In memoria Oanei Orlea, plecată dintre noi acum un an, și a tuturor victimelor totalitarismelor veacului XX
Supranumită “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat in Comintern (Internaționala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fără rezerve. “Devierea de dreapta”, soldată cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca și a lui Teohari Georgescu din vârful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferențe de optiuni tactice, iar nu a unui conflict de strategii. Niciodată, sub nici o formă, Ana Pauker nu a exprimat vreo urma de căință, vreo remușcare pentru uzurparea violentă a puterii, pentru lichidarea opoziției politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist intemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualității care refuza inregimentarea. Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.
Ca atâția alti comunisti est si central europeni, evrei la origine, de la Rudolf Slánsky și Bedřich Geminder la Jakub Berman și Zygmunt Modzelewski, de la Mátyás Rákosi la József Revai, de la Iosif Chișinevschi și Leonte Răutu la Ernő Gerő, si Roman Zambrowski, Ana Pauker a aderat la viziunea transnațională a bolșevismului, a imbrățișat teza lui Stalin conform căreia “piatra de incercare a internaționalismului proletar este atitudinea față de Uniunea Sovietică”. Alinierea totală la aceasta poziție quasi-mistică (politică, dar și psihologică) a insemnat ieșirea din condiția originară, părăsirea deliberată a identității evreiești (nu neapărat doar a celei religioase), identificarea pasională cu “patria socialismului”. Erau, cu formula istoricului Isaac Deutscher, non-Jewish Jews. A-i atribui secrete aspirații sioniste Anei Pauker ar insemna să proiectăm asupra ei lumina inșelătoare a mitului. Nu, nu a fost o sionistă, a fost o stalinistă (chiar daca, in unele privințe, mai ales dupa 1950, a dovedit o oarecare moderație–mă refer la ceea ce a probat istoricul american Robert Levy, pe bază de documente de arhivă, in legătură cu poziția rezervată a Anei Pauker, numărul doi in PMR pană in iunie 1952, in chestiunea ritmului colectivizării agriculturii și a anchetării lotului Pătrășcanu). Cartea lui Levy a aparut in traducere româneasca la Polirom. Tot la Polirom a aparut in traducerea semnata de Cristina Petrescu și Dragos Petrescu volumul meu “Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc”.
La mijloc, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și Petru Groza. In dreapta, la capat, Iosif si Liuba Chișinevschi (fotografie din 20 octombrie 1951, la Teatrul Armatei, cu prilejul reprezentatiei de gala data de ansamblul de dansuri populare din URSS, Fototeca onnline a comunismului romanesc, Arhivele Nationale/IICCMER, www.crimelecomunismului.ro). Fotografia #EA135
La un moment dat, in Biroul Politic, Ana Pauker a insistat asupra tratării diferențiate a evreilor in malaxorul “luptei de clasă”. Spunea ea că nu trebuie uitat că in timpul razboiului evreii fusesera victime colective, fără un regim special pentru burghezia evreiască. Ulterior, această poziție a fost invocată de către Gheorghiu-Dej drept cap de acuzare impotriva Anei Pauker, stigmatizată pentru “naționalism evreiesc”. De asemenea, Ana Pauker a incurajat, in 1949-1950, tendințele de emigrare către Israel. Dar a făcut-o, neindoios, in consens cu linia Kremlinului. Era foarte apropiată de ambasadorul sovietic la Bucuresti, Serghei (Sergo) Kavtaradze, urmărea cu mare atenție meandrele politicii sovietice.
Era evident la curent cu suspiciunile lui Stalin, de după 1948, impotriva Polinei Jemciujina, soția lui Viaceslav Molotov (exclusă din PCUS, arestata si deportata in Kazahstan). Nu cred că Ana Pauker a fost animata de vreun patriotism evreiesc. Dar nu și-a ascuns originea si nu a făcut un secret din faptul că avea rude in Israel (fratele ei, revenit din Israel, locuia la ea). Nu a rostit vorbe veninoase la adresa instituțiilor evreiești precum un Chișinevschi, o Ofelia Manole ori o Ghizela Vass. Eliminarea ei din conducerea PMR a fost direct legată de intensificarea antisemitismului lui Stalin, de exacerbarea complexelor paranoice ale acestuia. A fost arestată in februarie 1953, anchetată de către ofițerul de securitate Vasile Negrea (ulterior general si adjunct al lui Alexandru Drăghici in fruntea MAI). A refuzat să-și recunoasca imputatele păcate, premisele unui mega-proces spectacol (show trial) urzit de Dej și de consilierii sovietici (intre care generalul Aleksandr Mihailovici Saharovski), ulterior sef al diviziei externe a KGB). Doar moartea lui Stalin pe 5 martie 1953 a salvat-o. Ceea ce nu a impiedicat-o să izbucneasca in plâns atunci cand a aflat, din gura emisarului conducerii de partid, Alexandru Moghioroș, despre moartea celui care comisese cele mai oribile masacre si fărădelegi imaginabile, intre care asasinarea propriului ei soț, Marcel Pauker, in timpul Marii Terori. Mai putin fanatizat decat Ana Pauker (cu care fusese impreună, pe banca acuzaților, in procesul de la Craiova din 1936), fostul ei protejat Moghioroș i-a spus: “Dacă el nu murea, tu n-ai mai fi fost in viață”. Aceste cuvinte, aflate de Robert Levy de la urmasii de familie ai Anei Pauker, sintetizează o biografie marcată de devotament, orbire, intransigență, iluzii și multe, mult prea multe crime.
După 1953, exclusă din PMR (fără insă a i se confirma vreodată oficial acest lucru), Ana Pauker a fost ținută intr-un fel de domiciliu obligatoriu in locuinta din Cotroceni unde trăia alaturi de fiica ei Tania, de soțul acesteia, dr. Gheorghe Brătescu (care a publicat, la Humanitas, o interesantă carte de memorii) și de copiii acestora, Stela si Tudor. Nu o vizita aproape nimeni, cu excepția avocatului ei din ilegalitate, Radu Olteanu si a foarte puăini ilegaliști. Era, asemeni celor osandiți in timpul domniei ei, o pestiferată. Anatema partidului era totală si de nedisputat. In 1956, dupa Raportul Secret al lui Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS, s-a adresat cu memorandumuri si apeluri Biroului Politic. Nu și-a recunoscut vina de a fi complotat contra conducerii de partid, nu s-a spășit, nu s-a spovedit, tonul era mai degraba unul revendicativ si infuriat. Era mândră de trecutul ei comunist si nu ințelegea cum de acești pigmei incercau să i-l nege. Astfel a vorbit si cu emisarii lui Dej in discuțiile purtate pe parcursul anului 1956 (Gheorghe Apostol, Petre Borilă, Alexandru Moghioroș, Constantin Parvulescu si Janos Vincze). Cea acuzată de “deviere de dreapta” se ocupa de traduceri din rusa, franceză și germană la Editura Politica (tatăl meu, pe atunci director adjunct, era cel care, din insăarcinarea Biroului Politic, o vizita cu propunerile de cărți si recupera manuscrisele traducerilor).
In 1951 fusese diagnosticată cu cancer la sân. S-a tratat in URSS până la prăbușirea politică din 1952 (vizite prelungite care au izolat-o de fapt de ceea ce se petrecea in țara). Apoi, a fost tratată la Spitalul Elias. A murit in 1960 si a fost incinerată la Crematoriul Cenușa (nu a fost publicat nici un fel de comunicat oficial, nici măcar cateva randuri semnate “un grup de tovarasi”, candva mult-slăvita militanta disparea ca o anonimă). In 1968, dupa reabilitarea postumă, urna a fost dusă la monumentul din Parcul, Libertatii (Parcul Carol). Dupa prăbusirea comunismului, urna a revenit la Cenușa…
A fost reabilitată post mortem in 1968, dar comunicatul Plenarei din aprilie, care vorbea despre alte victime ale lui Dej (Lucrețiu Pătrășcanu, Stefan Foris), dar și despre victimele Marii Terori din URSS, nu a menționat-o. Numele ei a mai apărut sporadic, intotdeauna in context negativ, in romanele cu voie de la stapanire care deplorau excesele “obsedantului deceniu”. Singularizarea Anei Pauker drept principala responsabilă pentru ororile stalinismului dezlănțuit ținea de strategia de disculpare a echipei Dej (din care Nicolae Ceaușescu a făcut parte, chiar dacă ulterior a preferat să minimalizeze ori chiar să nege acest lucru). Pe de altă parte, sub numele Anca Vogel, o aflam convertită in personaj al fabuloasei nuvele Pe strada Mantuleasa de Mircea Eliade (in anii ’70 istoricul religiilor s-a intalnit la Paris cu Tania și Gheorghe Brătescu si le-a oferit un exemplar cu dedicatie). Nepoata ei, Stela (numită astfel in cinstea comunistei bulgare Stela Blagoieva, prieten ă a Anei Pauker din tinerete) trăieste acum la Barcelona (maritata cu un catalan), nepotul ei Tudor Brătescu trăiește in Franta. Tot doctorul Brătescu a publicat in anii 90 o carte fascinantă despre lichidarea lui Marcel Pauker (nom de guerre Luximin) la Moscova. Din cate știu, Ana Pauker nu a lăsat niciun manuscris, nu și-a exprimat niciodată regretul pentru optiunea ei politică.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
