Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Despre raportul dintre o istorie prea recenta si dreptate. Pledoarie in favoarea subiectivismului victimelor

de Andreea Carstea     Contributors.ro
Luni, 27 iulie 2015, 17:52 Actualitate | Opinii

Andreea Carstea
Foto: Arhiva personala

Urmărind desfășurarea acțiunilor din instanță împotriva lui Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, în fapt primii torționari comuniști aduși în fața justiției, am din ce în ce mai pregnant groaznica senzație că, indiferent de ce vor spune sentințele, ei au câștigat deja.

Nerușinarea și lipsa de regret în fața gravității propriilor fapte ne arată că au trăit și trăiesc extrem de confortabil cu ei înșiși și că, paradoxal, (inutil de) sângeroasa revoluție din 1989 nu a făcut decât să (le) reafirme o deja conturată evidență că ei sunt de fapt învingătorii timpurilor lor (care, din nefericire pentru noi, sunt și ale noastre).

Mai mult, faptul că acțiunile în justiție împotriva celor care au înfăptuit crime în anii ’50-’60 au început în tardivul 2014, ne-ar îndreptăți să credem că cei care au instrumentat anchetele anilor ’70-’80 (ancheta muncitorilor brașoveni arestați în 1987, de exemplu) vor fi trași la răspundere – de o manieră la fel de trunchiată și revoltătoare – prin 2050, iar dosarele morților din 1989-1990 își vor găsi soluționarea cândva prin 2070.

În plus, așteptăm cu nerăbdare să vedem epuizate și numeroasele tergiversări care vor rezulta din complicațiile juridice pe care le presupune cazul Vișinescu chiar după pronunțarea unei mult trâmbițate sentințe. Un scuzabil pariu cinic ar putea miza chiar pe faptul că Vișinescu va trece la cele veșnice până la pronunțarea unei sentințe definitive. Dar aici se vor auzi voci „inocente” care vor spune că, chiar de-ar fi așa, oricum avem de-a face cu o condamnare simbolică, deci condamnatul își va primi pedeapsa chiar sucombat fiind, „în contumacie”.

În această situație aparent fără ieșire ce ne mai rămâne pentru a întreprinde un minimal act de  justiție?

Într-o excelentă lucrare, Tzvetan Todorov observa că amintirile le copleșesc mai degrabă pe victime decât pe călăi (fapt reamintit constant și de enunțatele procese) și că, oricât de absurd și de nedrept ar părea, în fapt, tot victimele sunt copleșite de rușine și vinovăție. Pornind de aici, singura soluție – pentru a vindeca măcar în parte aceste sentimente de rușine și vinovăție – este să preferăm subiectivismului atroce al călăilor pe acela al victimelor și să încercăm să ascultăm cu responsabilitate și fără prejudecăți glasurile celor care pot devoala cu adevărat fețele demonilor care ne bântuie trecutul și prezentul și care, amenințătoare, tind să ne populeze viitorul.

Însă, din păcate, ascultarea cu responsabilitate se dovedește o chestiune destul de complicată. Și aceasta pentru că ne confruntăm cu o serie de fenomene maligne care parazitează – anihilând în multe cazuri – asumarea responsabilă a trecutului recent:

1. Indiferența autosuficientă aproape generală a societății românești, indiferență depășită în gravitate doar de accentele nostalgice cu care o parte a celor care au cunoscut totalitarismul își înveșmântează trecutul, bazându-se de cele mai multe ori pe argumente care țin de nevoile primare ale individului și ignorând cu desăvârșire că dincolo (și mai presus) de carne și trup, omul este gând și spirit.

2. Instrumentalizarea politică a recuperării trecutului recent, care de multe ori devine o ghioagă discursivă în mâna unor actori dispuși să folosească orice mijloace pentru a obține măcar o brumă de legitimitate în fața unui electorat mereu nemulțumit și frustrat.

Expresia cea mai limpede a unei asemenea conduite o constituie poate inconstanța și volatilitatea care caracterizează traseul acelor instituții care se ocupă de trecutul recent, dar care, din nefericire, sunt complet subordonate politic. În cazul acestora, fiecare schimbare politică echivalează cu declanșarea de numărători inverse paralele (după modelul deja consacrat: X iese din scenă, Y se pregătește de reprezentație). Astfel, fiecare schimbare anunță în fapt o altă reeditare a legendei Meșterului Manole, în care fiecare nouă conducere/echipă sosește însoțită de surle și trâmbițe cu care anunță că va face și va drege și pleacă dezolată înainte să fi apucat să facă și să dreagă… urmând ca altcineva s-o ia de la capăt… Dar ce e mai periculos în această nefastă ecuație este că, de cele mai multe ori (și de-o manieră mai mult sau mai puțin camuflată), actorul politic cere „ceva” în schimbul numirii, fapt care se vede, de regulă, în învălmășeala generală a campaniilor electorale.

3. Instrumentalizarea mediatică iresponsabilă a trecutului recent. Iar aici avem de-a face cu o explozie de abordări, motivate, pe de o parte, de o deja generalizată goană după rating și, pe de altă parte, de interesele personale ale patronului (ca om aflat în posesia unui trecut de cele mai multe ori incomod, dar care vrea, printre altele, să se „curețe” de păcate și să se înalțe din propria-i cenușă mai ceva ca Pasărea Phoenix). Așadar, să le luăm pe rând:

i. Goana după rating. Aici avem de-a face cu produse media care mizează pe dimensiunea senzaționalistă, cu titluri menite să șocheze, dar al căror conținut informativ fie tinde spre zero, fie e ancorat într-o puzderie de probleme false sau irelevante.

Bunăoară, citesc într-o zi, desigur cu sângele circulându-mi din ce în ce mai rapid prin vene, „Sexgate cu torționarul Ioan Ficior, la Periprava. Desfrâul cu nevestele subalternilor și chefurile de pomină i-au șocat și pe șefii Securității”. Ca urmare, mi-am luat inima în dinți și am făcut rapid click pe articol, ca să văd cum curajosul jurnalist, pornit de altfel cu încredere pe urmele unor Robert Woodward și Carl Bernstein, se răfuiește cu trecutul recent și face un talmeș-balmeș cu „de toate”: false și reale chestiuni de moralitate, baptism, cercetare, sex, înhumări, deshumări, tortură etc. etc. Dar oare Ficior chiar ar fi fost un pic mai bun dacă nu ar fi făcut amor cu nevasta subalternului? Și acesta este doar un benign exemplu, și nu cel mai grav dintre toate. În concluzie, titlul să trăiască!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
395 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri