Ceea ce s-a petrecut in timpul dictaturii Khmerilor Rosii in Cambodgia intre 1975 si 1979 depăseste imaginația, ține de acea non-reprezentabilitate care este asociată cu Holocaustul si cu paginile cele mai inspăimantătoare legate de Gulag. Nu a fost vorba doar de un infern al sadismului, de delirul unui grup de maniaci, ci de resentimentul social, justificat ideologic, devenit politica exterministă. Ideea “purificării” apare la Lenin foarte devreme. Cultul violenței sociale este prezent in “Manifestul Partidului Comunist” scris de Marx si Engels la mijlocul secolului al XIX-lea.
Toate regimurile comuniste, fara excepție, au recurs la terorism social, intr-o fază sau alta a existentei lor. Inainte de kadarism a fost rakosismul, iar kadarismul insusi a debutat printr-o baie de sange, dupa zdrobirea Revoluției Maghiare in noiembrie 1956. Dar regimul Khmer Rouge a exacerbat ceea ce părea greu de a fi depăsit intru monstruozitate. A dus utopia revoluționară la ultimele sale consecințe. A ucis peste o treime din populația tarii. Comparat cu Pol Pot, chiar un Ceausescu părea un stalinist “moderat”…
Cine incearca azi să “retesteze ipoteza comunistă” este obligat moral să spuna ce crede despre ororile comise de sociopații de la Pnom Penh. Cuvintele au consecințe, uneori teribile. Cuvintele dogmei comuniste nu pot fi separate de experimentele concrete practicate pentru a le transforma in realitate. Universul concentraționar comunist si-a aflat rădăcinile in ideologie.
Un articol recent al profesorului Ioan Stanomir apărut pe platforma “Contributors” serveste ca avertisment la un ceas in care stanga radicală pare din nou inclinată sa se joace de-a revolutia apocaliptica. Il consider un text de maximă urgentă politică si etică, o invitatie la responsabilitate si luciditate. Si, nu mai putin, un apel la neuitare.
Nu pot să nu amintesc aici veto-ul Rusiei putiniste care a impiedicat, zilele trecute, declararea de catre ONU a masacrului de la Srebrenița, petrecut acum doua decenii, drept genocid. Similitudinile dintre Vladimir Putin si Slobodan Milosevici sunt greu de ignorat: autoritarism, militarism, anti-ocidentalism, narcisism, ultra-nationalism. Marele sovietolog Alain Besançon nu greseste cand vede o continuitate de la Lenin si Stalin, trecand prin Hrusciov, Brejnev si Andropov, si pana la Putin. Este vorba de disprețul total pentru individ ca ființă juridică si morală. “Viața umană nu inseamnă nimic daca nu apartine statului”, aceasta este deviza totalitarismelor.
Statolatrie, partolatrie, exaltarea ideologiilor redemptive, colectivism organicist, anti-capitalism si anti-liberalism, devotamentul orb pentru o cauză pretins sacră, disoluția individului in mase isterice si isterizabile, iata premisele zămislirii coloniilor penitenciare ale veacului XX.
