Presedintele Klaus Iohannis se vede obligat sa comita gesturi pe care altminteri le-ar fi evitat cu placere pentru a fi scutit de comparatia cu Traian Basescu. Critica guvernul pentru scandalul cardului de sanatate, pe Victor Ponta pentru plimbarile in Orientul Mijlociu de capul lui, pachetul de legi anti-justitie, in fine, temporizeaza numirea sefului DIICOT propus de ministrul Cazanciuc. S-au adunat cam multe, iar PSD a trecut toate liniile rosii pornind o campania murdara cu intentia clara de a lipi imaginea presedintelui de scandalul defrisarilor. Or, tocmai aici guvernul Ponta ar avea cateva explicatii de dat, cine a beneficiat de lobby-ul austriecilor de la Holtzindustrie, nu invers.
Scurta recapitulare. Asadar, presedintele Iohannis abandoneaza strategia tacerii si devine foarte vocal. De vineri incoace se poarta cu adevarat altfel. Nu doar ca ridica tonul la Guvernul Ponta, dar se misca institutional. Cere de la CSM stenograma sedintei cu procurorul Daniel Horodniceanu, precum si documentele in baza carora a fost avizata propunerea. Apoi, anunta convocarea unui CSAT pe tema defrisarilor. Mai trebuie subliniat ca activarea cel putin neobisnuita a presedintelui, dincolo de faptul ca observatiile si gesturile sale sunt perfect legitime, se produce pe fondul amplificarii reprosurilor ca refuza sa-si exercite atributiile functiei. Au aparut chiar acuzatii de blat cu Victor Ponta, refacerea USL etc.
Greu de spus ce a contat mai mult: masa critica de probleme, aroganta premierului Ponta, tot mai obraznic in raport cu presedintele, dezamagirea reala produsa de Klaus Iohannis asupra unei parti influente din electorat. Poate pur si simplu a inteles mai bine ce inseamna functia, dupa o perioada de acomodare. Cert este ca asistam la o modificare de strategie, chiar daca - din cate aud - consilierii sai anuntau ziaristii sa nu se astepte la schimbari spectaculoase in comportamentul presedintelui.
Aceste modificari erau obligatorii daca presedintele Iohannis doreste sa conteze pe scena politica, sa joace un rol relevant. A ramane cantonat in ideea fixa ca trebuie sa faca orice numai sa iasa din modelul consacrat de fostul presedinte ar fi o mare eroare. Societatea romaneasca functioneaza azi profund distorsionat, cu putine institutii de echilibru si control functionale. Au ramas cateva filtre democratice, iar una dintre acestea ancore institutionale este presedintia.
Apoi, cetatenii s-au obisnuit cu un sef de stat activ, nu neaparat jucator ca Basescu, dar in tot cazul trimis acolo sa le apere interesele, nu sa exercite functia ca un aparatcik, in numele puterii si al partidului, cum facea Ion Iliescu, sau din pur narcisism, ca Emil Constantinescu. Cetatenii nu mai vor un presedinte-spectator, dupa zece ani in care - cu toate exagerarile si limitele presedintelui Basescu - institutia prezidentiala a castigat greutate si forta.
Daca citeste cu atentie toate deciziile Curtii Constitutionale, provocata mereu de fostul presedinte pentru a clarifica limitele mandatului sau, presedintele Iohannis va afla lucruri importante, ce poate si ce nu poate sa faca. Multe s-au lamurit prin decizia judecatorilor Curtii, de pilda faptul ca seful statului poate emite opinii politice, ca orice alt cetatean, sau modull de reprezentare la Consiliul European etc.
In imaginarul colectiv supravietuieste inca imaginea tatucului, multi asteapta de la presedinte mai multe decat poate sa faca in realitate. Toate la un loc explica insa de ce numerosi cetateni isi pun speranta intr-un presedinte puternic, capabil sa-si exercite functia in folosul lor, sa opreasca daca e cazul derapajele puterii executive sau legislative, in treacat fie spus, tot mai numeroase.
Or, peisajul democratic in care evoluteaza presedintele arata dezolant: cu o presa aliniata la picioarele guvernului (micile exceptii confirma o realitate comparabila cu guvernarea Nastase la capitolul control si manipulare), cu un Parlament dominat de penali si interese nelegitime, cu o opozitie slaba, inexistenta si, da, cu un guvern periculos de populist, incompetent si corupt. Adaugati la acest tablou deja suficient de sumbru situatia externa, criza din Ucraina si degradarea democratica accelerata din tot estul Europei, in special din Ungaria si Bulgaria, caderea in nationalism si izolationism, ceea ce face regiunea o prada mai usoara pentru Rusia lui Putin.
Prin urmare, atunci cand i-am sugerat presedintelui Iohannis sa nu semneze decretul numirii procurorului Daniel Horodniceanu in functia de sef DIICOT n-am facut-o de dragul scandalului cu orice pret sau cu nostalgia presedintelui jucator. Pur si simplu, omul este mult prea nepotrivit pentru o functie atat de importanta. Daca l-ar numi, presedintele Iohannis si-ar asuma pe semnatura lui inca un atac anti-justitie gandit pe termen lung de guvernul Ponta prin trimiterea unui procuror slab si potential manevrabil intr-o functie cheie.
Cand cei cativa aparatori ai justitiei asteptau un semn cat de mic din partea presedintelui dupa pachetele de legi anti-justitie din parlament, nu era doar un moft de-a lor, ci constiita faptului ca aceste legi daca ajung sa intre o singura zi in vigoare distrug un sistem construit dupa zece ani de eforturi uriase. Prin urmare, orice tentativa de a modifica in rau legislatia anti-coruptie trebuie ucisa din fasa, nu cand legile ajung la promulgare. Atunci nu se mai poate face mare lucru, nu mai e timp. Asta au inteles perfect ambasadele occidentale, din acest motiv merg daca e cazul in Parlament. Ar fi pacat ca un presedinte sa arate ca-i pasa mai putin, tacand.
Din fericire, avem si un precedent de bun augur. Cand seful statului s-a implicat in medierea discutiilor pe tema legilor bigbrother, rezultatul a fost indiscutabil mai bun decat formele anterioare ale legii – in tot cazul nu au generat discutiile aprinse din trecut.
Iohannis trebuie sa-si exercite functia de cenzor sau de mediator, sa vegheze asa cum scrie in Constitutie la buna functionare a puterilor in stat. Nu pentru ca asa tipa unii si altii, nu cu grija permanenta de a se disocia de fostul presedinte Basescu, ci cu foarte mult curaj, cu gandul ca o face pentru binele acestei tari si cu constiinta ca are o datorie fata de cetatenii care si-au pus atatea sperante in el.
30
16
