Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Războiul Nordului? Puterile arctice se pregătesc pentru marea miză a deceniilor viitoare

de     Contributors.ro
Miercuri, 19 august 2015, 8:17 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Idei şi puncte cheie:

  • Miza Nordului devine de la an la an o temă strategică, politică, economică, ştiinţifică şi comercială (posibil, în viitor, chiar şi militară) de interes major, nu numai pentru puterile arctice, dar şi pentru alte puteri interesate să obţină acces la noul „Far West” al planetei;
  • Puterile arctice (Statele Unite, Rusia, Canada, Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda) dar şi China, Uniunea Europeană în ansamblu, India sau Japonia ca puteri non-arctice îşi profilează tot mai pregnant şi în felurite moduri prezenţa, interesele şi strategia de acţiune dincolo de Cercul Polar, iar tensiunile rezultate din ciocnirea acestor interese şi strategii concurente cresc pe măsura confirmării imenselor oportunităţi care apar în regiune;
  • Deschiderea „Pasajului Nordic” între Atlantic şi Pacific, posibilă în condiţiile încălzirii globale şi a topirii parţiale a calotei glaciare, nu numai că ar face traseul vaselor comerciale transcontinentale în emisfera nordică mai scurt şi mai profitabil (există deja companii care promovează ruta arctică de transport maritim, cu rezultate încă modeste dar oricum în creştere în ultimii ani) însă ar deschide o poartă generoasă, insuficient reglementată, spre un bazin de resurse foarte promiţător, cu statut internaţional deocamdată controversat;
  • Chestiunea drepturilor teritoriale asupra Dorsalei Lomonosov[1] (reper important al teritorialităţii în Oceanul Arctic, care traversează practic Polul Nord) opune Rusia Canadei şi Danemarcei, fiecare din cele trei state pretinzând, conform Convenţiei asupra Dreptului Maritim din 1982, că această creastă submarină este o prelungire a propriului teritoriu continental;
  • Se estimează că Arctica ar deţine circa 13% din rezervele de petrol şi 30% din resursele de gaze la nivel planetar[2], ceea ce ar putea schimba substanţial, în condiţiile exploatării rentabile a acestora, tabloul mondial al intereselor şi influenţelor în domeniul energiei. Alte resurse minerale sunt de asemenea prospectate (cărbune, fier), pentru a nu mai vorbi de extinderea zonelor de pescuit oceanic, aşa cum rezultă din analiza Foreign Policy in Focus, din noiembrie 2014;
  • Relansarea recentă a temei „luptei împotriva încălzirii globale”, de către preşedintele Barack Obama, pare să fie vârful icebergului unei strategii mai ample de abordare a politicii globale a Americii în secolul XXI, inclusiv cu referire la zona Nordului;
  • „Arctic Strategy”, anunţată de Pentagon în 2013[3], este doar sâmburele politicii Statelor Unite cu privire la mizele Nordului, cel puţin din perspectiva intereselor de securitate, iar menţinerea a nu mai puţin de 27000 de militari în bazele din Alaska indică fidel dimensiunea impresionantă a acestui interes strategic (spre comparaţie, în tot flancul estic al NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, sunt rulaţi maxim 5000 de militari americani[4]);
  • Rusia pare, la rândul ei, hotărâtă să nu piardă această nouă mare competiţie geostrategică, arătându-şi ca de obicei „muşchii”, acum şi dincolo de Cercul Polar, după cum China, ca putere non-arctică, arată o surprinzătoare şi deosebit de percutantă implicare în misiunile exploratorii şi comerciale din regiune;
  • Canada îşi afirmă energic interesele prioritare în regiunea arctică, fiind de ani buni în situaţia de a-şi deteriora sever relaţiile cu Rusia, pe tema drepturilor suverane asupra zonei;
  • Summiturile Consiliului Arctic sunt din ce în ce mai tensionate[5], deşi cele opt puteri arctice membre susţin la unison că zona ar trebui să fie una a păcii şi colaborării ştiinţifice (da, dar aparţinând cui?);
  • Uniunea Europeană şi puterile arctice europene, non-EU sau EU (Norvegia, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda), deşi teoretic motivate pentru această competiţie şi având argumente geografice, economice şi ştiinţifice importante, par deocamdată actorii cei mai puţin asertivi şi cei mai paşnici în ecuaţia de putere a Nordului, lăsând impresia că ar putea pierde startul cursei pentru influenţă şi control asupra Arcticii.

*

Recent, fiind invitat să susţin o prelegere la Şcoala internaţională de vară a NATO pentru tineret, am avut ocazia să port o conversaţie informală cu un ofiţer belgian de la Academia Militară Regală din Bruxelles, care a afirmat fără nicio ezitare că „ceva major se va întâmpla în Nord, în următorii cinci-zece ani”.

Desigur, când auzi din gura unui ofiţer de rang înalt, din categoria celor care de regulă vorbesc puţin pentru că ştiu multe (spre deosebire de jurnalişti, unde e invers), că „ceva important” se va întâmpla într-o anumită regiune a globului, te poţi gândi la tot felul de lucruri interesante, dar probabil nu la vernisajul unei expoziţii de pictură. Şi nu pentru că aceasta din urmă nu ar putea fi interesantă.

Lumea îşi împinge spre limitele ei geografice orizontul de cunoaştere şi mai ales interesul de exploatare, profit şi putere. Multă vreme subiect de romane ale copilăriei şi filme de aventuri, Arctica se pregăteşte să devină noua linie a frontului în Războiul Global pentru Resurse. Abordările şi argumentele marilor puteri sunt însă diferite.

Rusia invocă tradiţia îndelungată a preocupărilor sale ştiinţifice şi întinsa sa vecinătate cu mările îngheţate ale nordului, dar nu ezită să sugereze că ar putea folosi forţa militară pentru a-şi apăra interesele. China ar cumpăra tot, dacă totul ar fi de vânzare. Statele Unite, pe baza argumentului geografic dat de Alaska, a celui legat de capacitatea ştiinţifică ridicată şi a interesului faţă de politicile globale pentru protecţia mediului, se vor angaja puternic în regiune, coalizând probabil Canada şi unele ţări europene membre ale NATO, precum Norvegia sau Danemarca. Dealtfel, ultimul dintre demnitarii americani care a vizitat insula norvegiană Svalbard, cel mai nordic punct locuit cu adevărat de cetăţeni obişnuiţi (nu de militari, meteorologi sau cercetători), este influentul senator republican John McCain[6].

Cu ocazia exerciţiului militar planificat şi anunţat în prealabil, Arctic Challenge din mai a.c., derulat sub conducerea Norvegiei de un grup de state din spaţiul euro-atlantic (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveţia), Rusia a răspuns imediat, cu contra-manevre militare de amploare neanunţate, provocând mai multe incidente aeriene în spaţiul aerian al ţărilor scandinave, cu risc crescut de confruntare militară[7].

Aşa cum am arătat şi în preambul (vezi, de exemplu, Arctic Strategy), mobilizările de resurse militare atât de masive pentru teritorii practic nelocuite indică interesul marilor puteri în menţinerea controlului asupra unor zone cu rezerve identificate sau potenţiale uriaşe. Din punct de vedere geopolitic, Polul Nord este interesant şi din perspectiva întâlnirii a trei continente (America de Nord, Europa şi Asia), fiecare reprezentat în această competiţie de asumare a influenţelor de mari puteri ale ordinii internaţionale actuale (Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană, Rusia şi chiar China, deşi aceasta din urmă pare că nu e la locul ei în teritoriile îngheţate ale Oceanului Arctic – dar ce mai contează, când China pare că devine prima putere în Africa?!).


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













3185 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi