Decembrie 1989, Ceaușescu revenea de la Teheran. Noiembrie 2015, Ponta revine din Mexic. Niciunul, nici altul, n-a priceput nimic. Unul a plătit cu viata, altul, iata, plăteste măcar prin demisie si prin de-doctorizare. Pentru că, nu mă indoiesc, va urma o reluare a subiectului înmormântat pe căi scandaloase de către oamenii plagiatorului. Acum cateva zile am scris pe pagina mea FB despre revolutia anti-pontocratică. Carnagiul de la clubul Colectiv a fost catalizatorul, detonatorul, scanteia care a declansat o miscare de masă impotriva unui regim clientelar, cinic si corupt.

Vladimir TismaneanuFoto: Arhiva personala

Cel pe care l-am numit mitomanul galactic va ramane in istoria politică a României ca simbol al lipsei de rusine ajunsă la paroxism. S-a opus cu obstinatie statului de drept. A distrus ICR, IICCMER, a lovit in tot ce inseamnă valoare in această tară. Acel puci avortat a dăunat enorm imaginii României. Dar el a dovedit nu doar vulnerabilitatile, ci si sansele unei constructii democratice robuste in această tară. Demisia lui Victor Ponta trebuie prin urmare privită ca parte a unei dinamici revolutionare.

Reiau aici articolul pe care l-am scris pe 4 iulie 2012, in plină lovitură de stat organizată de mega-plagiator si de aventurierul politic Crin Antonescu, sustinuti, chiar manevrati, de către Dan Voiculescu si Ion Iliescu. Unul a părăsit arena politica, altul este, in fine, acuzat de crime impotriva umanitătii, iar Felix isi roade unghiile in inchisoare.

„Minciuna este sufletul nemuritor al comunismului, scria marele filosof polonez Leszek Kolakowski. Minciuna este antipodul democratiei, tot asa cum noaptea este antipodul zilei si bezna acela al luminii. O societate democratică se intemeiază pe adevăr si transparentă, nu pe legende si falsuri. Mistificarea propriei biografii face parte din esenta dedublării specifice totalitarismului. Victor Ponta era inca un adolescent cand s-a prăbusit oficial comunismul, dar se pare că a ramas marcat pe viata de metehnele acestui sistem.

Premierul Ponta s-a făcut vinovat de ceea ce orice om cu scaun la cap, alfabetizat, cunoscător al limbii române si cu un dram de moralitate recunoaste instantaneu drept plagiat. Acelasi Victor Ponta a pretins că detine um masterat de la Universitatea din Catania. Iarăsi o poveste de adormit copiii, un basm, o fabricatie, o născocire. Incoltit de aceste revelatii devastatoare, dl Ponta a decis că cea mai bună apărare este atacul, a declansat razboiul total impotriva statului de drept, pentru anihilarea justitiei independente, pentru suspendarea lui Traian Basescu si emascularea unor institutii precum Curtea Constitutională si DNA. Decomunizarea tării a fost clar ingropată ca proiect politic. Cand Lucia Hossu-Longin, figura marcantă a PNL, indrăzneste să compare procesul lui Adrian Nastase cu acela al lui Iuliu Maniu intrăm pe teritoriul obscenitătii. Nu sunt singurul care astept o reactie a IICCMER la această scandaloasă, revoltătoare comparatie. Va veni oare? Va tolera echipa Grivco, aflata la putere, o asemenea sfidare?

Este reluarea scenariului din 1945, cu Crin Antonescu pe post de Gutză Tatarascu. Dar Tatarascu avea un oarecare alibi in prezenta Armatei Rosii in România. Uslasiii distrug democratia româneasca din ratiuni personale, legate strict de temerile si interesele lor mafiotice, nu la comanda unui despot scelerat precum Stalin. Uslasii practică minciuna sistematică si violenta simbolică pe cont propriu.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro