Ofensiva DNA scoate în evidență un fenomen grav, de mare amploare și care nu este pus în lumina reflectoarelor pe măsura impactului său social: fenomenul interpușilor. Am să argumentez că rețeaua de interpuși reprezintă un adevărat ”cancer” al societății românești. Interpusul este definit de Dicționarul juridic drept ”…persoana care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat, de obicei pentru a ocoli dispozițiile legii ce opresc săvârșirea actului în favoarea acestuia din urmă”. Subiectul este în atenția sistemului judiciar, fiind prevăzute sancțiuni (minore, după părerea mea) în această materie; dar pe mine mă interesează, în acest articol, mai mult aspectele sociologice, legate de interpuși. Există cazuri celebre de interpuși, în domeniul economic, politic sau al securității naționale, iar impactul acestora trebuie analizat ca fenomen social.
Cazurile de mare corupție, aflate pe rolul instanţelor, arată dimensiunea amplă a fenomenului. Astfel, judecătorul Toni Greblă este acuzat că a desfășurat activități comerciale prin interpuși, dosarul ”Microsoft” este plin de activități desfășurate prin interpuși, iar dosarul recent al fostului ministru Vâlcov arată cum a reuşit el să desfăşoare afaceri prin interpuşi, în ultimii ani, deşi era ministru în funcţie[1]. Sorin Ovidiu Vântu (SOV) devenise intangibil, după părerea fostei angajate, Ioana Maria Vlas, pentru că majoritatea activităților sale erau desfășurate prin interpuși. După arestarea și eliberarea sa, SOV a creat un blog, în care face dezvăluiri sau propune interpretări proprii asupra politicii sau economiei românești. În postarea ”Despre organizaţiile criminale, liderii lor şi cântece de ocnă”[2], SOV face dezvăluiri, din interior, despre fenomenul afacerilor cu statul și existența interpușilor.
Un alt scandal celebru este cel al lui Sergiu Băhăian, condamnat recent la alți 16 ani de închisoare, după o serie de alte condamnări pentru înșelăciune și fals, principala formă de exercitare a înșelătoriilor sale fiind crearea unui grup infracțional și folosirea interpușilor[3].
Fenomenul interpușilor în politică este mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin spectaculos. Liderii principalelor partide politice, în anul 2009, erau considerați niște interpuși. Astfel, Emil Boc, Victor Ponta sau Daniel Constantin erau considerați niște păpuşi ”matrioșka” respectiv pentru Traian Băsescu, Adrian Năstase sau Dan Voiculescu. Odată cu votul uninominal, puterea centrală a liderilor naționali s-a disipat către baronii locali, care își impun interpușii în posturi de miniștri sau secretari de stat.
În domeniul securității naționale, fenomenul interpușilor are două faţete: pe de-o parte, avem o rețea de interpuși ce reprezintă interese străine, economice, de spionaj sau terorism, iar pe de altă parte, avem rețeaua diverselor grupuri de interese din zona serviciilor de informații, care, prin ofițeri acoperiți sau firme acoperite, pot introduce distorsiuni în piață și eluda controlul civil.
O anchetă a RISE ilustrează primul caz, descoperind o rețea de interpuși irakieni, suspectați de terorism, reţea preluată de la Omar Hayssam, cu conexiuni profunde în lumea politică[4]. Seria de expulzări din ultimii ani, la propunerea SRI, aduce argumente multiple despre existența rețelelor de interpuși ce reprezintă interese străine.
De partea cealaltă, dezvăluirile ce reies din dosarele unor personaje legate de serviciile de informații, cum ar fi cazul generalilor Păltânea, Ion Stan sau cazurile Crescent și Rompetrol (vezi interviul judecătoarei Camelia Bogdan)[5], ne relevă o lume paralelă, unde controlul civil pare mai degrabă o formă fără fond.
Primele discuții despre interpuși au apărut odată cu cerința instituirii controlului democratic civil pentru aderarea la NATO, atunci când au fost nominalizați în posturi de „controlori civili” persoane asupra cărora plana suspiciunea că ar fi ofițeri ai fostei Securități (vezi memoriile lui Mircea Răceanu). În campania electorală din 2014, au reizbucnit acuzațiile legate de ofițeri acoperiți (interpuși) în comisiile de control ale Parlamentului, în justiție sau în presă.
Chiar dacă este mai greu de dovedit, implicarea serviciilor de informații în politică și afaceri este cu atât mai periculoasă pentru statul de drept din România, pentru că ar crea o clasă privilegiată, deasupra legii, o oligarhie intangibilă.
Dar scopul acestui articol nu este de a face o investigație comprehensivă, ci de a oferi exemple evidente pentru argumentul pericolului prezentat de rețeaua interpușilor. Cea mai gravă implicație este aceea că aceste trei domenii (economic, politic și securitate națională) se întrepătrund și creează un nexus exploziv, prin care se distorsionează piața și competitivitatea, se creează obstacole în calea inovației și este generată o falsă elită, prin selecție negativă. Modelul social de succes azi nu este studentul eminent care inovează, apoi deschide o afacere start-up cu potențial de creștere regională, ci absolventul unei facultăți-fantomă, care lipește afișe în campania electorală, apoi este nominalizat pentru o funcție în politică, absolvă un curs scurt la un ”colegiu de siguranță națională”, de unde este promovat în Liga Mare și devine un interpus, asigurându-și protecția ”sistemului”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
