Adevaratul caracter, cum stim, iese la suprafata in momente de criza. Atunci se vede pe cine ascundem inlauntrul nostru, cine suntem in realitate si ce putem. Mai ales in situatii limita aflam ceva relevant despre noi sau ceilalti. Cum suntem: curajosi sau lasi, buni sau rai, capabili de empatie sau aroganti, cumpatati sau isterici? Am auzit cu totii in aceste zile de la fosti si actuali lideri ai PSD o simfonie de jigniri grosolane, de injuraturi neaose si insinuari nedemne.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

De pilda, fostul premier, Adrian Nastase, a publicat pe blog un fel de pamflet drept raspuns dat unui realizator TV, caruia i s-a adresat cu "Ba, jigodie", "ba, gunoiule", "ba, idiotule", "redus mintal ce esti". Nimic amuzant in replica asta golaneasca. Exprimarea merge la Jilava sau la Rahova, unde fostul premier pare sa fi invatat sa vorbeasca "ca baietii". Iata-l pe intelectualul subtire injurand ca la usa cortului. Varsa o galeata de laturi in capul unui pamfletar TV si mai spurcat la gura decat el doar pentru a-i demostra ca se poate cobori mult mai jos.

A venit randul lui Ioan Rus sa demonstreze ca badarania nu are, practic, limite. In stilul sau concis si direct, prin cateva cuvinte bine tintite, Rus a jignit in masa milioane de romani plecati la munca in strainatate. Cum i-ar putea rani mai grav cineva decat facandu-le nevestele curve iar copiii golani? Ceva mai urat cu greu se poate imagina. Aceasta nu este nici o "licenta", cum gratios i s-a soptit ministrului la ureche in timpul emisiuni pentru a-i scuza mojicia. Alea se numesc licente poetice, cu totul altceva, mici fortari de limbaj cu efecte stilistice. In cazul de fata avem de-a face cu limbaj licentios, adica desantat, nerusinat, nerusinat, vulgar etc.

Nici Victor Ponta n-a fost prea departe azi de stilul mitocanesc care a virusat partidul la varf. A incheiat triumfal o replica data opozitiei la dezbaterea motiunii de cenzura afirmand despre Alina Gorghiu ca este Elena Udrea a PNL. Cu insinuarea asta mizerabila Ponta tradeaza si el o gandire a la Rus din care lipseste cuvantul curva. Nu s-a abtinut sa-i traga o copita tot in stil birjaresc fostului lider PSD, Mircea Geoana, remarcand foarte spiritual ca nu va vota niciodata o motiune a opozitiei dupa ce nu va mai fi presedinte ca doar nu e prostanac.

Violenta de limbaj este specifica oamenilor ramasi fara argumente intr-o disputa, care nu mai au nimic de spus. In disperare de cauza, pun mana pe limbajul bolovanos si lovesc cu insulte si calomnii. Scopul agresivitatii verbale extreme este paralizarea adversarului, inecat intr-o mare de dejectii si imprecatii. Intimidarea prin limbaj este specifica si borfasilor de rand. Aceasta practica o intalim adesea la Antena 3, specializata in linsaje.

Cu ani in urma, Vadim Tudor si Romania Mare detineau monopolul invectivei insa tocmai asta ii facea nefrecventabili. Intre timp, s-a umpluat tara de vadimi. Pe langa o lipsa cronica de scrupule, apelul la trivialitate ca arma politica indica goluri adanci in educatie combinate cu un caracter infect. In loc de final, merita remarcat ca tocmai brutele astea s-au gasit sa-i reproseze ani de zile grosolaniile si badaraniile fostului presedinte Traian Basescu. Tocmai ei, asasinii ultimelor ramasite de bun simt in politica.