Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Putin, "Ziua Victoriei" si imperialismul sovietic

de Ioan Stanomir     Contributors.ro
Luni, 4 mai 2015, 17:06 Actualitate | Opinii

Ioan Stanomir
Foto: Arhiva personala

Pe 9 mai 2015, cu fastul cazon ce îi seduce pe tiranii mai vechi sau mai noi, Vladimir Putin va comemora ziua victoriei. Încă o dată, sacrificiul cetăţenilor sovietici din al doilea război mondial va fi soclul pe care se va aşeza edificiul autocraţiei şi al imperialismului. Coincidenţele din acest an nu mai pot fi ignorate. Rusia ce evocă apărarea solului natal împotriva nazismului este, în termenii dreptului internaţional, un stat agresor, ce a atentat şi atentează la integritatea teritorială a Ucrainei.

De la anexarea peninsulei Crimeea până la atacul din Est, drumul pe care Rusia s-a angajat este unul definit prin brutalitate, intimidare şi rapt. În acest nou război rece pe care îl provoacă expansiunea sa, “Ziua Victoriei” este reperul în jurul căruia se organizează un imaginar marcat de nostalgia sovietică- gloria de atunci serveşte ca un îndreptar pentru cei de astăzi, întărind sentimentul de continuitate stalinistă al regimului Putin.

Iată de ce, dincolo de sacrificiile pe care le onorăm, în această zi, boicotul ceremoniilor de la Moscova este modalitatea prin care naţiunile libere pot rămâne fidele angajamentului lor de a apără ideea de demnitate a popoarelor. Solidarizarea cu cei care alimentează separatismul şi iniţiază strategii de subminare a statelor vecine este o solidarizare cu logica piraterească pe care Rusia lui Putin o ilustrează, acum. Miza nu este Ucraina, ci salvarea proiectului unei comunităţi de naţiuni egale, ameninţat mortal de imperiul moscovit revigorat de Putin. “Ziua Victoriei” poate fi ocazia de a transmite acest mesaj lipsit de ambiguitate- Rusia de astăzi subminează valorile şi instituţiile care ne definesc. Izolarea ei economică şi diplomatică este unicul drum pe care îl putem urma.

Ceea ce nu se putem uita

Ceea ce nu se putem uita este faptul că “Ziua Victoriei “ înseamnă, pentru popoarele din acest spaţiu geografic, debutul unei noi sclavii, justificate materialist-dialectic. Ceea ce nu putem uita este faptul că Eliberarea celebrată poematic timp de decenii înseamnă, pentru noi, central şi est-europenii, intrarea într-o zodie teribilă şi sângeroasă a protectoratului sovietic. Ceea ce nu putem uita, după şaptezeci de ani, este că faptul că mai 1945 desparte istoria Europei în două, separând un teritoriu al libertăţii de un imens lagăr peste care flutură steagul roşu al Imperiului. Înfrângerea răului absolut, genocidar şi teribil, al Germaniei naziste nu a fost, pentru noi, ocazia unei refondări democratice, ci punctul de pornire al unei coborâri în infern. Ceea ce nu putem abandona, după şaptezeci de ani, este datoria de memorie pe care o avem faţă de victimele acestui avans totalitar.

Spre a relua formula memorabilă ce dă titlul cărţii lui Anne Applebaum, finalul războiului este începutul lichidării Europei Centrale şi de Est. Metodic şi inexorabil, obstacolele în calea sovietizării sunt eliminate. Spaţiile de libertate şi de pluralism sunt asediate, prin recursul la teroare, intimidare şi forţă. Alternativa democratică, oricât de fragilă, este condamnată la extincţie. Monocromia ideologică cu semn schimbat ia locul delirului rasist şi exterminaţionist al Ocupaţiei germane.

În fapt, în chiar momentul în care Uniunea Sovietică este celebrată ca far al păcii şi venerată ca inamic implacabil al tiraniei şi al crimelor naziste, politica ei duce mai departe promisiunile pe care le cuprinde pactul sovieto-german din 1939. Amintirea, neconvenabilă, a alianţelor dintre cele două totalitarisme este evacută din cărţile de istorie. Armata de umbre de la Katyn bântuie pe malurile morţii, ca un semn al carnagiului ivit din frăţia de arme cu nazismul. Peste ani, destinul Poloniei ilustrează continuitatea unei politici ce aspiră la lichidarea unei naţiuni. Zdrobirea de către germani a insurecţiei de la Varşovia, în vecinătatea unei impasibile armate sovietice, este ultimul act prin care cele două tiranii cooperează, spre a distruge demnitatea acestei naţiuni. Pentru polonezii din exil, pentru cei care au luptat brav la Monte Cassino şi în întreaga Europă, pentru cei care au străbătut, adesea, jumătate de lume spre a se alătura Aliaţilor, ziua de 9 mai 1945 nu este una a victoriei, ci una ce consfinţeşte menţinerea în sclavie a patriei lor.



Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro 










2284 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă