Etica convingerilor nu este incompatibilă, cred, cu aceea a responsabilității. Când este vorba de cataclisme umanitare, este nevoie de o etică a consecințelor. In plus, in cazul lui Viktor Orbán, accentul pe valorile creștin-conservatoare, amenințate, pasămite, de elitele “cosmopolite” și “fără rădăcini” in Blut und Boden-ul maghiar, nu a inceput ieri. In fond, el este consecvent cu o Weltanschauung explicit sceptică, ca să mă exprim blând, in raport cu valorile liberale. La fel și Vaclav Klaus, spre a-i numi doar pe aceștia. Despre premierul slovac Robert Fico nu mai are sens să spun ce cred. Mai surprinzătoare mi se pare, cum am mai scris, prezența lui Traian Băsescu in acest club care, explicit sau implicit, nu este unul al incluziunii și al ospitalității politice.
Da, recunosc, scriu de pe pozitia unei etici a convingerii. De pilda, a convingerii că un om egal un om. A convingerii că doar solidaritatea noastra generică, asa cum frumos scrie aici pe “Contributors” politologul Marius Stan, inspirat in chip creator de Hannah Arendt, ne poate feri de prăbușirea intr-o barbarie a egoismului atroce, opusul de fapt al valorilor creștine pe care profeții responsabilității pretind a le apăra. Să le cerem sa nu fie ipocriți? Ar fi prea mult. Ei știu ce știm si noi, dar preferă să agite spectrul unei Europe islamizate, in care catedralele vor deveni moschei și alte asemenea viziuni terifiante. In locul unei discuții despre soluții rapide la acest val de refugiați, ni se dau lecții despre “ciocnirea civilizațiilor”. Suntem anunțați că printre refugiați nu se află potențiali Einsteini.
Dacă nu ar fi susținut o etică a convingerii, daca nu i-ar fi fost fidel, Václav Havel nu ar fi ajuns la Castel in urma unei revoluții de catifea. Citiți “Scrisorile către Olga” și imi veți da dreptate. Responsabilitatea in absența convingerilor morale mi se pare un slogan menit să camufleze fuga de responsabilitate. In randurile de mai sus, am incercat să schițez, fatalmente extrem de sumar, care sunt valorile in care credem cei care ne opunem xenofobiei si excluziunii deghizate in realism politic și raison ‘Etat. Imi scrie un prieten: “Zilele acestea am auzit des cuvantul ‘căpusă’…nu mai avem mult pana la un discurs al dezumanizarii.”
