Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Dictatori, palme si glumite la Summitul resemnarii europene

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Marţi, 26 mai 2015, 12:54 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Dacă n-ar fi fost episodul jenant Juncker-Orbán, Summitul de la Riga putea fi cel mai bine caracterizat prin formula „nimic despre nimic”. Dar cum episodul cu pricina a fost real şi atât de debusolant (o să-l discutăm la sfârşit), trebuie să admitem că bilanţul întregii reuniuni a marcat un fiasco total, deopotrivă strategic, politic, simbolic şi moral.

Uniunea Europeană mai degrabă a pierdut prin organizarea acestui Summit al Parteneriatului Estic, la capitolele imagine, forţă şi credibilitate (ca să nu mai punem la socoteală timpul şi resursele irosite de organizatori şi de delegaţiile participante), decât dacă ar fi asumat, onest, că nu poate sau nu este pregătită să facă mutări decisive în impasul din Vecinătatea Estică, renunţând astfel la trista paradă a neputinţelor relaxate defilând pe covorul roşu, cu zâmbete golite de sens. Dacă Vilnius 2013 a fost considerat un semi-eşec, Riga 2015 este expunerea publică maximă, neinspirată şi aproape prostească din perspectiva strategiei de comunicare, a ratării Uniunii Europene, a leadership-ului slab şi a problemelor de credibilitate tot mai mari pe care le are organizaţia în prezent.

Lipsa în sine a rezultatelor nu a fost o surpriză, fiind anticipată cu săptămâni bune înainte de reuniunea din Letonia, dar maniera lamentabilă în care a eşuat Parteneriatul Estic, la şase ani de la lansare, aproape fără zbateri şi fără pretenţia măcar de a căuta soluţii, a arătat consensul resemnării europene în faţa strategiei lui Putin de blocare a perspectivelor de integrare ale Estului post-sovietic. De fapt, nici ţările în cauză nu prea mai speră cu adevărat la aderare şi nu mai sunt tentate de orientarea pro-europeană, pe fondul insatisfacţiei produse de lipsa progreselor în standardele de viaţă asigurate de noile guvernări, precum şi de propriile neputinţe structurale: corupţie sistemică, vulnerabilităţi politice şi statale profunde, clivaje identitare ireconciliabile, decalaje economice, sociale şi de infrastructură enorme etc. Elocvent în acest sens este un sondaj recent din Republica Moldova, în care 50% din subiecţi sunt atraşi de proiectul Uniunii Eurasiatice propus de Rusia şi doar 32% de integrarea în Uniunea Europeană, restul fiind probabil prea dezamăgiţi, prea obosiţi, neîncrezători sau neinformaţi ca să mai fie tentaţi de ceva.

Puterile occidentale, aşa cum am mai spus, par tot mai mult atrase de perspectiva de a cădea la pace cu Rusia decât de a cheltui şi de a risca pe toate planurile, într-o zonă periferică instabilă. Miza extinderii spre Est a pierdut mult din suportul opiniei publice, al societăţii civile şi al establishmentului politic din ţările spaţiului euro-atlantic (inclusiv Statele Unite au început negocieri cu Moscova, care se anunţă deosebit de „interesante”), erodarea paradigmei lărgirii fiind accelerată în Europa, în ultima perioadă, de perspectiva falimentului Greciei, de reticenţa faţă de creşterea cheltuielilor de apărare la 2% din PIB în toate statele membre ale NATO, şi mai ales de ofensiva electorală a euroscepticilor, naţionaliştilor conservatori sau radicalilor de stânga, pe lista ţărilor bulversate de nemulţumirea în creştere a alegătorilor intrând, foarte recent, Polonia şi Spania.

Foarte deschisă spre ideea închiderii rapide a conflictului din Ucraina şi mai ales favorabilă colaborării cu Rusia, cu care, dealtfel, Europa ar fi avut în trecut „rezultate inimaginabile”[1] (?!), s-a arătat zilele trecute chiar „Ministrul de Externe” al Uniunii Europene, Federica Mogherini, care a precizat răspicat că „o Rusie izolată, fragilă şi destabilizată nu este în interesul nimănui”[2]. Deci, să întărim Rusia şi colaborarea cu Moscova, ne spune Înaltul Reprezentant al UE, absolut descurajant, într-un moment în care trei ţări asociate ale Uniunii Europene (Ucraina, Georgia şi Republica Moldova) au trupe ruseşti de ocupaţie pe teritoriul lor… În octombrie anul trecut, îmi exprimam foarte clar rezervele faţă de şansele de reuşită ale noului mandat de politică externă al Uniunii Europene, în condiţiile ezitărilor şi dezacordurilor cunoscute ale statelor membre pe teme majore, la care s-a adăugat opţiunea de compromis pentru o politiciană socialistă, fostă membră a Organizaţiei Tinerilor Comunişti Italieni, cu vechi şi declarate simpatii pro-ruse[3].

Episodul neaşteptat Juncker-Orbán a făcut însă, totuşi, să avem ceva de observat şi ceva de spus şi despre recentul Summit de la Riga. Iată, pe scurt, secvenţa[4]. „Vine dictatorul!” îi transmite relaxat, bine dispus şi uşor toropit, ca un bătrânel bonom pe care nu-l prea mai interesează unde este, ce spune şi ce face, preşedintele Comisiei Europene premierului leton, Laimdota Straujuma, iar aceasta râde stânjenită de situaţie, neştiind cum să reacţioneze. Când dictatorul (e vorba de premierul Ungariei, Viktor Orbán, cel care a votat împotriva numirii lui Juncker la şefia Comisiei!) s-a apropiat de grupul de primire, Juncker l-a gratulat amical, ca pe un vechi amic la şpriţ: „Dictatorule!” şi l-a pălmuit suficient de tare încât microfoanele ambientale să preia pleznitul peste obraz şi să-l ducă în lumea întreagă, ca pe o imagine decrepită a ceea ce a ajuns astăzi Uniunea Europeană, la 70 de ani (tocmai celebraţi, cu mare fast) de la îndepărtarea de la putere a dictatorilor precedenţi de pe continent (Hitler, Mussolini, Szálasi ş.a.m.d.) care au incendiat Europa, au comis crime de război şi au făcut necesară construcţia politică, economică şi instituţională comună care a urmat.

Multe din declaraţiile şi deciziile premierului ungar au fost, ştim, controversate, dar reducerea întregii lor semnificaţii, la acest nivel politic înalt, la impresia unei scenete proaste interpretate de brigada artistică a Uniunii Europene, ne-a lăsat parcă un gust amar. Tratarea în acest registru, butaforic, de către liderii Uniunii, a unor concepte cu rezonanţe atât de grave pentru naţiunile europene nu poate fi decât descumpănitoare, chiar şi atunci când (sau mai ales dacă) e vorba de o glumă, făcută la un Summit unde se discută despre o regiune a Europei aflată încă în război, sub agresiunea politică, economică şi militară directă a regimului unui lider autoritar.

Apoi, a urmat poza veselă de grup, cu Juncker înghesuindu-l ghiduş pe „dictator” înspre Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk. Ce ar trebui să înţelegem noi, spectatorii de rând, din această scenă jalnică? Simplu, sunt doar două variante: ori Juncker a vorbit serios şi, dacă îl consideră pe premierul Ungariei un dictator care trebuie pălmuit în public, atunci trebuie să explice de ce a mai făcut poză cu acesta, de ce a dat mâna şi ce mai caută un dictator între liderii Uniunii, ori a glumit frivol şi atunci, prin gluma făcută, aruncă în derizoriu toate criticile anterioare aduse regimului Orbán de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, în ultimii ani. Nici într-un caz, nici în celălalt, Europa nu mai poate impune respect altor puteri, şi se pare nici propriilor cetăţeni.

Oricare ar fi interpretarea dată scenei cu dictatori, palme şi glumiţe între liderii săi de prim rang, aflaţi la un Summit unde nu s-a decis nimic, Uniunea Europeană va trebui să se trezească urgent din toropeala şi derizoriul în care se scufundă treptat şi să-şi caute, prin selecţia unor noi elite politice, un drum mai serios, mai credibil şi mai onorabil pentru generaţiile care vor urma, un drum şi un proiect comparabil ca performanţe, demnitate şi consecvenţă a principiilor şi valorilor asumate cu cel pe care fondatorii săi l-au deschis naţiunilor Europei, cu 70 de ani în urmă.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1814 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă