Îmi dă un amic share la știrea”Facebook a plătit impozit pe profit de 4.327 de lire, deși bonusurile angajaților au fost de 35 de milioane de lire”. Știre de pe Guardian, de duminică, 11 octombrie. Și-mi scrie amicul meu – ”e drept că știrea a avut 13.000 de share-uri dar, fii atent aici: în octombrie anul trecut, erau 14.500 de share-uri, dar și 500 de comentarii, tot pe Guardian (care mai e și de stânga), practic la aceeași știre (acum un an era vorba că Facebook n-a plătit niciun impozit timp de doi ani). Deci, uite că, încet-încet, dispar comentariile, subiectul o să dispară de pe agenda publică și, la anul, practic la o știre asemănătoare, s-ar putea să nu mai fie nici share-uri”…
Amicul meu este un tip bine intenționat, așa că mă grăbesc să-i răspund. ”Iubite amice, nu vreau să intru în discuții de tipul ‹ce afectează mai mult o companie – un share la o știre negativă sau un comentariu negativ?›. Aici nu e vorba de statistici, nu e vorba de stânga sau dreapta. Tot duminică, pe Daily Mail, care e un ziar popular, tabloid declarat de dreapta, știrea ‹Furie după ce s-a descoperit că Facebook a plătit anul trecut impozit pe profit de doar 4.327 lire, mai puțin impozit decât plătește un angajat britanic pe un salariu mediu anual de 26.500 de lire› are doar 2.700 de share-uri, dar … peste 1.100 de comentarii. Aici e vorba că s-a schimbat lumea și o companie nu mai poate rămâne nepăsătoare la astfel de știri. Te invit să faci un mic studiu de comparabilitate și să vezi cum e scrisă știrea de pe Guardian anul acesta, comparativ cu anul trecut. Diferența e în detalii – acum se vorbește de taxa Google, iar ministrul britanic de finanțe spune ‹mă bucur să văd că a fost agreat BEPS. UK va fi primul stat care va da un exemplu și o să-l implementeze devreme›. Crede-mă, cred că au făcut share la declarația asta toți specialiștii în taxe din grupurile de companii!”
Cei care sharuiesc aceleași păreri precum interlocutorul meu pomenit mai sus au dreptate până la un punct: da, o știrea precum e cea despre Facebook a ajuns astăzi ceva banal. Se amăgesc însă să creadă că astfel de știri vor sfârși prin a fi uitate și …evitate. Dacă te-ai obișnuit cu praful și cu poluarea din jurul tău, nu-nseamnă că nu-ți mai pasă de mediu, ci că treci deja de la faza de comentarii la cea de acțiune împotriva fenomenului.
Or știrea de care vorbeam face parte dintr-un tăvălug care a ridicat un nor de praf atât de grozav încât lasă urmări asupra tuturor celor care îl respiră – public, presă, politicieni, funcționari publici, dar și manageri, acționari, investitori. Într-un cuvânt, stakeholderi, cum s-ar zice astăzi. Laitmotivul e cunoscut – „grupuri de companii, mari și mici, cu afaceri de zeci de miliarde oride doar zeci de milioane, folosesc diverse scheme de optimizare fiscală, în general legale, în tranzacțiile intra-grup, cu scopul de a eroda baza de impozitare și de a muta profiturile în jurisdicții cu fiscalitate redusă (în engleză – Base Erosion and Profit Shifting, BEPS). Așa ajung să nu plătească, în statele unde s-a generat profitul respectiv, ”taxe câr ar trebui”, de fapt”cât se așteaptă””.
Zilele trecute, știrea a fost despre Facebook. Acum o săptămână știrea era că gigantul farmaceutic AstraZeneca a avut un profit global de 3 miliarde de lire, dar în Marea Britanie nu mai a lăsat nicio taxă pe profit de doi ani, ”folosind o schemă legală pentru evitarea plății taxelor”. Mai înainte, știrea era că Google evită taxe (a fost și un raport parlamentar pe această temă), ori că Starbucks evită (a fost și un boicot al consumatorilor pe acestă temă) …
Nota bene – în toate aceste acuzații de BEPS problema se complică pentru că în joc sunt tranzacții legale, care folosesc portițe legale; de aceea s-a și inventat un termen diferit de ”tax evasion” (evaziunea fiscală), care e, din start ilegală: se vorbește acum de ”tax avoidance” (unfel de evitarea plății taxelor) care e, din start, … greu de definit.
Deci, ce (…) e cu BEPS-ul ăsta?
Să vorbim deschis, așa cum o face chiar Organizație pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), într-un material care se intitulează chiar așa ”What the BEPS are we talking about?”. Chestia asta cu „What the..”. e, până la urmă, destul de simplă, cum am încercat să arăt anul trecut într-un scurt film explicativ. Și porneam de la o declarație foarte umană a șefului OCDE, un mexican cu simțul oratoriei, care zicea așa ”domnilor, cu toții avem nevoie de bani!”.
Adică statele – cele mari, în primul rând – au văzut că nu mai au bani să acopere deficite cronice după criză și au arătat cu degetul spre corporații: ”scot banii din țară fără să plătească taxe” (vedeți în film și cine a spus asta – nu vă spun decât că e vorba de cineva de sus, sus de tot… cam pe-acolo). Bun, cei mari se vorbiră, se sfătuiră… G8 a vorbit cu restul din G20, care a vorbit cu restul țărilor din OCDE să se facă ceva, să nu mai fie BEPS. Ca să fie ușor de reținut, i-au zis chiar BEPS pachetului de 15 măsuri care, de săptămâna trecută, de pe 5/10/15, e gata. Gata să fie preluat la scară globală, gata să schimbe tot ce poate schimba în privința tranzacțiilor internaționale, ba mai mult, să schimbe tot ce credeam că nu se poate schimba, de ne era și frică să ne gândim la chestia asta. Adică, What The… te-ai fi așteptat să nu mai poți să iei o decizie de business fără să o știe tot satul planetar? Da, chiar așa e. Este măsura din BEPS numită ”country-by-country reporting” și va fi cheia de boltă a noului cadru fiscal internațional – ești un grup mutinațional? atunci raportezi Fiscului din fiecare țară unde ești prezent cum împarți pe fiecare jurisdicție profiturile, vânzările, angajații, activele, unde sunt plătite taxe și unde sunt înregistrate. (În știrea despre Facebook de care vorbeam mai sus, șeful unui grup de acțiune numit Tax Justice Network se plânge că, totuși, ”aceste informații nu pot fi publicate, pentru a fi analizate de public”. Mă opresc aici).
N-am să vă rețin cu detalii tehnice despre cum noile ghiduri de prețuri de transfer tratează problema alocării riscurilor în cadrul unei tranzacții intra-grup. Despre cum deja Codul nostru Fiscal este, la capitolul prețuri de tranfer, conectat aproape on line la toate actualizările în litera și spiritul OCDE!
N-am să vă mai spun de ce, la umbra BEPS, Comisia Europeană schimbă regulile jocului fiscal prin revoluționara baza comună consolidată de impozitare a companiilor (CCCTB). Vom avea timp să vorbim de efectele pe termen lung ale taxei Google impusă de britanici, un impozit nemaivăzut până acum, pe acele profituri pe care nu le vede Fiscul Majestății Sale (HMRC). Sau despre cum supușii australieni ai aceleiași majestăți au venit cu altă formulă, zic ei mai eficientă – Fiscul să primească puterea de a recupera taxele aferente acelor profituri care nu sunt aduse în țară, după care să mai dea o amendă de 100% din taxele neplătite, plus dobânzi.
Toate acestea sunt, până la urmă, detalii tehnice, atâta timp cât înțelegi mesajul politic al BEPS. Iar mesajul e că tranzacțiile intra-grup sunt acum sub hiper-lupa publicului, se discută pe forumuri publice, în think-tank-uri, în parlamente, până și în biserică…
Da, în biserică! Prin august, raportul ”Corporate tax avoidance”din Parlamentul australian își ia ca motto un mesaj misterios ”nu poți taxa ce nu poți vedea” al unui universitar din Sydney. Poate părea un detaliu, dar raportul și invocă aprecieri făcute de Uniting Church, a treia comunitate creștină ca mărime din Australia. Aceasta își aduce prinosul prin sinodul din statele Victoria și Tasmania și divizia sa de Justiție socială, unde oameni bine pregătiți în fiscalitate propovăduiesc sutelor de mii de credincioși, care, întâmplător, sunt și contribuabili (sau invers): ”Trebuie să știe toată lumea că acolo unde o corporație poate să intre într-o structură de tax-avoidance fără să primească un răspuns pe măsură, de fapt îi încurajăm și pe alții să aibă același comportament, ducând la pierderi și mai mari de venituri din taxe”. Mai multe despre ce spun predicatorii-fiscaliști, aici.
Când un astfel de mesaj ajunge la popor, politicienii nu își prea permit să întoarcă obrazul, pardon urechea. Așa că, spune raportul, ”marea problemă pentru parlament și întreaga societate nu este de a spune în care situații minimizarea este în afara legii, ci mai degrabă în care situații este inacceptabilă”.
Deci, be prepared
Pe scurt, data de 5/10/15 a intrat in istorie. Planul BEPS a fost prezentat în forma finală oficială. În lumea post 5/10/15 nu mai e suficient să te justifici cu ”dar n-am făcut nimic ilegal” – argumentul veșnic cu care au venit Starbucks, Google, AstraZeneca, Facebook etc. etc. Cu acest argument venea și Amazon și totuși… a anunțat că începe să plătească impozite în Marea Britanie și nu mai operează tranzacții via Luxemburg (știre cu peste 18.500 de share-uri și 700 de comentarii).
Pentru că astăzi vine imediat un „tasmanian”, Doamne iartă-mă, care te disecă în public/instanța/parlament/biserică dacă nu ai o apărare solidă, cu argumente clare că nu ai făcut BEPS.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
