Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

"Cine-si bate joc de noi si de un popor intreg?" - Alexandru Jar, fanatic si apostat

de Marius Stan și Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Luni, 4 mai 2015, 16:38 Actualitate | Opinii

Marius Stan
Foto: Arhiva personala

Motto: ,,Am fost mințiți când ni s-a spus că Tito e un călău, sau suntem mințiți astăzi? Cine ne duce în eroare? Și de ce? Cine-și bate joc de noi? Și de un popor întreg? De ce am fost ațâțați împotriva acestei țări despre care aflăm astăzi că ne leagă o puternică prietenie istorică?” –Alexandru Jar, 1956

“Un declasat!, “Un lumpen!”, “Un dezaxat!” — așa se exprimau foștii săi camarazi din clandestinitatea comunistă și din Rezistența franceză despre cel care, la începutul anilor ’50, fusese flagelul realismului socialist, portdrapel al pretențiilor internaționaliste ale PMR, văduv al celebrei militante Olga Bancic, decapitată de naziști la Stuttgart în 1944, după ce, în primăvara anului 1956, acesta îndrăznise să spună la o ședință a activului de partid din raionul “I. V. Stalin”, ținută la sala Floreasca, ceea ce mulți gândeau și nimeni nu avea curajul să o spună. Intelectualul comunist Alexandru Jar (sau Solomon Iacob, adresat familiar ca “Pașchela”, născut în anul 1911 și decedat în 1988) a făcut-o în prezența liderilor partidului, inclusiv a primului secretar al CC al PMR. Era la doar câteva săptămâni după ce, în ședința închisă a Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Sergheievici Hrușciov rostise “Raportul Secret”, dinamitardul document care a făcut să explodeze nu doar mitul lui Stalin, ci și mitul unității monolitice a comunismului mondial. Se intrase în era centrifugă, a ceea ce liderul comunist italian Palmiro Togliatti a numit “policentrism”.

Jar fusese unul dintre intimii lui Gheorghiu-Dej, era adeseori invitat seara la agapele organizate la reședința acestuia de pe Bulevardul “I. V. Stalin” (clădirea renovată este astăzi sediul PNL) ori la Ștrandul CC-ului. Bun povestitor, îl amuza pe hiper-vicleanul domnitor de partid și de stat. Era printre foarte puținii care nu se temeau de Iosif Chișinevschi, de Leonte Răutu ori de satrapul literar Mihai Beniuc. Avea propriul pedigriu revoluționar, mult mai impresionant decât al instructorilor secției de propagandă. Urmărea presa din țările socialiste, era la curent cu ceea ce s-a numit dezghețul post-stalinist. A spus lucruri iconoclaste într-un interviu luat de Mihail Petroveanu și apărut în “Gazeta Literară”. Se imagina probabil un Adam Ważyk al României. În fond, și poetul polonez fusese un stalinist înflăcărat, ceea ce nu l-a împiedicat să publice, în 1955, “Poemul pentru adulți”, unul dintre cele mai influente și impresionante texte ale literaturii trezirii din ceea ce Kant a numit “somnul dogmatic”. În anii de maxim dogmatism, Jar fusese, alături de Petru Dumitriu, mesagerul celei mai virulente forme de realism socialist. Primul fusese însărcinat cu glorificarea Canalului (“Drum fără pulbere”), cel de-al doilea, cu producția de literatură apologetică menită să fortifice mitul genialului conducător proletar (Gheorghiu-Dej). Este de notat că în acea perioadă Petru Dumitriu s-a abținut de la orice aluzie contestatară, iar în anii care au precedat “defecțiunea” sa pregătea un volum intitulat “Biografii contemporane” în care doar talentul său real îl diferenția de servilismul abject al între timp mazilitului Jar…

Dar Jar s-a înșelat: Gheorghiu-Dej nu era Bolesław Bierut, a cărui auto-încredere fusese dramatic șubrezită de Noul Curs. PMR nu era Partidul Muncitoresc Unit Polonez, nu exista la vârf un grup măcar vag reformator. În aprilie 1954, deci la un an și o lună de la moartea genialissimului generalissim, Biroul Politic al PMR votase în unanimitate pentru executarea lui Lucrețiu Pătrășcanu. În România nu exista un Władysław Gomułka ori un Imre Nagy. Miron Constantinescu însuși, ulterior rivalul lui Dej, votase și el pentru lichidarea celui mai talentat dintre intelectualii comuniști români. Despre Miron Constantinescu a publicat recent o remarcabilă biografie istoricul Ștefan Bosomitu.

În anii stalinismului dezlănțuit, Jar fusese un stalinist din categoria pură și dură, fără ezitări, exaltat, vehement și agresiv. Cărțile sale erau simpliste, teziste, monotone și monocorde. Dar avea un statut special, era ilegalistul paradigmatic, venea din subteranele ilegalității și din penumbra Rezistenței franceze. Așa cum menționa el însuși în numeroasele autobiografii scrise în anii 50′ și 60′, aflate în dosarul de partid de la Arhivele Naționale (Fond 53), ajunsese la Paris în noiembrie 1937, trimis de PCdR pentru a scrie un roman intitulat “Grivița” (tot la Paris a făcut parte din grupul care ocupa de logistica plecărilor spre Brigăzile Internaționale din Spania). Cartea n-a mai apărut, dar, în mod cert, acest angajament al lui Jar a contat imens în relația cu Gheorghiu-Dej, care îl vedea Alexandru drept unul dintre mitografii săi favoriți. De aici și frustrarea dictatorului când a aflat că, în conversații private purtate după moartea lui Stalin, omul său de maximă încredere se transformase într-un “clevetitor”.

În perioada stalinsimului dezlănțuit (1948-1953), Jar mergea adeseori la Școala de Literatură “Mihai Eminescu”, unde tuna și fulgera, în discursuri interminabile, împotriva dușmanilor poporului. Îi plăcea să înfiereze. Tocmai de aceea l-a ales Dej, îndemnat de Răutu, să devină tribunul unui imposibil anti-stalinism în interiorul celui mai stalinist partid comunist european, cu excepția, poate, a celui albanez. Era de fapt o răzbunare a despotului împotriva sicofantului transformat în apostat. Pentru Dej și Răutu, era limpede că autorul “Sfârșitului jalbelor” nu putea deveni catalizatorul unei redutabile revolte intelectuale. Argumentele sale morale nu aveau fundamentul de credibilitate pe care își clădiseră inconoclasmul un Gyula Háy în Ungaria, ori un Leszek Kołakowski în Polonia.

Acestea fiind zise, Jar era sincer. Nu era un poltron ori un oportunist. Își jucase destinul pe cartea comunistă. Trăise dezvăluirile lui Hrușciov ca pe o traumă personală. Întreg edificiul de iluzii pe care își clădise viața i s-a părut, subit, unul năruit. Fusese sincer ca stalinist, era acum sincer ca anti-stalinist. Zeul său murise, la propriu, și acum la figurat. A luat cuvântul, Dej îl aproba verbal, îl îndemna să nu se oprească din exprimarea publică a unui lung și refulat năduf. Jar l-a crezut. După care a urmat pauza rău-prevestitoare. A apărut la tribună perfectul acrobat Răutu, a scos la iveală dedicații primite de la Jar de-a lungul anilor, ploconitoare, sicofantice, penibile. L-a acuzat de toate păcatele posibile și imposibile: impostor strecurat în literatură, egoman, megaloman, lumpen, bolnav de carierism. L-au apărat doi scriitori, ambii teribil de compromiși ei înșiși: Ion Vitner (demolatorul lui Eminescu) și Mihail Davidoglu (dramaturg submediocru, autor al penibilei piese “Cetatea de foc”). În rest, atac după atac, denunț după denunț, jurăminte de credință pentru tovarășul Gheorghiu-Dej și pentru unitatea de nezdruncinat a partidului amenințată de stihia mic-burgheză al cărei promotor era de-acum demonizatul Jar. Au urmat ședințele de înfierare la Uniunea Scriitorilor, articolele de fond din revistele literare, în primul rând din “Gazeta Literară” (vezi cartea Luminiței Marcu pe subiect).

Peste noapte, marele combatant a devenit un renegat, a încetat practic să mai existe în spațiul public. A avut noroc că n-a fost arestat. Cărțile i-au dispărut din librării și biblioteci. Fiica sa a devenit Dolores Bancic (în loc de Jar). Ea a continuat să locuiască în cartierul Primăverii, el a fost obligat să părăsească spațiul sacru al nomenclaturii și s-a mutat de pe strada Turgheniev, pe strada Aviator Zorileanu (în apropierea Mănăstirii Cașin). Apelează în mod constant la conducerea AFDA (Asociația Foștilor Deținuți Antifasciști, cunoscută și sub acronimul “FIAP”) pentru a obține mici avantaje (mărirea pensiei ori tratamente medicale în varii stațiuni). Referatul medical din 11 iulie 1957, semnat de medicul consultant principal, conferențiarul universitar Leon Caffé, recomandă trimiterea lui Jar la tratament “de altitudine medie”, fie la Bușteni, fie la Poiana Țapului, pe motiv de nevroză astenică. Diagnosticul era așadar pus de unul din membrii colectivului medical de pe lângă CC al PMR, socrul lui Ion Ianoși, pe atunci instructor la Secția Știință și Cultură, ulterior profesor de estetică la Universitatea din București. Fiica lui Leon Caffé, Janina Ianoși, a predat socialism științific la Universitatea din București și, după 1990, a publicat remarcabile traduceri, inclusiv din Jürgen Habermas, Marina Țvetaieva, Boris Pasternak ori Vladimir Soloviov și Nikolai Berdiaev.



Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro












[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
1456 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri