Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Convergenta reala nu este un moft (Romania si euroaria)

de Daniel Daianu     Contributors.ro
Luni, 18 mai 2015, 8:03 Actualitate | Opinii

Daniel Daianu
Foto: Hotnews

Zona euro nu si-a depasit criza, care nu se rezuma la supraindatorare publica si privata. Otmar Issing, fost economist sef al BCE (Banca Centrala Europeana) a repetat la Bucuresti in aprilie, a.c, ca euroaria a pornit cu un singur picior (politica monetara), ca ii lipsesc aranjamente fiscale adecvate. Nu este singura voce proeminenta care a facut aceasta observatie. Alexander Lamfalussy, un artizan al crearii euro, remarca ca obstacole diverse au impiedicat integrarea fiscala. Raportul McDougal, elaborat la solicitarea Comisiei Europene, arata inca din 1978 ca o uniune monetara are nevoie de buget comun.  Van Rompuy si mai recent Pierre Moscovici au vorbit despre nevoia unei “capacitati fiscale”. Am mentionat acestea pentru a arata ca discutia despre aderare cu privirea orientata numai spre interior nu este inteligenta.

Lectii mari ale crizei sunt: euroaria nu a asigurat convergenta suficienta intre tarile membre, de aici si dezechilibre considerabile intre Nord si Sud, dintre care unele s-au adancit; teza ca euroaria nu este o arie monetara optima (optimal currency area/OCA), cu economii compatibile structural, s-a  dovedit corecta si a reliefat importanta convergentei reale drept criteriu de aderare; euroaria nu are instrumente de amortizare a socurilor asimetrice, asa cum se intampla  intr-o uniune monetara veritabila (cum sunt SUA, sau Germania ca stat federal); spatiul de manevara (policy space) conteaza enorm in conditiile unor socuri adverse puternice, iar euroaria permite numai devalorizari interne (reducere de salarii si alte venituri) ca proces de corectie, ceea ce este costisitor social si politic si este greu de conceput ca mecanism durabil. Privind aceste aspecte am scris adesea in media autohtona si nu numai (vezi si “The Eurozone Crisis and the Future of Europe”, Palgrave Macmillan, 2014; ‘The Governance of the eurozone and external imbalances”, World Commerce Review, 3, 2014); am incercat sa subliniez ca dezbaterea privind aderarea la euroarie reclama intelegerea functionarii ei, cu slabiciunile de design si aranjamente de politici (policies) –dincolo de ceea ce inseamna un grad adecvat de competitivitate, de convergenta reala a unei economii. Este de adaugat ca Uniunea Bancara nu rezolva probleme majore institutionale si de politici ale euroariei.

Observatiile de mai sus sunt facute avand in minte  un curent de opinie acasa care pledeaza pentru aderarea rapida la zona euro.  Sunt  argumente ce ar sustine aceasta opinie. Unul, ca astfel se poate oferi  o noua perspectiva pentru dezvoltarea tarii, pentru mobilizarea de resurse interne. Se si face o analogie cu intrarea in UE, ceea ce este insa discutabil date fiind diferentele mari intre Uniune si euroarie in materie de instrumente de politica economica, de reguli de functionare. Pentru numerosi cetateni romani este de presupus ca euroaria este o notiune mai vaga (decat UE) nespunand multe in termeni concreti (circulatia de miscare este asigurata in UE). Si de ce ar fi mai mobilizator ca demers aderarea  fata de un program care sa insemne autostrazi si drumuri,   dezvoltarea infrastructurii in general, mai multe resurse pentru educatie si sanatate? Ce este mai palpabil pentru populatie, zona euro, sau proiecte ce tin de viata concreta a oamenilor? S-ar putea replica ca deceniile de tranzitie (dupa 1989) arata ca nu ne putem guverna bine, ca nu am fi capabili sa realizam proiecte majore/istorice fara indemn si presiune externe. Dar acesta este un mod de a gandi cu dublu tais, fiindca o tara nu este primita in zona euro pentru a i se aplica “corectori” institutionali si structurali; euroaria nu trebuie sa fie spital pentru “bolnavi”, pentru economii cu institutii si structuri imature. Mai ales in lumina crizei din ultimii ani. Si eu sunt de parere ca sunt tari care nu ar fi trebuit sa fie in euroarie nefiind compatibile cu ceea ce imiplica  un “optimal currency area”. Dar politicul a prevalat si se vede acum cu ce costuri, pentru toata lumea. Cu atat mai mult, noi aderari vor fi scrutate cu mare atentie. Ca Letonia si Lituania au intrat dupa izbucnirea crizei are relevanta limitata avand in vedere regimul de consiliu monetar intern (adica legarea stricta a monedei locale de euro), euroizarea extrema, dimensiunea mica a economiilor lor si dorinta celor mari din euroarie de a transmite un mesaj cat de cat optimist in conditii de criza. Pentru politica economica,apartenenta  la euroarie schimba radical registrul de actiune  accentuand problema spatiului de manevra (policy space) la socuri adverse.

Un alt argument legat de viteza aderarii la euroarie ar fi gradul de euroizare, care limiteaza eficacitatea politicii monetare autohtone, mai ales cand miscari de capital sunt considerabile (in Romania tranzactiile denominate in euro sunt cam ½ din total, fata de cca 1/3 in Polonia, sau sub 5% in Cehia).  Ar fi eliminat si riscul valutar.  Dar apare o intrebare legitima, este euroizarea, fie   ea semnificativa, determinanta pentru o asemenea decizie strategica, istorica? Cand o economie este mica si are consiliu monetar (cazul tarilor baltice, ce au populatii mergand de la cca 1 la cca 3 milioane persoane si cu jumatate din ele in capitale) optiunea pare relativ simpla.  Ar fi poate si in situatia Croatiei, care are o euroizare ce depaseste 90% din tranzactii si o economie relativ mica. Este de notat ca in Romania, “ronizarea” tranzactiilor creste pe fondul scaderii dramatice a inflatiei si a dobanzilor, ceea ce este de salutat si reduce din taria argumentului legat de euroizare. In fine, exista un argument “politic” si “geopolitic”, care priveste simbolistica intrarii in ce ar trebui sa fie nucleul dur al UE, euroaria; mai ales cand chestiunea geopolitica a fost reinflamata de anexarea Crimeei si razboiul din Ucraina. Dar aspectul geopolitic nu trebuie sa fie un argument precumpanitor in conditiile Romaniei, ca stat membru al NATO, care este singura alianta militara si de securitate ce conteaza in fapt la nevoie. Ar mai putea fi un temei pentru tintirea anului 2019 faptul ca Romania detine atunci presedentia Consiliului.

Sa staruim asupra tezei ca gradul de convergenta reala nu ar fi decisiv, ca aderarea depinde esentialmente de competitivitate, care s-ar reduce la relatia intre productivitate si dinamica veniturilor(vezi Theodor Stolojan in Bursa din 14 mai). Dar aici usor se poate intra pe o pista falsa. Fiindca nu discutam despre o tara care isi gestioneaza dezechilibrele beneficiind de intreaga gama de unelte de politica economica, inclusiv politica monetara si de curs. In euroarie, gama de alegeri pentru administrarea dezechilibrelor macro se reduce la controlul deficitelor bugetare si cvasi-fiscale in domeniul public,  eventuale taieri de salarii si alte venituri. Mai mult, cum a demonstrat criza euroariei si alte episoade de criza (in Asia, in America Latina), dezechilibre externe mari sunt cauzate de supra-indatorarea sectorului privat. Asa s-a petrecut in Spania, Irlanda, Portugalia. Grecia este constant in atentie prin datoria sa publica foarte mare (chiar dupa restructurare/diminuare), dar necazurile celorlalte tari din euroarie, care au  avut nevoie de asistenta financiara, sunt legate, in principal, de indatorarea sectorului privat. De ce exista supraindatorare  in tarile mentionate? Fiindca, cum arata si manuale de economie, capitalul curge de unde este economisit (abundent) catre zone unde este “cerut” si, unde, aparent, randamente de fructificare sunt superioare. Ca acest capital s-a dus prevalent spre “non-tradables”(bunuri si servicii neexportabile si,sau care nu pot concura importul) tine mult de incapacitatea aproape congenitala a pietelor de a judeca fluxuri de venituri intertemporal, pe perioade mai lungi. Si apare astfel marea problema a convergentei reale. Tarile mentionate au avut/au un stoc de capital agregat/loc inferior Nordului si au invitat intrari de capital, direct si/sau prin indatorare. Asa s-a intamplat si in centrul si EstulEuropei, inclusiv cu Romania. Logica miscarilor de capital este greu de batut din acest punct de vedere. Desi, cand intervin motive legate de constructia de avantaje competitive, invingerea capcanei venitului mediu/loc (middle income trap), miscari neingradite de capital prezinta riscuri majore; ele pot usor destabiliza si de aceea se incearca evitarea aprecierii in termeni reali a monedelor locale, se acumuleaza rezerve valutare substantiale ca “tampoane” (buffere). Este ce ne arata experienta unor economii emergente unde s-au consemnat miracole economice. In euroarie, este foarte greu sa te opui unor fluxuri ce pot destabiliza, sau sa incurajezi sectoare economice unde se pot construi avantaje competitive; opereaza regulile pietei unice, care impiedica sprijinirea producatorilor autohtoni si, ceea ce importa mult, nu poate fi utilizat cursul de schimb (politica monetara proprie) ca instrument de sustinere a productiei  de tradables.

Cum sa stavilim dezechilibre suparatoare cauzate de indatorare excesiva, mai ales cand riscul valutar este eliminat? Ai  zice ca, in lumina invatamintelor crizei actuale, solutia este recurgerea la masuri macroprudentiale (un eufemism modern pentru masuri administrative), care sa restrictioneze creditul. Dar lucram in acest domeniu cu aproximatii de ordin conceptual si operational si nu este deloc clar ca  exista eficacitate multumitoare cu aceste instrumente; ele sunt in larga masura netestate. Ca sa nu mai amintim ca o hiba a functionarii euroariei este lipsa de simetrie in ajustari. Teoria si practica istorica spun ca in relatiile internationale este bine pentru creditori si debitori ca ajustarile sa se faca de ambele parti: surplusuri si deficite externe sa se corecteze. In euroarie, in conditiile date (cand nu exista un buget comun si alte mecanisme de integrare) aceasta ar insemna ca tari cu spatiu fiscal sa isi stimuleze  economiile pentru a ajuta cererea agregata din tarile care intreprind corectii macro de anvergura. Dar cine poate impune o simetrie de ajustare? Pana acum Comisia s-a dovedit impotenta. Iar noile mecanisme de guvernanta la nivelul UE si al euroariei nu dau raspunsuri linistitoare din acest punct de vedere. Cat priveste Uniunea Bancara, ea nu rezolva dilemele legate de convergenta si dezechilibre.

Problema convergentei si relatia cu dinamica dezechilibrelor priveste nu numai aspectele evocate mai sus. In tarile cu venit/loc considerabil inferior mediei din euroarie, este probabil ca un diferential de inflatie pozitiv (adica diferenta dintre inflatia interna si cea externa) sa se manifeste in procesul de catch up (ajungere din urma); este ceea ce explica “efectul Balassa-Samuelson”, care spune ca preturile in sectoarele  non-tradables (unde productivitatea este indeobste inferioara celei din sectoarele supuse concurentei internationale) tind catre nivelul celor din sectoarele tradables, ceea ce trage IPC (inflatia) in sus. Aceasta inseamna ca, in timp, daca nu exista castiguri de productivitate corespunzatoare dezechilibre externe sa creasca. Poate cineva predetermina, influenta decisiv mersul productivitatii? Si chiar daca ar exista castiguri de productivitate, cererea interna ar putea devansa in mod sensibil pe cea externa daca diferentialul de crestere economica ar fi important, ceea ce ar conduce la deficite externe importante. Insasi o crestere de productivitate interna ar alimenta bule speculative acasa prin intrari de capital strain. La un moment dat ar trebui sa se produca corectii de imbalante externe si controlul deficitului bugetar nu ar fi suficient .

Afirmam ca unde politica economica nu poate sprijini anumite sectoare, crearea de avantaje competitive nu poate avea loc ca strategie in sine. Si a miza numai pe absorbtie de fonduri europene si atragere de capital in acest scop este un fel de wishful thinking.  Poate numai daca economia autohtona ar fi organic integrata in retele industriale din economiile cele mai puternice din euroarie si salariile din Romania s-ar apropia mult de cele din acele economii, sa nu mai avem aceasta preocupare. In euroarie, in conditiile prezente, cu cat diferentele structurale intre economii sunt mai mari, cu atat mai neclara este capacitatea de a reactiona la dezechilibre fara costuri majore. Romania are o economie cu mari disparitati intre regiuni, cu o pondere de tradables mica in PIB (in 2013 ponderea exportului in PIB era de 30,4% in Romania, de 65,2% in Cehia, de 72% in Ungaria).  Aceasta inseamna ca diferentialul de inflatie  va ramane, probabil, semnificativ pozitiv ani buni de acum inainte. Faptul ca exista preturi administrate, ca piata energiei nu este liberalizata accentueaza aceasta observatie. Una peste alta, teza ca nu conteaza gradul de dezvoltare a unei tari pentru a se alatura euroariei mi se pare subreda. In spatiul mondial, tarile care au inregistrat catch up durabil au folosit o gama larga de instrumente economice, au aplicat in mod selectiv asa numitul Washington Consensus (teza ca simpla liberalizare a pietelor garanteaza surmontarea decalajelor). De altfel, FMI si-a modificat viziunea privind liberalizarea pietelor financiare. Problema convergentei economice in euroarie ar trebui sa puna pe ganduri pe cei ce judeca aderarea fara a tine cont de lectiile crizei actuale, ale altor episoade de criza in lume. Repere pentru Romania sunt Polonia, Ungaria, Cehia, nu tarile baltice.

Este bine ca se urneste o dezbatere interna privind aderarea la zona euro –nu ca simpla indeplinire a conditiilor de la Maastricht, care sunt evident insuficiente. Aceasta dezbatere, in opinia mea, se cuvine sa iasa din sfera dezideratelor si afirmatiilor neinsotite de analiza economica serioasa. Cand s-a stabilit tinta aderarii in 2015 nu a existat analiza economica temeinica. Si viata a dat un verdict. Ar mai fi de spus ca este de-a dreptul straniu sa fixezi o tinta apropiata cand tara nu este nici macar in spatiul Schengen, oricat am considera de nejuste oprelistile puse Romaniei. Tinta, ca moment de aderare, ambitioasa  fiind  trebuie sa fie totodata credibila acasa si pentru partenerii externi.

Exista cercetari notabile, precum cea a lui  Ella Kalai si Laurian Lungu privind “Uniunea Bancara” (IER, 2015) si altele, dar este putin pentru lamurirea problematiciia aderarii la euroarie in contextul revelat de criza si alte invataminte. Textul lui Nicolae Tecu (Contributors, Hotnews, 14 mai, a.c) are miez analitic; de pilda cand  arata ca politica monetara a BCE a avut mai mult in vedere conditiile din economiile mari, ceea ce a alimentat bule speculative in economiile emergente. Desi, trebuie spus ca programul QE (relaxare cantitativa) al BCE ar raspunde acum mai degraba situatiei din tarile aflate la ananghie. Si nici nu cred ca este cazul sa vorbim despre amanarea aderarii cu o generatie. Exista un deficit de analiza autohtona privind problematica aderarii la euroarie.  Aceasta analiza merita sa se aplece asupra “optimalitatii” zonei euro; cat de compatibile sunt economiile din Europa centrala si de Rasarit cu nucleul dur ale euroariei; ce inseamna convergenta reala; euroaria si incompletitudinea, imperfectiunile sale; de ce este nevoie de policy space; cum poate fi ajutata de-euroizarea; ce ne trebuie pentru a avea o colectare a veniturilor bugetare si o cheltuire a banului public care sa raspunda nevoilor de dezvoltare; cum sa fie combatute bule speculative in euroarie si cat de eficace pot fi masuri macroprudentiale in acest scop (in bancile centrale din UE, inclusiv in Romania, se intreprind asemenea analize); cat ar trebui sa  fie cheltuielile pentru educatie si sanatate intr-o economie aspiranta la apartenenta la euroarie; ce trebuie sa fie o “foaie de parcurs” pentru Romania, chestiune ce se leaga de gradul de dezvoltare economica si relatia cu o tinta calendaristica, etc.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
1113 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri