Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Licenta avioanelor MIG-21 destinate Armatei Romane (1967-1970)

de Petre Opris     Contributors.ro
Luni, 31 august 2015, 11:13 Actualitate | Opinii

Petre Opris
Foto: Arhiva personala

În România a existat o dezbatere despre modul în care autorităţile de la Bucureşti au hotărât să achiziţioneze din Portugalia 12 avioane de vânătoare F-16 „Falcon”, uzate. Deoarece subiectul respectiv a suscitat interes şi s-au făcut comparaţii cu avionul sovietic de luptă MiG-21, ne-am propus să prezentăm câteva aspecte despre aparatele MiG-21 primite de armata română în anii ’60 şi problemele care au apărut în relaţiile militare româno-sovietice la sfârşitul acelui deceniu.

În documentele aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti există o informaţie despre vizita unei delegaţii militare române la Moscova în luna iulie 1960. Atunci s-a discutat, printre altele, despre înlocuirea avioanelor subsonice MiG-15 din regimentele româneşti de vânătoare cu 104 MiG-uri 21, care urmau să se importe până în anul 1965 – dintre care 60 MiG-21 P, de interceptare, cu livrarea în perioada 1964-1965.

Primele MiG-21 destinate României au ajuns în ţară la 12 februarie 1962 şi au aterizat pe aerodromul de la Deveselu (jud. Olt), unde staţiona Regimentul 91 Aviaţie Vânătoare (înzestrat cu MiG-19 P şi PM). Acestea au făcut parte din lotul planificat pentru livrare în 1962. După finalizarea lucrărilor de extindere a pistei de la Giarmata (jud. Timiş), cele 12 MiG-uri 21 de la Deveselu au fost mutate lângă Timişoara, la Regimentul 93 Aviaţie Vânătoare (în anul 1963).

În toamna anului 1967, autorităţile române au luat în considerare anumite opinii exprimate de specialiştii militari privind avioanele de luptă pe care Uniunea Sovietică le-a livrat armatei române în anii precedenţi. Drept consecinţă, membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au hotărât la 9 noiembrie 1967 astfel: „În legătură cu discuţiile ce au loc pentru încheierea protocolului comercial cu URSS pe anul 1968, partea română să depună în scris cererile şi propunerile sale pentru lărgirea schimbului de mărfuri. În cazul când partea sovietică va proceda la reducerea volumului de mărfuri ce urmează să le importe din R.S. România în anul 1968, să se reducă în mod corespunzător şi volumul mărfurilor pe care R.S. România le va importa din URSS, reducerea făcându-se mai ales pe seama importului de tehnică militară.

De asemenea[,] să se examineze foarte serios problema importului de avioane MiG-21, pentru a nu se accepta decât avioane noi”.

După o lună de zile, Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită la Moscova (14-15 decembrie 1967) şi a discutat cu autorităţile sovietice, printre altele, despre intenţia României de a obţine din URSS licenţa de fabricare a motorului avionului MiG-21.

Deoarece autorităţile române doreau să se intensifice colaborarea cu URSS în domeniul industriei de apărare, în scopul dotării armatei române cu mijloace de luptă moderne, o delegaţie condusă de generalul-locotenent Vasile Ionel a ajuns la Moscova şi a discutat cu membrii unei delegaţii sovietice, în fruntea căreia s-a aflat generalul-colonel G.S. Sidorovici, vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Relaţii Economice Externe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS (29 februarie – 5 martie 1968). Partea română a prezentat o listă cu categoriile de tehnică de luptă pe care autorităţile de la Bucureşti doreau să le realizeze în România, sub licenţă sovietică – în mod deosebit, avioane de vânătoare MiG-21, motoare pentru MiG-21, vedete şi distrugătoare purtătoare de rachete, vedete torpiloare, tunuri antiaeriene, tunuri fără recul 2A-28 „GROM” cal. 73 mm, mitraliere PKS şi PKT cal. 7,62 mm, pulberi reactive, rachete antitanc dirijate „Maliutka”, lovituri antitanc PG-15 V (pentru tunul 2A-28 „GROM”), autostaţii radio cu bandă laterală unică, aparate de ochire pe timp de noapte de tip pasiv (pentru armamentul de infanterie şi a celui de pe TAB-uri), röentgenometre de bord, staţii radio R-123 şi aparate de observare pe timp de noapte de tip pasiv (pentru echiparea TAB-urilor), transportoare amfibii blindate BTR-60 PB. Precizăm faptul că România deţinea încă din anul 1962 documentaţia sovietică de fabricaţie a transportorului BTR-60 P, însă autorităţile de la Bucureşti doreau varianta sa modernizată şi să completeze documentaţia pentru fabricarea şi verificarea blindajului, a reductoarelor de la roţi, a diferenţialelor şi a sistemului de propulsie pe apă.

Totodată, delegaţia română a solicitat la Moscova, în luna martie 1968, „necesarul în documentaţia de fabricaţie şi tehnologică, acordarea asistenţei tehnice, posibilităţile de cooperare şi condiţiile de plată”.

Generalul G.S. Sidorovici a luat act de solicitările româneşti, însă a refuzat încheierea unui protocol de lucru, aşa cum a insistat adjunctul ministrului român al Forţelor Armate. Generalul sovietic a declarat că delegaţia sa „nu are o împuternicire, sarcina ei fiind limitată, doar de a se lămuri asupra cererii părţii române”. Totodată, şeful delegaţiei sovietice a sugerat ca „guvernul român să se adreseze printr-o scrisoare guvernului sovietic” în scopul rezolvării tuturor problemelor menţionate de membri delegaţiei conduse de generalul-locotenent Vasile Ionel.

Problemele care au apărut în Organizaţia Tratatului de la Varşovia în cursul anului 1968 („Primăvara de la Praga”, atitudinea critică adoptată de autorităţile române faţă de politica de intervenţie promovată de Leonid Ilici Brejnev în Cehoslovacia ş.a.) au determinat, printre altele, o amânare sine die a răspunsului guvernului sovietic la lista cu solicitări, prezentată la Moscova de generalul Vasile Ionel, la sfârşitul lunii februarie 1968. Mai mult decât atât, în cursul unei vizite efectuate la Moscova (6-11 februarie 1969), adjunctul ministrului Forţelor Armate a aflat de la un reprezentant sovietic faptul că URSS urma să livreze României, în cursul anului 1969, doar 12 avioane de vânătoare MiG-21 şi două aparate de şcoală MiG-21 U – armata română solicitase 50, respectiv 9 avioane de acel tip. Totodată, 41 de instalaţii „Grad” (de lansare a proiectilelor reactive nedirijate) şi 66 de transportoare blindate de cercetare nu se aflau pe lista cu produsele militare sovietice care urmau să ajungă în acel an în România – deşi acestea fuseseră solicitate din timp de autorităţile române.

După cum afirma generalul Vasile Ionel (după întoarcerea sa din URSS), generalul G.S. Sidorovici „a motivat lipsa de oferte prin sarcinile sporite pe care le are URSS de a asigura tehnică militară R.D. Vietnam şi Republicii Arabe Unite”. Explicaţia era plauzibilă, dar se poate formula o întrebare: autorităţile sovietice au modificat în mod premeditat cantităţile de tehnică de luptă pe urmau să le livreze României în cursul anului 1969, cu scopul de a demonstra lui Nicolae Ceauşescu faptul că statul român era dependent de URSS şi că nu era bine să-i critice pe sovietici şi aliaţii lor pentru intervenţia militară din Cehoslovacia, din august 1968?

La începutul lunii martie 1969, o altă delegaţie românească – de această dată guvernamentală – s-a aflat la Moscova pentru încheierea unui protocol cu privire la livrările sovietice de tehnică de luptă către România, în anul 1969. Documentul respectiv a fost semnat la 7 martie 1969 şi, în cadrul acestuia, s-a prevăzut, printre altele, livrarea a încă şase avioane MiG-21, peste numărul anunţat de către generalul-colonel G.S. Sidorovici la începutul lunii februarie 1969. Pe de altă parte, sovieticii au oferit doar patru instalaţii „Grad” („Grindina”), iar partea română le-a refuzat deoarece erau prea puţine pentru constituirea unui subunităţi de luptă (necesarul minim era de şase instalaţii).

Valoarea totală a contractelor încheiate la 7 martie 1969, dintre URSS şi România, a fost de 424,9 milioane de lei valută (63,7 milioane ruble), cu 167 de milioane de lei valută (25 milioane ruble) mai puţin decât solicitările autorităţilor de la Bucureşti (– 39,2%). O treime din suma respectivă urma să fie achitată în anul respectiv, iar restul se achita în 10 rate anuale egale (dobândă fiind de 2% pe an).

Chestiunea numărului de avioane MiG-21 care se livrau armatei române în anul 1969 a fost abordată din nou, în convorbirea dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (Moscova, 16 mai 1969). Cu acel prilej, atât liderul suprem al P.C.R., cât şi Ion Gheorghe Maurer au insistat ca România să primească licenţa de fabricaţie a MiG-21 pentru a produce 50 de avioane de acel tip, anual, în paralel cu avioane pentru transportul intern (An-24) şi elicoptere (Mi-8) proiectate şi realizate în URSS. Prim-ministrul Alexei Kosâghin s-a opus categoric începerii acelui proiect, folosind următoarele argumente economice: „Ştiţi cât costă un MiG-21? 500.000 de ruble! Dacă faceţi 50 de bucăţi, aceasta înseamnă o producţie anuală de 2,5 milioane ruble. Dar la o producţie atât de mică, pe dv. o să vă coste 35 de milioane. Pe urmă, cum puteţi combina producţia de avioane cu cea de elicoptere? Nu sunt numai două uzine, ci mult mai multe care trebuie să coopereze”.

Chestiunea era însă mult mai amplă şi a fost expusă de către Ion Gheorghe Maurer extrem de pragmatic. De fapt, autorităţile române erau interesate să primească tehnică militară din URSS pe bază de credit, aşa cum se întâmpla din anul 1959 (o treime din valoarea importului fiind achitată în momentul livrării tehnicii militare, iar două treimi se plătea pe parcursul a zece ani). În plus, Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer doreau ca Uniunea Sovietică să primească utilaje industriale româneşti pentru a se achita într-o proporţie cât mai mare echipamentele militare sovietice importate de către autorităţile de la Bucureşti. Leonid Brejnev a întrebat dacă România exportă grâu, iar Nicolae Ceauşescu a răspuns că se fac asemenea exporturi, însă cantitatea era relativ mică (700.000 de tone de grâu şi porumb). La rândul său, Ion Gheorghe Maurer a insistat pentru creşterea cantităţilor de minereu de fier, cocs şi laminate sovietice care se exportau în România, iar Alexei Kosâghin a fost de acord cu ideea propusă tot atunci de prim-ministrul României, de asigurare a asistenţei tehnice şi pregătirii cadrelor româneşti de partea sovietică, în momentul în care România importa instalaţii şi utilaje industriale noi din URSS.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
2800 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă