Suntem indemnati sa dovedim lipsa de partizanat in analiza comunismului. Ni se cere sa renuntam la “fixatia” pe cosmarul totalitar. Ni se reproseaza ca uitam “meritele” sistemului. Ca suntem manicheisti. Fireste, cei care o fac n-ar spune acelasi lucru daca s-ar discuta nazismul ori, sa zicem, “revolutia nationala” a regimului de la Vichy. Ori Miscarea Legionara. Ori dictatura antonesciana. Dar in privinta “ipotezei comuniste” ni se cere sa fim indulgenti, sa-i gasim rationalitatea umanista, “tradata” de stalinisti, eventual de maoisti si de Khmerii Rosii. Aici, pe platforma “Contributors”, Radu Vancu a publicat un text cat se poate de pertinent, de lucid si de calm. Raspunde, cu maximahttp://www.contributors.ro/global-europa/nu-cred-ca-sunt-singurul-despre-modul-cum-ne-raportam-la-comunism politete, unui indemn, pasamite, la distanta analitica, chiar la un fel de detasare emotionala, pe care il lanseaza criticul literar Paul Cernat. Rigoare stiintifica, da, indiferenta si lipsa de compasiune pentru victime mascate in obiectivitate, nu! Asa vad eu lucrurile si nu cred ca sunt singurul…
Dictaturile comuniste nu au fost regimuri autoritare banale, traditionale, ci ceea ce sociologul Daniel Chirot a numit tiranii ale certitudinii. Din prima clipa, au batjocorit statul de drept, persoana morala si persoana juridica. Totul era fals in regimurile de tip comunist si fascist, deci in totalitarism, pana si cuvantul lege. Legea exista acolo spre a camufla si justifica faradelegea. Reiau aici, pentru a raspunde acestei noi orbiri, mult mai putin “inocenta” decat aceea din anii 30, pentru ca azi stim ce este de stiut, un articol al meu direct legat de teroare ca fundament al ideocratiilor comuniste. Eu unul sunt plictisit de aceste eforturi, de-a dreptul penibile, de a arunca din nou praf in ochi in numele “idealurilor luminoase”. Cred ca nu sunt singurul care este agasat de tentativele de a visa din nou in compania lui Lenin…
Cum e posibil ca intelectuali cu lecturi redutabile sa se preteze la un asemenea joc iresponsabil? Spre a relua si a actualiza o idee formulata de Alain Besançon in anii 1970, intelectualii (evident nu toti) din vest, iar acum si din est, nu simpatizeaza comunismul in ciuda crimelor lui, ci pentru ca le-a comis. Mi-e tare teama ca nu s-a inselat…
