Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Se naste o noua Turcie?

de Dragos C. Mateescu     Contributors.ro
Luni, 8 iunie 2015, 21:10 Actualitate | Opinii

Dragos C. Mateescu
Foto: Arhiva personala

Urmare a scrutinului parlamentar de duminică din Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (acronim turcesc AKP), aflat de treisprezece ani la putere, a pierdut în mod clar majoritatea în Marea Adunare Naţională. Rezultatele preliminare pot fi totuşi interpretate ca începutul unui proces complex, fără precedent, care ar putea duce la profunde schimbări în această ţară.

Cultura politică dominantă de aici a fost construită timp de mai multe generaţii pe ideea că ţara este statul iar statul este deasupra cetăţeanului. Constituţii succesive au codificat legal această logică, începând cu cea din 1924 şi terminând cu cea actuală, dată în 1982 de către regimul militar condus de Kenan Evren. Aceste constituţii au impus de asemenea definiţia legală a naţiunii în termeni explicit şi/sau implicit etno-religioşi, fapt ce a dus la excluderea non-turcilor şi a non-musulmanilor sunni din viaţa politică a ţării. Reflectată în conţinutul educaţiei primare, secundare şi universitare timp de mai multe generaţii, această cultură politică a ajuns să limiteze considerabil imaginaţia colectivă a posibilităţilor politice.

Judecată cu aceste aspecte în minte, ascensiunea Partidului Democratic al Popoarelor (acronim turcesc HDP) în parlament este un eveniment epocal. HDP-ul a participat în competiţia electorală cu o agendă publică susţinând deschis recunoaşterea şi drepturile minorităţilor etnice (mai ales kurzii dar nu numai) şi religioase (incluzând Alevi). Succesul său înseamnă că, pentru prima dată în istoria Republicii Turcia, un partid reprezentând explicit etnici non-turci şi non-musulmani sunni va putea să ducă această reprezentare în parlament. Configurarea agendei publice ar putea astfel să nu mai fie o sarcină simplă pentru forţele pro-establishment. Chestiuni precum drepturi şi libertăţi individuale şi colective ar putea intra în mod ireversibil în viitoarele dezbateri parlamentare cu contribuţia HDP. Forţele „pro-establishment”, adică acele forţe politice care se bat în mod tradiţional de generaţii pentru controlul asupra statului, fie ei kemalişti sau conservatori religioşi, au suferit astfel o lovitură semnificativă.

Rigidul republicanism secularist al Partidului Republican al Poporului (acronim turcesc CHP) şi turkismul extrem al Partidului Mişcării Naţionaliste (acronim turcesc MHP) nu au reuşit să câştige mai multe voturi decât se aştepta. Planurile acestor două tabere de a recâştiga controlul asupra statului depinde acum de acceptarea de către ele a unei coaliţii chiar cu AKP-ul sau de formarea unei coaliţii de către CHP şi MHP cu partidul anti-establishment HDP. În ambele variante, o restauraţie kemalistă deplină este mai degrabă improbabilă.

Trecând acum la tabăra conservatoare, AKP-ul pare să fi plătit pentru transformarea sa în jucăria personală a Preşedintelui Republicii, Recep Tayyip Erdoğan, dar şi pentru performanţa economică slabă din ultimul an. Conflictul dintre partizanii lui Erdoğan şi cei ai influentului învăţat musulman Fetullah Gülen, agravat de scandalul de corupţie din decembrie 2013, a afectat fundamental această tabără religios-conservatoare. Pentru a opri anchetarea cazului de corupţie din decembrie 2013, Erdoğan a subordonat propriei voinţe AKP-ul (deci, parlamentul şi executivul, inclusiv forţele poliţieneşti), sistemul judiciar şi mare parte a presei. Războiul său personal împotriva fidelilor lui Gülen din aparatul de stat – cu toţii botezaţi colectiv „statul paralel” de către Preşedinte şi sicofanţii săi – a transformat instituţii publice în câmpuri de bătaie. În acest proces, Erdoğan a reuşit să îşi transforme şi el propria administraţie prezidenţială într-un „stat paralel” celui oficial. Noul palat prezidenţial (Ak Saray), exorbitant de scump, a devenit fortăreaţa sa personală inexpugnabilă, apărată de propria forţă poliţienească şi propriul serviciu de informaţii, toate finanţate practic fără limită de către parlamentul controlat de AKP. Poliţia turcă, unde mulţi ofiţeri datorează loialitate lui Erdoğan şi AKP-ului pentru că şi-au căpătat slujbele în urma numeroaselor sesiuni de recrutare ale guvernului în ultima decadă, a făcut deja dovada loialităţii prin brutalitatea din timpul protestelor din mai-iunie 2013 şi prin servilismul arătat în timpul scandalului de corupţie din decembrie 2013.

Alegerile de duminică au aranjat astfel terenul pentru un foarte complex joc al politicii turce în această vară şi pentru lunile şi anii ce vor veni. Pe baza agendelor publice ale celor patru partide care au trecut de enormul prag electoral (10%), noul parlament turc are de rezolvat următorul set minim de provocări majore:

-        Adoptarea unei noi constituţii care să pună bazele unui stat liberal democratic în care justiţia, precum şi drepturile individuale şi colective, să fie respectate şi protejate, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Turciei, în mod special în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

-        Noua constituţie ar trebui deci să recunoască formal diversitatea culturală a Turciei, astfel permiţând integrarea graduală a minorităţilor lingvistice şi religioase în viaţa politică, economică şi civică a societăţii turceşti. Invocarea Tratatului de la Lausanne ca o piedică în calea unei asemenea reforme nu este justificată din moment ce Articolul 39 în tratat o permite, ba chiar o încurajează. Aşa-numita „problemă kurdă” ar putea fi şi ea rezolvată automat printr-o astfel de reformă, mai ales dacă ea se va inspira, de exemplu, din experienţele României şi Bulgariei în contextul accederii lor la Uniunea Europeană.

-        Reformarea şi liberalizarea sistemului educaţional, în formă şi conţinut, conform valorilor liberal-democratice exprimate în noua constituţie. Ca modele în acest sens ar putea servi, încă o dată, standardele relevante de bună practică evidenţiate în procesul de lărgire a Uniunii Europene. Desfiinţarea Consiliului pentru Educaţia Universitară (acronim turcesc YÖK) este văzută ca un pas important în acest context.

-        Restabilirea pe baze legale a independenţei justiţiei, în mod special a independenţei Consiliului Suprem al Judecătorilor şi Procurorilor (acronim turcesc HSYK) în conformitate cu standardele de bună practică la nivelul Uniunii Europene. Exemplul de succes României din ultimii ani poate servi drept model.

-        Adoptarea unor măsuri legislative (primary and secondary legislation) care să garanteze libertatea de expresie.

-        Redeschiderea şi administrarea judiciară a cazului de corupţie început în decembrie 2013. Acest pas ar putea însemna terminarea carierei politice a Preşedintelui Erdoğan şi a unora din colaboratorii săi.

Toate aceste provocări vor necesita inevitabil concesii majore din partea tuturor actorilor iar o coalitie guvernamentala funcţională poate fi imaginată doar pe baza unor astfel de concesii. Pentru AKP, cel mai dificil sacrificiu ar putea fi cel referitor la Erdoğan. Totuşi, este şi prima dată când partidul se confruntă cu o astfel de problemă iar acest joc al supravieţuirii ar putea deveni fatal pentru lider. Dincolo de inevitabilele lupte politice care s-ar putea declanşa curând, marea miză rămâne calea pe care o va lua Turcia pe termen lung.

Pentru optimişti, această cale ar putea duce la o schimbare profundă şi graduală a statului şi a culturii politice dominante conform principiilor liberal-democratice. Singurele modele şi bune practici disponibile în acest sens sunt de găsit în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană. În opinia mea personală, credibilitatea oricărui guvern turc ca o forţă pozitivă depinde de angajamentul său consecvent în acest proces iar acest obiectiv este greu de atins în Turcia zilelor noastre.

Pentru pesimişti, transformarea Turciei într-o democraţie liberală este doar o iluzie deşartă. MHP-ul extremist, împreună cu ultra-conservatorii din AKP şi ultra-seculariştii naţionalişti din CHP ar putea reprezenta un obstacol uriaş pentru orice încercare de reformă profundă. Asta tocmai pentru că o reformă serioasă ar distruge statul pe care chiar acei oameni l-au creeat, prin chiar lupta pe care au dus-o timp de generaţii pentru controlul său.

\

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













3688 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version