A incetat din viață un mare intelectual, un mare istoric, o mare constiință. Pentru locuitorii fostului Bloc Sovietic, numele lui Robert Conquest este cu adevărat legendar. Îmi amintesc prima mea experiență avută cu capodopera istorică a lui Conquest, “The Great Terror”. [în lb. rom., "Marea teroare", Humanitas, 1998] Eu am intrat în posesia ei pe la mijlocul anilor 1970, în România lui Ceaușescu, atunci când soția unui faimos disident mi-a făcut-o cadou. Acesta hotărâse să rămână în Franța și și-a îndemnat soția să-i doneze cărțile câtorva prieteni și cunoștințe. Am fost norocos să mă număr printre ei. Am citit cartea în câteva zile (și nopți). A fost într-adevăr o experiență transformatoare, devastator de edificatoare precum fusese lectura cărților lui Arthur Koestler (“Întuneric la amiază”), George Orwell (“1984″) sau Aleksandr Soljenițîn (“Arhipelagul Gulag”). De fapt, auzisem prima oară de analizele originale ale lui Robert Conquest asupra stalinismului la Radio Europa Liberă, în timpul transmisiunilor memorabile ale intelectualilor democratici, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. În orice caz, lectura acelei enciclopedii a distructivității pe care Conquest reușise să o alcătuiască în pofida arhivelor închise, martorilor greu de intervievat și tuturor celorlalte obstacole create de re-stalinizarea Uniunii Sovietice după căderea lui Hrușciov din 1964, a reprezentat pentru mine un moment extraordinar, absolut tulburător.
Volumul era un autentic monument istoric, superb documentat, o mostră de erudiție inspirată de o adâncă empatie față de victime. Crescut într-o familie de foști veterani ai Războiului Civil Spaniol care își petrecuseră anii războiului mondial în URSS, am crezut că știu destule despre magnitudinea domniei terorii lui Stalin. Greșeam: cartea lui Conquest m-a făcut să înțeleg criminalitatea intrinsecă a regimului, logica sa nihilistă irezistibilă, înclinația lui perfidă către omogenizarea permanentă a societății și eliminarea oricărei deosebiri percepute, a tuturor demonilor “obiectivi” și “subiectivi”. Dacă ar fi să numesc cărțile pe care încă le găsesc inegalabile în termenii puterii analitice, explicative și interpretative de a descrie stalinismul, aș numi Marea Teroare alături de contribuțiile unor Robert C. Tucker, Richard Pipes, Martin Malia, Leonard Schapiro, Boris Souvarine și Adam Ulam. Nu e de mirare că școala revizionistă i-a numit pe unii dintre acești autori (în special pe Conquest, Malia și Pipes) drept principalii apărători ai anticomunismului liberal, după cum se spune, paradigma intelectuală antrenată de Războiul Rece. Era cu totul normal pentru autointitulații anti-anticomuniști ai erei Brejnev să-i deteste pe cei care au perceput sistemul ca fiind fundamental criminal și care au pus sub semnul întrebării aplicabilitatea unor concepte precum mobilitatea socială în examinarea masacrelor dintre elite. Acest lucru face cu atât mai remarcabilă prezența lui Stephen Cohen în volumul recenzat.
Distinsul sociolog Paul Hollander a reușit să pună laolaltă o binemeritată colecție de scrieri, reconfortant de diversă, non-encomiastică și complet onestă despre moștenirea lui Robert Conquest. Născut în 1917, poet, gânditor politic, diplomat, istoric, un adevărat spirit enciclopedic, Conquest a clădit o operă originală care a influențat generații de studenți preocupați de chestiunile sovietice, marxiste și în general revoluționare. Cartea lui Martin Amis, “Koba the Dread: Laughter and the Twenty Million” (New York: Hyperion, 2002) se deschide cu următorul citat din lucrarea lui Conquest, “The Harvest of Sorrow: Soviet Collectivization and the Terror-Famine”: “Am pune probabil lucrurile în perspectivă, în cazul de față, atunci când afirmăm că acțiunile însemnate aici au dus la pierderea a douăzeci de vieți omenești, nu doar pentru fiecare cuvânt, ci pentru fiecare literă din această carte”. Iar Amis adaugă amar: “Acea frază reprezintă 3.040 de vieți. Cartea are 411 pagini”.
“Political Violence” este mai mult decât colecția tradițională de ode solemne, adesea răsuflate, la adresa unui mare om de știință. Este în realitate o colecție excelentă de studii penetrante asupra conceptelor-cheie care stau la baza demersului de-o viață al lui Conquest: centralitatea violenței în escatologia revoluționară marxistă; legăturile dintre utopie, violență, ideologie și teroare; limitele și relevanța comparațiilor dintre experimentele totalitare nazist și sovietic. Așa cum a spus-o Conquest însuși într-un important eseu asupra istoriei ca teren de luptă: “Marile catastrofe ale erei noastre au fost produse de ființe umane mânate de anumite gânduri. Și astfel, întrebările esențiale ale istoriei trebuie să fie: Cum explicăm ceea ce-a fost numit ‘frenezia ideologică’ al secolului XX? Cum au reușit să prevaleze aceste aberații mentale? Care a fost categoria și condiția celor care au avut de suferit? Cine erau acești ‘Mary Mallon’ care au răspândit infecția?” (“Reflections on a Ravaged Century”, New York: Norton, 2000, p. 3).
Introducerea lui Hollander oferă un set valoros de chei interpretative asupra contribuțiilor extrem de bogate și multifațetate ale lui Conquest. Pentru că a scris el însuși studii remarcabile despre starea de auto-hipnoză a intelectualilor radicali (și nu numai) în timpul a ceea ce Hannah Arendt a numit cândva “furtunile ideologice ale secolului XX”, Hollander scoate în relief cu acuratețe rolul lui Conquest ca promotor al normalității etice. Biograful lui Buharin, Stephen Cohen (un admirator al operei lui Conquest în pofida multor divergențe), se concentrează asupra repatriaților post-Stalin, oameni care au supraviețuit Gulagului și au avut dificultăți în a se adapta la o societate care nu părea dornică să-și confrunte trecutul traumatic. În mod special revelatoare sunt referințele lui Cohen la nădejdea pusă de Nikita Hrușciov în câțiva vechi bolșevici, foști deținuți ai Gulagului, privind declanșarea și intensificarea campaniilor anti-Stalin. Plecând de la opera kremlinologică a lui Conquest, Mark Kramer explorează luptele de succesiune și rivalitățile dintre elite. Kramer produce un comentariu fascinant asupra mașinațiunilor lui Lavrenti Beria în perioada de după decesul lui Stalin și a rivalităților feroce care au culminat cu căderea și executarea acestuia. Analiza lui Mark Kramer, bazată pe materiale de arhivă, confirmă întru totul examinarea profetică oferită de Conquest asupra luptelor interne dintre elitele sovietice în cartea “Power and Policy in the USSR” (New York: St. Martin’s Press, 1961).
Norman Naimark ne oferă o analiză pătrunzătoare și provocatoare a implicațiilor genocidare ale politicilor lui Stalin împotriva țărănimii și anumitor grupuri etnice. Cu prilejul unui workshop organizat la Yale de istoricul Timothy Snyder, profesorul Naimark și-a expus opiniile și a reiterat concluzia textului inclus în acest volum: “În ultimă instanță, ambele state totalitare – Germania nazistă și Rusia stalinistă – au comis genocidul, ‘crima crimelor’. În pofida prăbușirii Uniunii Sovietice și concomitentul acces mai larg la informații, știm mult mai multe despre atrocitățile naziste decât despre cele sovietice, și despre cei care le-au inițiat, organizat și dus până la capăt. Chestiunea crucială a intenționalității și a culpabilității penale în cazul sovietic poate fi tranșată definitiv printr-un acces complet la arhivele rusești și la acei responsabili care încă sunt în viață”. (p. 47) Istorica de la Universitatea din Toronto, Lynne Viola, cândva unul din exponenții principali ai direcției revizioniste, autoarea de dată recentă a unei cărți impresionante intitulată “The Unknown Gulag: The Lost World of Stalin’s Special Settlements” (New York: Oxford University Press, 2007), și-a explicat rezervele privind utilitatea acestei abordări, în special în lumina unor posibile manipulări tendențioase. Permiteți-mi să spun că am întâlnit astfel de reacții după apariția în 2006 a Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (pe care am prezidat-o), un document care descria stalinismul românesc drept un regim genocidar. Pentru că am citit cele mai multe dintre contribuțiile recente la dezbaterile nesfârșite pe tema Stalin, sunt convins că niciuna din principalele ipoteze avansate de Robert Conquest în scrierile sale majore nu a fost contrazisă de arhivele deschise de curând. Din contră, chiar foști revizioniști admit astăzi rolul crucial al lui Stalin în declanșarea, supervizarea, orientarea și, în cele din urmă, oprirea Marii Terori. Nu anarhia instituțională a fost cea care a dus la milioane de victime, ci mai degrabă structura de intenționalitate asociată cu viziunea lui Stalin asupra unei societăți perfect unificate și nevoia de a o curăța de “vermina” potențial înclinată spre răzvrătire.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
