Criza politică generată de demisia cabinetului Victor Ponta a luat sfârșit. Guvernul de tehnocrați s-a instalat la Palatul Victoria, iar partidele politice au intrat în carantină pentru un lung proces de reformare.
Președintele Iohannis are guvern, dar nu are partid. PNL este formațiunea politică care a suferit cele mai mari pierderi de imagine în urma acestei crize, iar presiunea pentru realizarea reformei interne poate genera chiar implozia partidului.
Tăcerea și absența din prim-planul vieții publice a președintelui Iohannis a mutat reflectoarele de pe Palatul Cotroceni pe ceilalți actori de pe scena politică. Atenția electoratului s-a centrat pe partidele politice și liderii acestor partide, care au devenit astfel actori principali, iar așteptările și presiunile pentru o reformă reală a clasei politice au crescut.
Timp de un an de zile, agenda mass-media nu a mai fost setată de liderul de la Cotroceni, așa cum s-a întâmplat în mandatul președintelui Băsescu, ci de liderii partidelor politice. Efectul acestei strategii s-a dovedit a fi unul devastator. Manifestările de la începutul lunii noiembrie au fost îndreptate cu precădere împotriva partidelor politice, strada cerând chiar desființarea acestora.
Reforma PSD, aflată la început de drum, nu se anunță a fi foarte ușor de realizat. Proaspăt intrați în opoziție, cu un Liviu Dragnea aflat cu sabia justiției deasupra capului și cu un Victor Ponta, probabil, dornic de revanșă, social-democrații își păstrează însă câteva atuuri pe care pot miza pentru alegerile de anul viitor.
Bilanțul guvernării Ponta, care se bucură de o percepție pozitivă în rândul electoratului, pomenile care au fost aruncate până la momentul pierderii puterii, baza electorală stabilă formată în acești ani, menținerea la butoanele puterii a membrilor de partid aflați în eșaloanele secundare ale guvernului, și prezența lui Vasile Dâncu la butoanele de la dezvoltare și administrație, vor putea asigura social-democraților un scor electoral suficient de bun în alegerile parlamentare de anul viitor, diminuând presiunea reformei interne.
Beneficiind de aceste atuuri, social-democrații își pot permite chiar luxul unei reforme mai relaxate pentru etapa care vizează alegerile parlamentare din 2016, urmând ca pedala reformei să fie accelerată în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2019.
PNL, în schimb, nu mai poate masca eșecul reformei interne. Intrați în opoziție după victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale, beneficiind de un avantaj de un an de zile pentru a se construi drept principala alternativă pe scena politică, liberalii au eșuat lamentabil.
Ratarea formării guvernului în această etapă proiectează imaginea unui partid indezirabil proiectelor de reformă gândite de Klaus Iohannis și incompatibil cu electoratul președintelui.
Transferul de încredere dinspre Iohannis spre partid a început să se diminueze în sondajele de opinie, iar liderii Blaga, Gorghiu și Predoiu nu reușesc să sară de pragul de 16% în încredere.
Fără o bază comună solidă, cu electorate aflate încă pe poziții divergente după experiența proiectului USL, cu moștenirea guvernării PDL în portofoliu, măcinați de luptele interne pentru acapararea puterii în partid, decuplați de la resursele guvernării și de la imaginea președintelui Iohannis, liberalii riscă să rateze și posibila accedere la guvernare în 2016.
Mizele anului electoral 2019
Intrarea în scenă a unui premier tehnocrat ales și instalat la Palatul Victoria chiar de Klaus Iohannis complică și mai mult calculele politice pentru liberali.
Tandemul Iohannis – Cioloș se anunță a fi unul de forță și cu obiective care ar putea să depășească anul 2016.
Menționarea revizuirii Constituției în programul de guvernare al premierului poate fi interpretată ca o simplă eroare sau ca un semnal dat partidelor politice că mandatul guvernului Cioloș nu se va limita doar la un an de zile.
Dacă anul electoral 2016 este unul în care principala miză ar putea fi reînnoirea mandatului de premier pentru Dacian Cioloș, anul electoral 2019 este unul important și complex, cu mize interne și la nivel european.
Astfel:
- Alegeri prezidențiale și reînnoirea mandatului de președinte pentru Klaus Iohannis
- Alegeri europarlamentare și formarea unui nou Parlament European și a unei noi Comisii Europene
- România va deține Președinția Consiliului Uniuni Europene (perioada iulie – decembrie 2019)
- România va deține o președinție în trio, cu Austria și Finlanda (perioada 1 ianuarie 2019 – 30 iunie 2020). Trioul stabilește obiective pe termen lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi abordate de Consiliu pentru o perioadă de 18 luni.
Toate aceste obiective nu pot fi însă atinse fără susținerea și suportul unui partid puternic.
Din perspectiva mizelor interne, Iohannis nu se poate prezenta în alegerile prezidențiale din 2019 în postura de candidat al unui partid nereformat și fără să pună câteva proiecte concrete pe masa alegătorilor.
Din perspectiva mizelor europene, este exclus ca România să întâmpine anul 2019 cu instituții nereformate, cu o administrație învechită și îmbâcsită sau cu partide nereformate, conduse de lideri corupți. Coerența și predictibilitate sunt cuvintele cheie care ar trebui să definească țara noastră în perspectiva responsabilităților europene pe care urmează să și le asume.
În acest context, mandatul lui Dacian Cioloș, fost membru al Comisiei Europene, poate fi definit de nevoia realizării unei strategii de țară și pregătirea României pentru preluarea președinției Uniunii Europene.
Nu este exclus ca, reușind să pregătească o Românie europeană, Dacian Cioloș să țintească pentru anul 2019 obținerea unei funcții importante la nivel european, după modelul fostului premier polonez, Donald Tusk.
Posibile scenarii pentru formarea unui nou partid:
Scenariul 1: Partid nou, creat de la zero
Un partid nou, creat de la zero ar putea fi o soluție pe placul celor care au manifestat în stradă.
De altfel, în cadrul consultărilor pe care le-a avut la Cotroceni cu reprezentanți ai societății civile, Klaus Iohannis a dat un prim semnal în acest sens, sugerându-le acestora să se implice, în orice formă, fie activând în cadrul unor partide deja create sau formând altele noi, dacă doresc o nouă clasă politică.
Experiența Partidului Mișcarea Populară, un alt partid prezidențial, născut la Cotroceni, după intrarea în conflict a șefului statului cu partidul care l-a susținut în alegerile prezidențiale, dovedește însă cât de greu este să formezi un partid pornind de la zero, cu presiunea alegerilor în spate.
Traian Băsescu avea însă încrederea erodată după cei nouă ani de mandat, iar figura controversată a Elenei Udrea a parazitat întregul proiect politic.
Pentru construirea unui partid nou este nevoie de resurse umane, materiale și de timp. Popularitatea premierului Cioloș și a președintelui Iohannis sunt însă un mare avantaj și pot compensa o mare parte din dificultățile pe care le poate întâmpina un partid nou creat.
Scenariul 2: Cioloș preia conducerea PNL
Pentru Cioloș, reformarea PNL s-ar putea dovedi un obiectiv mult mai greu de realizat decât cel legat de guvernarea propriu-zisă.
Lipsa experienței politice, necunoașterea mecanismelor de funcționare a unui partid, dificultățile și disensiunile care rezultă din procesul de fuziune, ostilitatea membrilor față de un premier care le-a suflat guvernarea, dar și posibila coalizare a taberelor greilor partidului în frunte cu Atanasiu, Petrache și Blaga pentru conservarea puterii pe care o dețin în partid, sunt numai câteva din dificultățile pe care le-ar putea întâmpina Cioloș în preluarea conducerii liberalilor.
Teama de a nu pierde avantajele de care dispun în acest moment îi vor determina pe liderii partidului să simuleze o încercare de reformă, cum este cazul auditului intern, fără a renunța însă la figurile nedigerabile electoratului pe care se presupune că îl vizează acest partid.
Impunerea lui Cioloș în fruntea PNL cu ajutorul DNA ar putea genera ostilitate la adresa acestuia în rândul celorlalte eșaloane din partid.
