Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Globalizarea, etapa dinspre Orient spre Occident. Atacarea sistemului de libertăţi şi perspectiva degradării politice a Europei

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Miercuri, 18 noiembrie 2015, 9:31 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala
Idei şi puncte cheie:
  • Globalizarea a fost, în esenţă, un produs conceptual şi civilizaţional extrem de eficient al lumii capitaliste de limbă engleză, lansat cu mai bine de trei decenii în urmă şi în care Internetul avea ulterior să devină un vector major, prin care Occidentul şi-a exportat valorile dar mai ales mărfurile pe pieţele „lumii a doua” şi a „treia” (în curs de dezvoltare, să zicem), uniformizând practici, mecanisme, proceduri, reglementări, şi, mai presus de orice, pieţe. Ceea ce a fost foarte bine, pentru toată lumea. Procesul globalizării a însemnat în esenţă un transfer de „forme” dinspre Vest spre alte lumi şi continente, deci o „occidentalizare”, fie ea şi superficială. Asistăm însă, în prezent, la o periculoasă „inversare a sensului globalizării”, la un proces prin care Orientul tânăr, dotat deja cu tehnologiile comunicaţionale, deschiderea societală şi armamentul venit din Vest, cu o amalgamare a populaţiilor şi religiilor dorită iniţial de naţiunile vestice dar cu rate de creştere demografică extrem de diferite, începe să-şi exporte spre Occidentul îmbătrânit tensiunile, convulsiile, crizele, chiar războaiele profunde care îl decimează, unele dintre ele istorice. Globalizarea a reuşit aşadar politic, economic, tehnologic şi comunicaţional, a adus profituri imense, dar a fost superficială, eşuând cultural şi educaţional. Vestul este cel care plăteşte acum preţul acestui eşec major iar terorismul din spaţiul euro-atlantic nu este altceva decât răspunsul delirant al Islamului politic, dotat cu instrumentele tehnologice, comunicaţionale şi de propagandă aduse până mai ieri de globalizarea de tip occidental;
  • Atacarea sistemului occidental de libertăţi individuale şi instaurarea reactivă a unui regim bazat pe teamă, suspiciune şi control sporit afectează însăşi fibra vieţii noastre de zi cu zi, inspirată de valorile apusene tradiţionale, echivalând în esenţă cu victoria de etapă a teroriştilor islamişti asupra democraţiilor liberale;
  • Degradarea climatului politic în Europa, practic o continuare aproape inevitabilă a frustrărilor acumulate în diferite societăţi, reflectată în posibila ascensiune a platformelor naţionalist-eurofobe, radicale şi revanşarde, ar constitui „al doilea triumf” al celor care urăsc libertăţile individuale şi civilizaţia occidentală, la care europenii vor fi stimulaţi să lucreze singuri, din interior, pe baza dreptului lor la vot. De aici şi până la ruinarea construcţiei europene, începută după Al Doilea Război Mondial, mai este doar un pas;
  • Cea mai ameninţată şi prima pe lista celor care ar putea fi sacrificate în acest asalt al terorii este libertatea de mişcare în Uniunea Europeană, Acordul Schengen atârnând în momentul de faţă de un „fir de aţă”, a cărui suspendare ar putea fi „decontată” de liderii politici aflaţi sub presiunea votanţilor ca pe o măsură de întărire a securităţii naţionale;
  • Deşi lucrurile nu sunt direct legate (terorismul islamic de primirea refugiaţilor din zonele de război ale Orientului Mijlociu şi Nordului Africii), primul lider politic important care ar putea să-şi piardă poziţia, pe fondul insecurităţii şi tensiunii în creştere din Uniunea Europeană, este chiar cancelarul Angela Merkel, tot mai contestată în societatea germană şi în propriul partid[1], în pofida succeselor economice importante din mandatele sale. În eventualitatea nefericită a unui atac terorist major în Germania, cetăţenilor va trebui să li se dea urgent „capul” unui mare vinovat, fie şi imaginar;
  • Reacţia emoţională regretabil de slabă şi interesul media relativ scăzut, în Vest, faţă de tragedia doborârii avionului de pasageri rusesc în Egipt, de către Statul Islamic (Daesh), cu 224 de victime, cu doar câteva săptămâni înaintea atacurilor de la Paris, arată că opinia publică occidentală şi presa ar trebui să fie mai atente şi mai empatice cu suferinţa şi cu ororile care se petrec în afara Uniunii Europene, inclusiv cu pierderile de vieţi omeneşti pe care le înregistrează „rivala” Rusia în confruntarea cu teroriştii ISIS;
  • Acceptarea Rusiei şi (posibil) chiar a Iranului în coaliţia anti-ISIS, respectiv în formularea şi implementarea soluţiei internaţionale cu privire la conflictul sirian, împreună cu o negociere mai responsabilă din partea marilor puteri a angajării Turciei în stabilizarea regiunii, au devenit astăzi, în opinia mea, inevitabile. Poate că o intervenţie exclusiv occidentală, energică şi decisivă, derulată acum doi, trei sau patru ani, ar fi putut stopa dezastrul din Siria şi consecinţele nefaste ale acestuia asupra Uniunii Europene, dar în contextul actual coaliţia trebuie lărgită cu parteneri non-occidentali iar luarea în considerare a noilor realităţi de pe teren necesită cel puţin o înţelegere politică cu Rusia, poate chiar şi cooptarea marilor rivali din regiune, Arabia Saudită şi Iranul (conform semnalelor promiţătoare ale recentelor negocieri de la Viena[2]);
  • Strategia de acţiune politică, militară şi economică a Occidentului faţă de Siria în particular şi faţă de Orientul Mijlociu în general trebuie urgent revizitată şi îmbunătăţită, chiar dacă asta va însemna ca preşedintele Obama să recunoască la un moment dat ineficienţa/eşecul strategiei actuale a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, în ultimii cinci ani, după debutul aşa-zisei „Primăveri Arabe” în decembrie 2010.

Valentin Naumescu - Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

*

De la Preşedintele Hollande la Papa Francisc, de la jurnaliştii influenţi la analiştii de specialitate, şi de la politicienii momentului la oamenii de rând, toată lumea vorbeşte zilele acestea, într-un fel sau altul, despre război. Cu gravitate, cu înfrigurare, cu furie militantă, cu tristeţe, cu derută, cu resemnare, cu dorinţa răzbunării, cu solemnitate militară, cu vocabular ştiinţific, cu snobism, cu patos liric sau pur şi simplu cu ură.

Instaurarea terorii şi a fricii permanente, surde, indefinite, generalizarea sentimentului de pericol continuu, ascuns undeva în umbra locurilor pe care obişnuiam să le frecventăm cu plăcere şi relaxare (săli de spectacole, muzee, pieţe aglomerate, cafenele, restaurante, stadioane, staţiuni însorite pe malul mării etc.) precum şi explozia atitudinii belicoase pe buzele şi mai ales în sufletul oamenilor de rând ar putea fi (sau sunt deja) semnele primei mari victorii a teroriştilor în lumea occidentală.

„Al treilea război mondial”, formula aproape apocaliptică utlizată de suveranul pontif[3] după atentatele de la Paris, aduce însă, ca un corolar, apăsarea grea a verdictului sumbru din discursul liderului Bisericii universale asupra tuturor temerilor şi îngrijorărilor noastre. Nu sunt deloc un simpatizant al politicii asertive a Moscovei, în special în Estul Europei, dar nu pot să nu remarc discrepanţa uriaşă între reacţia emoţională atât de puternică şi de firească, la urma urmei, a presei şi a opiniei publice în cazul atentatelor de la Paris, în comparaţie cu slaba mediatizare a atentatului cu 224 de victime asupra avionului rusesc în Egipt, ambele comise de teroriştii Daesh împotriva unor civili, fie ei francezi sau ruşi, care se bucurau de plăcerile vieţii moderne.

Multă lume întreabă care ar fi acum soluţiile. Depinde la ce ne referim. Sunt două probleme diferite în discuţie, numai aparent legate între ele. Războiul civil din Siria ar putea avea soluţii politice şi militare (iar eu mă număr printre optimiştii care chiar cred că războiul va înceta, până la sfârşitul anului viitor sau chiar mai repede) dar ameninţarea teroristă asupra lumii occidentale nu va dispărea curând. Va mai dura cel puţin o generaţie şi se va consuma, probabil, de la sine, odată cu descoperirea unui alt mijloc de exprimare a identităţii diferite a musulmanilor radicali în interiorul societăţilor din spaţiul euro-atlantic, a unui alt „model cultural” de presiune politică sau de manifestare a furiei faţă de sistemul occidental, a unui alt tip de lideri religioşi, a unui alt tip de comunitate şi de integrare a tinerilor în grupuri care să le ofere „legitimarea” şi sensul vieţii, a unui alt sistem educaţional în şcolile publice din cartierele marilor oraşe. Dar pentru aşa ceva nu pot exista soluţii politice sau administrative imediate.

Cu privire la climatul de securitate din Europa nu pot fi aşadar optimist, practic toate indiciile pe care le avem vorbind în prezent de multiplicarea şi diversificarea ameninţărilor de securitate şi a riscurilor teroriste. Aceste grupuri şi organizaţii vor găsi tot timpul noi pretexte să atace sistemul occidental de libertăţi, indiferent de soarta conflictului din Siria. Dacă acolo va fi pace, vor găsi alt motiv de contestare şi război. La fel s-a întâmplat, în trecut, cu conflictul israeliano-palestinian, cu Algeria, cu Libanul, cu Afganistanul, cu Irakul, cu Libia. Adepţii terorii nu vor ieşi curând din scenă şi nu se vor apuca de grădinărit. Este „raţiunea” lor de a fi, de a se organiza în clandestinitate, de a acumula resurse netransparente şi neimpozitate, de „a lupta” împotriva supremaţiei evidente a civilizaţiei occidentale (care le produce frustrări instinctive), de a menţine ierarhii interne, influenţă şi putere asupra membrilor lor. Paradoxal, chiar „succesul de presă” fabulos pe care îl are terorismul în societăţile apusene speriate, întreţine această tentaţie şi atrage noi adepţi. Mirajul publicităţii facile, obţinute instantaneu, fascinează continuu grupări şi minţi bolnave. E vorba de indivizi care se simt eşuaţi în raport cu cei din mainstream şi care corup ulterior tineri şi chiar adolescenţi sau copii absolut ignoranţi. Sunt oameni dispuşi să se sacrifice pentru o ideologie scelerată, cu sentimentul că săvârşesc cel mai important lucru din viaţa lor, pentru care vor fi desigur răsplătiţi de divinitate cu vieţi ulterioare mai bune decât cea actuală, una pe care oricum nu pun niciun preţ.

Spuneam, în ianuarie, după atentatul asupra Charlie Hebdo, că se duce şi un război intern adânc, Franţa contra Franţa, Occident contra Occident[4], atâta timp cât majoritatea teroriştilor implicaţi în toate aceste atacuri sinistre au de fapt cetăţenii europene. Există deci şi o contra-cultură, care tot „occidentală” este, fiind produsul unor cetăţeni francezi, belgieni etc., de regulă din generaţia a doua de imigranţi. Unitatea naţională pe care o clamează preşedintele Hollande nu are cum să fie prea credibilă, căci, naţiunea franceză fiind definită civic, îi cuprinde deopotrivă şi pe cei care, dintr-un motiv sau altul, o urăsc. Chiar dacă Hollande ar vrea acum, înţelegând vulnerabilitatea propriilor sale lozinci, să le retragă cetăţenia, inclusiv celor născuţi la Paris.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
2014 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri