Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.
Pentru că în ultima vreme tot se propagă ideea unor excese sau abuzuri cu privire la arestare, am alcătuit câteva explicaţii despre arestarea preventivă pentru ca publicul să le ia în calcul când receptează informaţii vehiculate în spaţiul public:
1. Oamenii legii acţionează potrivit unei proceduri expres prevăzute de lege şi care consacră garanţii menite să ocrotească drepturile omului şi să preîntâmpine comiterea de erori. Astfel, procedura implică următorii paşi:
- în cursul urmăririi penale procurorul decide inculparea unei persoane când are probe că persoana a comis o infracţiune, după care propune arestarea preventivă sau la domiciliu, dacă crede că se impune şi numai dacă sunt întrunite motivele legale despre care am vorbit AICI;
- judecătorul de drepturi şi libertăţi este cel care soluţionează propunerea putând să accepte propunerea, să o respingă sau să ia o măsură preventivă mai uşoară (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu);
- cel nemulţumit de soluţia astfel dată o poate contesta şi judecătorul de la instanţa superioară o va putea menţine sau modifica;
- arestarea preventivă se dispune pentru 30 zile. La împlinirea termenului, numai dacă este necesar, procurorul cere prelungirea şi paşii de mai sus – soluţionare de judecător şi apoi contestaţie – se repetă; cu prelungiri succesive, măsura arestării preventive nu poate depăşi 180 zile în cursul urmăririi penale;
- dacă cel arestat este trimis în judecată, judecătorul de cameră preliminară verifică în mod obligatoriu necesitatea menţinerii măsurii, iar pe parcursul judecăţii completul verifică periodic acest lucru la un interval de maxim 60 zile. Măsura arestării preventive nu poate depăşi un termen rezonabil, dar cel mult o jumătate din maximul pedepsei legale pentru acea infracţiune;
- pe parcursul stării de arest, dacă durata măsurii expiră sau dacă motivele care au stat la baza luării sale dispar, organul judiciar e obligat să revoce măsura;
- pe parcursul stării de arest inculpatul are dreptul să ceară revocarea sau înlocuirea măsurii şi atunci paşii de mai sus – soluţionare şi contestaţie – se repetă.
2. Aşadar, cu privire la măsura preventivă a unui inculpat, decid trei, dar uneori chiar nouă sau mai mulţi magistraţi, ceea ce este menit să diminueze până la excludere posibilitatea vreunei erori. Mai mult, în toate aceste proceduri inculpatul trebuie să fie prezent şi el este asistat de avocat în mod obligatoriu – ales de el, iar dacă nu are primeşte unul din oficiu. În fine, ca o ultimă garanţie de corectitudine, toate hotărârile cu privire la arestare trebuie motivate, căci judecătorii nu pot decide cum vor ei, aşa cum am arătat AICI.
3. In România arestarea preventivă nu este obligatorie (ca în SUA, de pildă) şi nu constituie o regulă, aşa cum ne arată statistica indicată AICI. Astfel, dintre persoanele trimise în judecată mai puțin de o șesime sunt în stare de arest;
4. Există diferenţe între motivele de arestare şi cele care stau la baza unei soluţii definitive, aşa cum am arătat AICI. Astfel încât este posibil ca o persoană arestată în cursul procesului să fie în final achitată, după cum e posibil ca o persoană cercetată în stare de libertate să fie în final condamnată cu executare în penitenciar – asta nu înseamnă automat că s-a comis vreo greşeală/abuz de către organul judiciar. Tot aşa cum sub o treime dintre persoanele trimise în judecată ajung în penitenciar – dar asta nu înseamnă automat că s-a comis vreo greşeală/abuz la trimiterea lor în judecată.
5. Dacă o persoană a stat în arest în mod nelegal, ea va fi despăgubită de stat în urma unui proces civil, potrivit procedurii din art. 538-542 C.proc.pen. Aceasta nu înseamnă automat că există o culpă a judecătorilor care au dispus/menţinut/prelungit măsura. Dacă se dovedeşte o atare culpă însă (de ex, că s-a luat măsura pentru alte infracţiuni decât cele la care permite legea arestarea, ori s-a dispus arestarea peste termenul legal, ori s-a dispus arestarea într-un alt cadru decât cel procesual), statul va recupera prejudiciul de la persoana vinovată de producerea erorii – magistrat sau orice altă persoană vinovată.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
