Utopia comunistă clasică şi-a pierdut nimbul de-odinioară, dar proiectele colectiviste cu pretenţii escatologice nu au dispărut. Chavismul, cu a sa mitologie ce-si zice “socialism bolivarian”, este unul dintre acestea. Acţiunile unui Alexis Tsipras fac parte din aceeaşi tradiţie a anti-capitalismului şi anti-liberalismului. Este vorba despre romantismul anti-capitalist reloaded. Se resping valorile modernitătii burgheze, capitalismul este stigmatizat drept triumf al celui mai cras egoism, se exaltă ceea ce ganditorul venezuelean Carlos Rangel numea “traditia bunului salbatic”. Fostul premier belgian Guy Verhofstadt avea perfectă dreptate să-i spuna lui Tsipras:“Cum vrei să fi tinut minte? Ca un accident electoral care si-a facut poporul si mai sărac? Ori ca un reformator revolutionar autentic? Evită sa cazi in capcana PASOK. Nu-ti trăda poporul. Deoarece 80 la suta vor să rămană in zona euro. Arată că esti un lider real, nu un profet.”Marea provocare pentru lumea de azi este, mi-e teamă, absenta liderilor de anvergura si revenirea, pe varii meridiane, a profetilor. Revine stilul oracular in politica, se proclama enormitati si se inchid ochii in fata unor scandaloase actiuni ale noilor “tribuni”.
Drepturile omului par sa fi intrat intr-o alarmanta desuetudine. Ne indignam selectiv si, de-obicei, in raport cu societatea deschisă si cu valorile democratiei liberale. La două decenii dupa genocidul de la Srebrenica, veto-ul Rusiei putiniste impiedică o rezolutie ONU care să spuna lucrurilor pe nume. Stanga radicala l-a uitat de multa vreme pe Slobo the Great, e prea ocupată cu demonizarea Angelei Merkel. Tsipras a crescut in universul mitocratic al arhetipurilor revolutionare stangiste, de la Nikos Beloyannis la Che Guevara. Ii repugnă, asemeni lui Guevara, tot ce inseamna concurentă, piată libera, risc.
Imediat dupa revolutiile din 1989, ganditorul politic Bruce Ackerman, profesor la Universitatea Yale, a publicat o carte intitulata “The Future of the Liberal Revolution”. Astazi, iata, ar putea apare una cu titlul “The Future of the Anti-Liberal Revolution”. Neo-romanticii anticapitalisti stiu să distrugă, nu să cladească. Capitalul financiar este condamnat apocaliptic, as zice wagnerian, drept “domnia cametei”. Se reiau fixatiile unor Proudhon, Bakunin si Marx legate de rolul malefic al banilor. Dihotomii ce parea definitiv compromise renasc sub ochii nostri. Maniheisme obosite isi traiesc a doua viata. Neo-romanticii stiu să nege, nu să afirme. Stiu să suprime contracte asumate, nu să le onoreze. Impreună cu Marius Stan, am publicat, in decembrie 2014, un eseu in apărarea valorilor burgheze. Credem că la acest ceas este de o ardentă actualitate.
