aprobarea finală a execuţiei, după mai multe luni de aşteptare, a fost dată chiar de Regele Salman.

Executarea sentinţei de condamnare la moarte, pe 2 ianuarie a.c., chiar împachetată cu alte 46 de execuţii ale unor sunniţi acuzaţi de terorism, nu avea cum să nu producă explozia de mânie a lumii şiite (în principal a Iranului şi Irakului), convinse că este vorba de o condamnare pe criterii politice a unui critic al regimului, deci de o crimă de stat. Aflate în siajul Riadului, Emiratele Arabe Unite, Sudanul şi Bahrain au sărit imediat în vâltoarea gesturilor de condamnare şi de suspendare a relaţiilor diplomatice cu Iranul, pentru a consolida ideea (tot mai şubredă, dealtfel) că Iranul este izolat în lumea islamică.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
2339 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi