Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De ce cotele privind imigrantii sunt obligatorii  o interpretare a dreptului european

de Lucian Popescu     Contributors.ro
Vineri, 2 octombrie 2015, 9:19 Actualitate | Opinii

Claudia Postelnicescu
Foto: Arhiva personala

De ce cotele privind imigranţii sunt obligatorii – o interpretare a dreptului european

Criza migranţilor din ultimele două luni, pe lângă imensele costuri financiare, logistice şi de integrare pe care le ridică, a reuşit să scoată abrupt la iveală o fractură a proiectului european pe care mulţi o intuiam, dar despre care nimeni nu îndrăznea să vorbească cu voce tare : eşecul integrării est europenilor în proiectul european. Cum s-a întâmplat acest lucru ? Simplu : euroscepticii ostili unei integrări accelerate se pare că aveau dreptate asupra unui lucru, şi anume că esticii nu înţeleg la fel ca vesticii valorile europene, solidaritatea umăr la umăr. Pe de altă parte, esticii se simt îndreptăţiţi să fie revoltaţi şi resentimentari pentru că se simt rudele sărace şi mereu scoase la tablă cu temele nefăcute sau lăsate pe dinafară când sunt mize serioase în joc. Dincolo de percepţii şi animozităţi toată lumea credea că liderii europeni înţeleg ce este o criză şi reacţionează ca atare ; se pare că nu : esticii au încă problemele lor de rezolvat, unii sunt obsedaţi că n-au intrat în Schengen (România şi Bulgaria), alţii că sunt singurii care înţeleg valorile europene, creştine, ale Europei (Ungaria), iar alţii sunt speriaţi de costurile integrării unui număr mare de oameni dintr-o altă cultură (Slovacia). Este adevărat, costurile sunt enorme : bani pentru educaţie, locuri de muncă, personal calificat care să se ocupe de nişte oameni care adeseori sunt extrem de traumatizaţi şi vulnerabili, servicii şi asistenţă socială şi psihologică pentru un număr extrem de mare de copii neacompaniaţi de părinţi (copiii sunt victimele cele mai sigure ale unui război ; minorii ori pleacă singuri, cu alte rude ori sunt trimişi chiar de către părinţii disperaţi care rămân în urmă). Rapoartele UNHCR (Agenţia ONU pentru refugiaţi) arată că numărul minorilor neacompaniaţi a crescut foarte mult ; cu toate acestea statele membre nu au reglementări privind minorii neacompaniaţi de un adult. Acordul Dublin trebuie revizuit şi în sensul introducerii unui prevederi cu privire la statul responsabil cu examinarea cazului unui minor, chiar dacă nu a formulat încă o cerere de azil pe teritoriul statului în care este prezent, în concordanţă cu hotărârea Curţii Europene de Justiţie  în cazul C-648/11  MA, BT, DA v. Secretariatul de Stat al Departamentului Intern al Marii Britanii[1].

Aşadar avem o criză umanitară de proporţii, reuniuni de urgenţă ale miniştrilor de interne ale statelor UE, ale Consiliului European, ale Comisiei şi planuri de urgenţă pentru criză, pe mai multe paliere : 1. drept european şi drept intern ; 2. serviciul de intervenţie externă al UE ; 3. cooperarea regională şi internaţională între UE şi alţi parteneri ; 4. alocare de fonduri şi decizii cu impact multi-dimensional asupra securităţii, apărării şi identităţii europene. Tot acum avem şi răspunsurile şi reacţiilor statelor-membre: în timp ce vesticii înţeleg, cei mai mulţi dintre ei, imperativul momentului şi se mobilizează cu fonduri şi acţiuni pentru refugiaţi, ce fac esticii ? Ungaria, prin prim-ministrul Vicktor Orban, decide să închidă graniţele cu sârmă ghimpată, opreşte transferurile către alte state europene şi adoptă rapid o nouă legislaţie, prin care nu numai că îi blochează pe refugiaţi pe câmpuri, dar îi criminalizează introducând o pedeapsă de 3 ani pentru trecerea ilegală a graniţelor, antagonizează vecinii (pe sârbi, croaţi şi români), iar în lege permite chiar şi deportarea forţată, ceea ce încalcă Convenţia internaţională privind statutul de refugiat din 1951, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta Fundamentală a Drepturilor Omului şi dreptul european (Schengen şi Dublin). Polonia, prin preşedintele Andrzej Duda se plânge pe holurile Bruxelles-ului că UE dictează şi impune, Slovacia, prin prim-ministrul Robert Fico, declară senină că va accepta numai refugiaţi creştini, ceea ce iarăşi încalcă prevederile de drept internaţional menţionate mai sus[2]. România, prin preşedintele Klaus Iohannis, face un pas înainte şi condiţionează implicit solidaritatea României de aderarea la Schengen, ameninţând şi cu un proces la Curtea Europeană de Justiţie pentru nerespectarea tratatului european în privinţa dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români. Minunat! În apogeul unei crize fără precedent, aceste state membre ale UE vin şi se plâng, fără jenă de xenofobie, rasism şi meschinărie, de problemele lor interne, de parcă reuniunea de urgenţă a Consiliului ar fi fost despre atacul musulman asupra Slovaciei şi Ungariei şi despre complexul Schengen al României.

Înainte de a pune o concluzie, câteva precizări juridice : Art. 31 din Convenţia ONU din 1951 stipulează „nepedepsirea pentru intrarea sau prezenţa ilegală a solicitanţilor de azil şi refugiaţilor”[3]. La prevederile Convenţiei se adaugă principiile prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948[4] care garantează dreptul de a căuta şi beneficia de azil în altă ţări, dacă există teama de persecuţie. La cadrul general se adaugă o serie de prevederi prevăzute în convenţii internaţionale privind: apatrizii; eliminarea discriminării împotriva femeilor; împotriva oricăror formă de tortură şi tratamente crude, inumane sau degradante; eliminarea discriminării rasiale şi pentru protecţia internaţională a drepturilor copiilor[5]. Pe lângă prevederile de drept internaţional avem Acordul Schengen[6] care spune în art. 3 că: „se aplică oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a unui stat membru, fără a aduce atingere: a). drepturilor persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulaţie; b). drepturilor refugiaţilor şi ale persoanelor care solicită o protecţie internaţională, în special în ceea ce priveşte principiul nereturnării (non-refoulment)”. La toate astea se adaugă prevederile Dublin privind azilul în UE şi directivele europene privind azilul (ceea ce consituie politica europeană comună în privinţa azilului – mai multe puteţi citi în raportul EFOR aici). În consecinţă, în privinţa migraţiei, care a devenit o componentă a politicii externe, de securitate şi apărare a UE, Comisia are competenţe specifice şi se aplică principiul subsidiarităţii: aşadar cotele privind refugiaţii pot fi obligatorii, dacă UE este mai eficace decât statele membre. Aplicarea principiului subsidiarităţii şi al proporţionalităţii are în vedere trei criterii: 1. caracterul transnaţional al unei acţiuni, care nu poate fi soluţionată de către statele membre; 2. dacă acţiunea naţională sau lipsa oricărei acţiuni ar contraveni cerinţelor din tratat şi 3. dacă acţiunea la nivel european prezintă avantaje evidente. Considerând toate aceste aspecte, laolaltă cu emiterea unor decizii de atenţionare privind lipsa de transpunere în dreptul intern a directivelor europene cu privire la azil către mai multe state europene, probabil că pasul doi va fi norma comună şi puterea de decizie a UE în virtutea principiului subsidiarităţii; aşadar orice plângere a statului român la CEJ va fi sortită eşecului. Din punct de vedere politic, o astfel de atitudine denotă lipsă de viziune şi meschinărie. Interesul strategic al României este să se facă utilă ca partener european egal cu celelalte state membre, nu resentimentar şi plângăcios. În loc să speculeze poziţia ei ca ţară de graniţă externă şi să se arate decisă să participe şi să ajute decisiv Frontex, România, ca de obicei, cere fără să ofere (mai) nimic în schimb.

Pe scurt, statele membre ale UE numite mai sus, nu numai că dovedesc lipsă de solidaritate, dar încalcă dreptul internaţional şi dreptul european în privinţa azilului. De ce oare? O explicaţie a fost aceea a moştenirii comuniste şi obişnuinţa unor societăţi închise, lipsite de empatie şi solidaritate, în care norma era trădarea vecinului sau chiar a fratelui, ura faţă de alţii, străini, ura faţă de minorităţile etnice, naţionalismul şi xenofobia ca politici de stat. Toate aceste tendinţe se resuscitează în aceste zile împotriva refugiaţilor şi migranţilor. Este, într-adevăr, extrem de greu să îţi uiţi trecutul şi moştenirea, psihologic este o luptă permanentă cu identitatea ta, dar tocmai acesta a fost scopul „integrării”: să înveţi repede nişte norme comune, care îţi prind bine, care te ajută să anihilezi decalajul istoric, educaţional, societal şi politic. Din ceea ce vedem în aceste zile, la nivel de valori şi înţelegere comună a identităţii europene, integrarea cu Estul este dilematică, dacă nu chiar un eşec. În aceste condiţii despre ce Europă vorbim? Cum va arăta Europa în 5 sau 10 ani, dacă o criză care ar fi trebuit să o unească spontan, datorită aspectului umanitar şi al celor de valori comune, dezbină şi declanşează un mecanism de criză care motivează revenirea la controale vamale, închiderea graniţelor pe termen nelimitat şi declaraţii tensionate între statele-membre, cu unele ca Germania, Suedia şi Franţa ducând povara preluării şi îngrijirii acestor oameni, iar altele „negociind” cote de 1785 de oameni, nici mai mult nici mai puţin?! Fondul ipocriziei şi aburdul situaţiei este încă mai profund: România are cea mai mică rată a imigraţiei din UE, are un număr extrem de mic de străini în ţară, dintre care foarte puţini musulmani; niciodată nu s-au raportat tensiuni sau violenţe între comunitatea de străini musulmani şi alte comunităţi sau români, dimpotrivă, cu toate acestea unul dintre cele mai virulente discursuri xenofobe aparţin unor lideri români, imediat după Viktor Orban. Mai mult decât atât, România abia acum contribuie, cu o sumă modestă la ajutorul financiar-umanitar pentru aceşti oameni. Mai mult decât atât câţiva afgani refugiaţi pe aici au plâns de disperare când au ajuns în România, deci nu vrea nimeni să vină neapărat aici. Discursul xenofob este o marotă dragă pe aceste meleaguri, dacă ne gândim la violenţele româno-maghiare din anii 1990, deci mare grijă ce şi cum comunicăm în spaţiul public.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
887 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version